Stimată doamnă ambasador Carmen Podgorean,

Cu prilejul reuniunii notariale internaționale ce a avut loc în Buenos Aires, am avut onoarea să vă cunosc și recunosc că am fost extrem de provocat și încântat de această întâlnire. Provocarea și încântarea au fost cu atât mai puternice cu cât am avut onoarea de a colabora o lungă perioadă de timp în Parlamentul României cu soțul dumneavoastră, Radu Podgorean, reputat specialist în domeniul politicii externe.

Din această perspectivă, dar mai ales din perspectiva funcției dvs. de ambasador plenipotențiar al României în Republica Argentina, îmi doresc să purtăm un dialog prin care colegii notari din țară să vă poată cunoaște, să înțeleagă mai bine relația România – Argentina, să descopere lucruri inedite din preocupările unui diplomat român și, de ce nu, să afle cum este percepută profesia de notar de la nivelul ambasadorului României în Argentina.

Bogdan Liviu Ciucă

Aș vrea să ne vorbiți despre prima zi a dumnea voastră în calitate de ambasador în Argentina. Ce impresii v-au făcut oamenii, locurile din această țară?

Carmen Podgorean

Ar fi greu de vorbit despre impresiile pe care mi le-au făcut oamenii și locurile în „prima zi” ca ambasador – căci, în mod firesc, prioritatea a constituit-o vizita de prezentare la Ministerul de Externe argentinian și nicidecum hoinăreala prin oraș și intratul în vorbă cu localnicii. Judecând după acea întâlnire – m-a primit directorul adjunct al protocolului național (postul de director plin era vacant) împreună cu șefa Serviciului imunități diplomatice – aș putea spune că, de la bun început, oamenii mi s-au părut deschiși, calzi și primitori, dornici să te îndrume și să te ajute. Argentinienii se salută, chiar și în întâlniri formale, cu un sărut pe obrazul drept, care trebuie să fie reciproc – așa că, poate și din cauza asta, te simți imediat „adoptat” de localnici, iar dialogul se leagă foarte ușor. Cât despre locuri, trebuie să spun – cu riscul să fi u bănuită că mă grozăvesc – că m-am simțit de la început „ca acasă”, doar că un „acasă” la scară mai mare și cu mai multe clădiri impunătoare, dar cu același aer european marcat de arhitectura, preponderent de inspirație franceză, a unor epoci de înflorire economică și stabilitate, aici completate suplimentar și de șansa ca orașul să nu fi fost afectat de războaie și nici de cutremure. Această asemănare nu este doar o impresie personală, căci, dacă Bucureștiul a fost supranumit „Micul Paris”, Buenos Aires a fost supranumit în aceeași epocă „Parisul Sudului”…

Bogdan Liviu Ciucă

Cântăreața Elena Teodorini, fondatoare a două academii de canto, scriitorii Luisa Mondschein Halfon, Baruch Hager, Jacobo Langsner și Alina Diaconu sunt doar câțiva dintre românii care au contribuit la cultura argentiniană. Ce ne leagă, ce ne desparte de argentinieni? Mă refer la construcția interioară, suflet, exprimare, literatură, artă, cultură…

Carmen Podgorean

Ați înșirat o interesantă selecție de nume, dintre care unii – plecați din țară și din Europa înainte de a se fi afirmat în carieră – sunt foarte puțin cunoscuți ca români. Lărgind puțin aria profesională dincolo de cercul muzicienilor (unde aș dori să îl mai amintesc pe violonistul și directorul orchestrei Teatrului Colon, Miguel Mittelstein) și al scriitorilor (dintre care ne mândrim, în actualitate, cu Alina Diaconu, scriitoare argentiniană de origine română, a cărei recunoaștere prin premii și vizibilitate a crescut mult în ultimii ani, deopotrivă în Argentina și în România), simt nevoia să adaug numele lui Julius Popper, geograf, explorator și inginer român care, spre sfârșitul secolului XIX, a avut un rol decisiv în afirmarea și consolidarea suveranității Argentinei în Țara de Foc și sudul Atlanticului, inclusiv până în Antarctica.

Este destul de ușor de explicat ce ne leagă de argentinieni dacă ne gândim că este o națiune formată în proporție covârșitoare din imigranți europeni; peste stratul, destul de subțire ca număr, al colonialiștilor spanioli veniți treptat din secolul XVI, s-au adăugat între 1880 și 1920 milioane de italieni, dar și comunități destul de importante de germani, austrieci, elvețieni, ucraineni, polonezi, ruși și cele provenind din toate grupurile etnice din spațiul fostei Iugoslavii. Românii, deși mai puțin numeroși, împinși în migrație cel mai adesea nu de sărăcia extremă, ci datorită unor persecuții sau discriminări etnice în teritoriile aflate până la 1918 sub dominația marilor imperii, au regăsit în Argentina modele de conviețuire interculturală și interconfesională asemănătoare cu cele lăsate acasă – cu particularitatea că aici limba spaniolă era promovată prin educația publică ca un factor unificator al acestui mozaic etnocultural. Românii s-au integrat ușor acestei națiuni de care ne leagă latinitatea, dar și întreaga zestre culturală europeană. Mă întrebați de suflet, de exprimare? Ce poate fi mai propice sentimentului atât de românesc, care este dorul, decât distanța atât de mare de pământul lăsat în urmă – un sentiment care, după cum descopăr aproape zilnic, nu dispare nici peste două sau chiar trei generații. Mă între – bați de literatură, artă, cultură? Zestrea culturală, în aceste domenii, ne este comună, căci argentinienii s-au format cultural hrănindu-se din aceeași literatură franceză, spaniolă, italiană, britanică, germană, rusă, din aceeași artă europeană, de la Renașterea italiană la suprarealism, din aceeași arhitectură cu variatele ei forme naționale de art nouveau și art déco… Așa că imigranții români care aveau un cuvânt de spus în domeniul artistic l-au putut spune în limbajul artistic adus „de acasă” și au fost înțeleși și apreciați de un public care i-a înțeles și adoptat din start ca pe unii „de-ai lor”.

Bogdan Liviu Ciucă

Câți români trăiesc azi în Buenos Aires? Există o comunitate românească, se întâlnesc românii între ei? Se întâlnesc cu personalul ambasadei? Carmen Podgorean Comunitatea românească din Argentina în general – și din Buenos Aires în particular – nu este prea numeroasă, dar nu există date statistice riguroase care să ne permită să comunicăm cifre exacte. Dacă ne raportăm la cetățenie, la solicitările de servicii consulare sau la afirmarea vocală a identității cultural-lingvistice, abia dacă sunt evidențiați între 1.000 și 2.000 de români în tot acest uriaș spațiu. Românii nu au generat valuri migratorii masive spre Argentina, nu au venit niciodată în grupuri atât de numeroase încât să formeze așezări compacte, ei s-au amestecat printre localnici și printre ceilalți imigranți, iar afinitatea lingvistică și culturală i-a făcut să se integreze rapid, până ce s-au „topit” printre argentinieni. Chiar dacă aproape zilnic cineva îmi spune „Ah, România!?! Păi și bunicul meu/bunica/străbunica/mama soacrei mele etc. era din România!”, puțini mai vorbesc românește și puțini mai știu câte ceva din istoria teritoriului din care le-au venit strămoșii. Cu excepția unei relative concentrări în zona capitalei, comunitatea originarilor din România este foarte dispersată teritorial, ceea ce, desigur, face dificilă o viață asociativă proprie intensă. Există totuși două organizații românești la Buenos Aires, animate de idei generoase și ținute în viață de oameni extrem de inimoși și atașați de România, dar sunt restrânse numeric. Căutăm acum, prin facilitarea unor întâlniri inițiate în comun de aceste organizații și de ambasadă, să revitalizăm activitatea lor prin atragerea și mobilizarea de tineri, dintre cei ajunși mai recent în Argentina, cel mai adesea prin căsătorii mixte, dar sunt totuși puțini. Românii se întâlnesc cu diverse ocazii pe care ne dorim să le facem a fi cât mai dese – evenimente culturale, festivaluri de film românesc, lansări de carte, colocvii, expoziții, aniversări, zi națională, concerte –, dar și în spațiul virtual, prin comunicarea pe pagina de Facebook a ambasadei, care a devenit principalul canal de diseminare a informațiilor despre prezențele culturale românești.

Bogdan Liviu Ciucă

În luna octombrie a acestui an, în cadrul Conversaciones Literarias de Formentor, cu prilejul publicării traducerii în limba spaniolă a apreciatei trilogii Orbitor, Mircea Cărtărescu a primit Premiul „Formentor de las Letras 2018”, unul dintre cele mai prestigioase premii din mediul literar internațional. Ce alți scriitori români se bucură de aprecierea publicului argentinian și în ce măsură reușiți să vă implicați în promovarea literaturii române?

Carmen Podgorean

Aș începe prin a spune că publicul argentinian este printre cele mai avide de literatură pe care le-am întâlnit, se citește intens, în autobuz, în metrou, pe stradă, anumite librării sunt deschise toată noaptea, iar multe altele până foarte târziu, primind generos oamenii care ies de la restaurante sau de la spectacolele de teatru sau musical de pe Corrientes (un fel de Broadway), chiar și oamenii fără adăpost citesc o carte înainte de a dormi, am dovada acestui fapt într-o fotografie. Statutul de limbă internațională al spaniolei este o șansă extraordinară pentru cunoașterea literaturii române deja traduse în această limbă, iar pe lângă „clasicii” deja de mult cunoscuți, Târgul Anual de Carte din Buenos Aires face accesibile traducerile mai recente din scriitori români, publicate în Spania sau în alte țări ale Americii Latine. Din păcate, prezența literaturii române cu un stand național la Târgul de Carte din Buenos Aires rămâne, încă, un proiect prea ambițios, însă recent România a fost prezentă la Târgul de Carte din Guadalajara (Mexic), așa că rămânem optimiști. Există totuși și traduceri realizate în Argentina. Sunt cunoscuți și apreciați pe scară foarte largă Emil Cioran (tocmai i-a fost dedicat un colocviu internațional găzduit de Biblioteca Națională Mariano Moreno), Mircea Eliade, Mircea Cărtărescu, dramaturgul Matei Vișniec, dar pot menționa și apariții recente din autori contemporani, cum ar fi poezia Flaviei Cosma sau – ceea ce îmi place să numesc „o carte în oglindă” – volumul Justinei Irimia, Ultimul tango: eseu despre pasiunile argentiniene, versiunea argentiniană a cărții publicate în 2012 de Editura Humanitas sub titlul (înșelător, fiindcă nu este o carte despre tango) Ultimul tango la Buenos Aires. Spun că este „o carte în oglindă” pentru că apariția ei în traducere ilustrează curiozitatea febrilă a argentinienilor de a ști cum îi văd alții – iar acuitatea observației Justinei Irimia, de fin sociolog cultural mascat în jurnalist-scriitor, pigmentată cu un umor coborât direct din comediile lui Jacobo Langsner nu putea să nu-i incite. Cititorii dumneavoastră o pot găsi sub formă de e-book, căci tirajul de la Humanitas din 2012 s-a epuizat de mult.

Bogdan Liviu Ciucă

Putem vorbi despre o colaborare academică între universitățile din Argentina și cele din România?

Carmen Podgorean

Categoric. Colaborarea academică reprezintă un teren dintre cele mai fertile de cooperare bilaterală, fructificând avantajul enorm pe care îl oferă autonomia universitară. Aceasta permite realizarea de proiecte comune, de schimburi de studenți și de profesori, de cercetări dezvoltate în complementaritate, sfidând barierele birocratice din vechile sisteme centralizate sub control statal și antrenând universități din centre provinciale cu mari tradiții. Avem un exemplu concret, o colaborare „în creștere” între Universidad de Cuyo (o regiune care include provinciile argentiniene San Juan, Mendoza, San Luis și Rioja) pentru o cercetare privind complementarități economice între România și Argentina, un proiect care acum se adâncește prin particularizarea cooperării în plan interregional și antrenarea Universității din Brașov. O altă colaborare se desfășoară între Universitatea din Mendoza și cea din Iași. Realizări notabile așteptăm în viitor de pe urma vizitei efectuate în septembrie 2018 la Mendoza și Buenos Aires de președintele Consiliului Național al Rectorilor din România – Sorin Cîmpeanu – care, în întâlniri desfășurate sub egida Ministerului Educației din Argentina cu președinții Consiliilor Rectorilor de Universități Publice și, respectiv, de Universități Private din Argentina, au convenit pregătirea pentru anul viitor a unui acord care să definească forme concrete de cooperare, inclusiv prin valorificarea cadrului oferit de Asociația Universităților Francofone, în care România deține o poziție privilegiată.

Bogdan Liviu Ciucă

Sunteți ambasadorul României în Argentina, țara tangoului. Înțeleg că, din dragoste pentru tangoul argentinian, ați organizat o serie de evenimente care stabilesc o punte prin dans și muzică între România și Argentina. În acest context, aș dori să vorbim despre recitalul „Dialoguri de tango: România – Argentina”, despre „Recunoștință maeștrilor”.

Carmen Podgorean

Atracția pentru tangoul argentinian (așa cum îmi previn prietenele mai tinere) este de-a dreptul o „adicție”, te prinde și nu prea mai poți ieși. Datorez tangoului faptul că m-am apucat să învăț spaniola, apoi să aprofundez cunoașterea muzicii, a istoriei tangoului, ba chiar și a jargonului din vechile texte în care sunt presărate cuvinte din lunfardo. Nu am gândit-o ca pe o investiție profesională, însă trebuie să spun că, după ce mi-am început misiunea în Argentina, mi-a deschis multe uși. Cunoscând tangoul, am ajuns să înțeleg mai bine „punțile” despre care m-ați întrebat la începutul interviului, între modul de a simți argentinian și cel românesc: în România, avem tango autentic românesc, nu a fost doar un simplu fenomen de modă care i-a făcut pe cântăreții interbelici să interpreteze celebre tangouri argentiniene cu texte rescrise pentru România. Au fost și din acestea, ca Zaraza sau Ne-am cunoscut la Capri…, însă avem splendide tangouri care sunt compoziții și au texte 100% românești, de exemplu Mână, birjar. Recitalul pe care l-ați menționat, „Dialoguri de tango: România – Argentina”, realizat în aprilie 2017 la Ambasada României pe baza unui proiect inițiat de cântăreața Andreea Vieru, a demonstrat publicului argentinian tocmai acest lucru, surprinzând-l prin reverberațiile muzicale românești, încântându-l și totodată umplându-l de mândrie pentru vitalitatea „muzicii lor populare” – cum consideră ei tangoul, căci „născut în suburbii, azi domnește în toată lumea”. Aceeași vigoare internațională a tangou – lui – de data aceasta ca dans – a căutat să o demonstreze și milonga (eveniment social în care se dansează tango, n.n.) organizată de ambasadă în august 2017. Genericul „Recunoștință maeștrilor” spune de la sine totul, căci evenimentul a fost prilejuit de participarea în semifinala campionatului de tango, la secțiunea „tango escenario” (tangou pentru scenă) a cuplului de dansatori români Lucian Stan – Raluca Aldea. E mare lucru să ajungi în semifinala Campionatului Mondial, iar ambasada s-a alăturat omagiului pe care, prin Lucian și Raluca, membrii comunității de tango din România au dorit să îl aducă maeștrilor care i-au format, direct sau prin alți mari campioni pe care „seniorii” îi formaseră cu ani în urmă. A fost emoționant, atât pentru noi, românii, cât și pentru maeștrii înșiși, căci pe pista de dans amenajată în holul ambasadei s-au reunit și și-au demonstrat cu generozitate arta cupluri legendare ale genului, care rareori se întâmplă să danseze împreună în aceeași milonga. A fost un eveniment despre care încă se vorbește în cercurile diplomatice, dar, spre mândria mea, și în cele de tango.

Bogdan Liviu Ciucă

Ce ne puteți spune despre relațiile economice româno-argentiniene?

Carmen Podgorean

Foarte sintetic, aș spune că relațiile economice bilaterale au fost profund marcate atât de tranziția din România (închiderea unor industrii care exportau sau importau din Argentina, reorientarea exporturilor preponderent spre Uniunea Europeană etc.), cât și de evoluțiile economice destul de frământate din Argentina (crize financiare, pierderea credibilității sistemului bancar, taxe vamale și netarifare împovărătoare pentru importuri, accesul limitat la devize, rigiditatea reglementărilor de pe piața muncii). Toată această conjunctură face ca relațiile economice bilaterale să fie încă sub nivelul pe care ni l-am dori și pentru care considerăm că există potențial.

Conform statisticii românești, în cursul anului 2017 schimburile comerciale bilaterale între România și Argentina au atins 139,2 milioane USD, în creștere cu 50,86% față de anul 2016. Rezultatele sunt mult peste tendința înregistrată de evoluția relațiilor comerciale cu întreg continentul american (+ 29,4%), dar mai ales cu America Latină (+ 7,13%) și America de Sud (+ 6,47%).

Exporturile românești în Argentina au atins 34 de milioane USD, cu 33,9% mai mari decât în 2016, de asemenea cu o evoluție mult mai bună decât media dinamicii relațiilor cu America (15,9%), dar mai ales cu America Latină (1,12%) și America de Sud (- 2,37%), depășind în acest an vectorii cei mai importanți de creștere ai exporturilor românești pe continentul sud-american de anul trecut – Brazilia (+ 20,2% în 2016, respectiv – 8,54% în 2017) și Chile (+ 34,5%, respectiv 11,15% în 2017). În funcție de volumul exporturilor românești în regiune, Argentina ocupă locul al patrulea în America de Sud și al cincilea în America Latină, după Brazilia, Columbia și Chile, respectiv Mexic (același clasament ca în 2016).

Din punctul de vedere al structurii exporturilor românești în Argentina, secțiunea „Mașini, aparate și echipamente electrice” înregistrează o pondere din ce în ce mai mare, de la 25% în 2015, la 35% în 2016 (9 milioane USD), respectiv 57,4% în 2017 (19,5 milioane USD), înregistrând o creștere valorică de 120% față de anul anterior. Chiar dacă nu au mai fost exportate vase fluviale cu valoare mare, ca în 2016, secțiunea „Vehicule, aeronave, vase și echipamente auxiliare de transport” rămâne a doua cea mai importantă, cu o pondere de 22,3%, în scădere față de 39% în 2016. În 2017 au fost exportate mărfuri din această categorie de 7,5 milioane USD (– 23,4%). Cea de-a treia categorie, „Metale comune și piese metalice”, revine după o contracție în 2016 de 43% și înregistrează o pondere de 6%, cu exporturi de peste 2 milioane USD și o creștere valorică de 61%.

Este de remarcat faptul că au început să crească exporturile de produse ale industriei chimice (+ 57%), respectiv 2,5% pondere în exporturi, dar atingerea valorilor din 2014 și 2015 va fi greu de îndeplinit fără contribuția îngrășămintelor chimice (5,2 milioane USD în 2015, peste 14 milioane USD în 2014), care au dispărut în general din exporturile românești.

Importurile de mărfuri argentiniene în România au atins 105,2 milioane USD, cu 57,3% mai mult decât în 2016, aproximativ în aceeași tendință cu importurile din America (+ 47,3%), dar mult peste America Latină (13,7%), respectiv America de Sud (16,1%). În funcție de volumul importurilor din această regiune, Argentina ocupă locul al doilea în America de Sud și al treilea în America Latină, după Brazilia și, respectiv, Mexic, în aceeași ordine ca în 2016.

Structura importurilor prezintă, la fel ca în cazul exporturilor, o accentuare a polarizării celei mai importante categorii de bunuri importate în 2016, „Produsele regnului vegetal”, în creștere ca pondere de la 65% în 2015 la 70% în 2016, respectiv la 75% în 2017, cu peste 79 de milioane USD (+ 69% față de 2016). Celelalte categorii mai importante sunt „Produsele alimentare”, cu o pondere de 10% și 10,4 milioane USD (– 11%), „Metalele comune și piesele metalice”, cu o pondere în creștere de la 6,2 la 8,7%, cu 9,1 milioane USD (+ 121%) și „Materiale și articole textile”, cu o pondere de 3,6%, similară cu cea din anul anterior (3,9%), dar cu o creștere valorică de 44%, la 3,7 milioane USD. Principalul produs importat rămâne șrotul/peleți de soia, cu o dinamică care dă „tonul” dinamicii importurilor, având în vedere ponderea sa ajunsă la 70,5% din totalul importurilor argentiniene în România. Astfel, s-au importat peste 200.000 de tone, în valoare de 74,2 milioane USD, în creștere cu 75,4% față de anul trecut.

Trebuie însă să menționăm că, în ciuda evoluțiilor pozitive din ultima perioadă, balanța comercială a continuat să fi e deficitară pentru România, cu un sold negativ de 71,3 milioane USD, în scădere însă față de 41,5 milioane USD în 2016. Este cu atât mai îmbucurător că anul 2018 (după primele opt luni ale anului) marchează o evoluție favorabilă României, după foarte mulți ani balanța comercială devenind excedentară pentru țara noastră. Astfel, exporturile românești au crescut cu 119%, ajungând la 35,5 milioane USD (mai mult decât întreg anul 2017), în timp ce importurile au scăzut cu 53%, ajungând la 32,7 milioane USD, excedentul comercial fiind de 2,7 milioane USD.

Încă există un potențial mare de amplificare a schimburilor comerciale între țările noastre și ar fi util să încercăm să ne orientăm oferta spre principalele domenii de interes pentru partea română:

1. Construcția de nave – există în Argentina un necesar de peste 1.000 de barje și 100 de remorchere/ împingătoare.

2. Industria agricolă – sectorul este compus din aproximativ 730 de companii și a fost unul dintre primele sectoare dezvoltate aici, datorită profilului agricol al regiunii. Există potențial de afaceri pentru utilaje de irigații (piața argentiniană pentru sisteme de irigații a fost în creștere în ultimii ani, datorită suprafeței mari de teren agricol dedicat culturilor) și piese de schimb/componente.

3. Industria extractivă a petrolului – piață potențială pentru exportul de unități de pompare și insta lații către YPF (compania națională de stat), precum și către celelalte companii de extracție și exploatare a petrolului din Argentina. Totodată, există perimetre care se oferă în concesiune pentru explorare și exploatare de petrol și gaze.

4. Energia atomică – Argentina deține trei centrale nucleare tip Candu și mai este planificată construirea a încă două. Argentina constituie un partener potențial pentru furnizorii de produse pentru sectorul nuclear, precum și pentru cooperare cu institutele de cercetare-proiectare nucleară. Toate utilizează drept combustibil uraniul natural și apa grea.

5. Industria chimică – piața are un potențial de consum semnificativ, în special pentru îngrășăminte organice și anorganice pentru agricultură.

6. Sectorul material rulant – există un necesar de vagoane pentru cereale, vagoane pentru călători, locomotive diesel și posibilități de vânzare roți pentru vagoane de marfă și călători, osii și boghi uri, precum și șine de cale ferată, având în vedere starea foarte degradată a infrastructurii de transport feroviar.

7. Industria constructoare de mașini – există potențial de export de rulmenți, motoare electrice, piese și componente pentru industria auto (grupurile VW, Renault și Ford au capacități de producție în Argentina, unde există capacități de producție în jur de 700.000 de unități/an). Au existat cereri de mașini-unelte și există perspective pentru penetrarea pieței cu părți și componente de utilaje pentru industria siderurgică, industria cauciucului, echipament pentru industria pescuitului. În industria siderurgică și a neferoaselor există cereri de țevi fără sudură, tablă laminată la cald, tablă de aluminiu, bare, profi luri și benzi laminate.

8. Industria alimentară – piață potențială pentru produse organice, în condițiile în care în țară se practică o agricultură intensivă, pe suprafețe întinse de teren și cu o legislație privind organismele modi fi cate genetic (OMG) mai permisivă decât în UE.

9. Industria medicamentelor – piață potențială pen tru medicamente generice și dispozitive medicale.

10. Turismul – dezvoltarea turismului de sănătate, oferte ce combină ecoturismul cu integrarea unor componente regionale (prezentare de tradiții, gastronomie, sport și relaxare).

Bogdan Liviu Ciucă

Am putea stabili similitudini între viața economică din România și cea din Argentina?

Carmen Podgorean

Există o serie de similitudini, precum și unele diferențe. Dintre similitudini se pot enumera:

• pondere mare a sectorului agricol în economie;

• economie foarte „dolarizată”, așa cum și în România unele sectoare sunt conectate la cursul euro;

• industrie de nivel tehnologic scăzut sau mediu, bazată mult pe industria manufacturieră și asamblare componente, cu puține domenii de vârf, dar Argentina stă totuși mai bine la acest capitol (industria nucleară, bio și nanotehnologii, sateliți de comunicații etc.);

• protecție socială, în raporturile angajator-angajat, peste medie, Argentina având însă un nivel de protecție al angajaților mult mai accentuat decât România, ceea ce este în multe cazuri descurajant pentru investițiile străine;

• importator net de investiții (fără multe investiții argentiniene în străinătate);

• o necesitate sporită de investiții în infrastructură, dar aici Argentina este mai dinamică și progresele sunt sistematice și vizibile;

• un nivel ridicat al corupției, probabil mai accentuat decât în cazul României.

Bogdan Liviu Ciucă

În România se vorbește foarte mult despre justiție, despre sistemul judiciar. Ce ne puteți spune despre sistemul judiciar argentinian?

Carmen Podgorean

Și în Argentina se vorbește mult despre sistemul judiciar, chiar foarte mult – despre reformă și despre eficiența sa. Aproape că s-ar putea spune că este terenul principal de înfruntare politică, pentru că, în Argentina, influența politicului asupra juridicului este mult mai directă și aproape transparentă, prin mecanismul numirii judecătorilor, care implică intervenția președintelui țării ca șef al executivului (ca în sistemul nord-american) și a Parlamentului, prin comisiile specializate și în funcție de „majoritățile de etapă”. Se consideră că sistemul judiciar a fost extrem de subordonat politicului în regimul anterior (guvernările Nestor și Cristina de Kirchner, între 2003 și 2015), puterea de atunci urmărind ocultarea sau cel puțin tergiversarea marilor cauze de corupție, de deturnare de fonduri publice sau a unor procese cu certe conotații politice, cum ar fi ancheta asupra atentatelor teroriste din 1994 asupra sediului Asociației Mutuale Israelite (AMIA), anchetă soldată cu presupusa „sinuci – dere” a procurorului de caz chiar în ajunul zilei când urma să prezinte Senatului dovezi ce incriminau responsabili politici de cel mai înalt nivel pent ru obstrucționarea demascării vinovaților. Guvernarea Macri, instalată în decembrie 2015, a declanșat o campanie de măsuri pentru restabilirea independenței justiției și sporirea încrederii popu – lației în această putere a statului, însă complexitatea mecanismelor prin care se schimbă judecătorii și o anumită inerție a cadrului legislativ (în condițiile în care coaliția de guvernare nu deține majoritatea în Parlament) fac ca procesul să evolueze mai lent decât se aștepta populația. Mai există o particularitate a justiției, care provine din natura federală a statului argentinian: provinciile argentiniene (23 la număr plus Orașul Autonom Buenos Aires) au sisteme de justiție proprii, care nu sunt integral aliniate cu sistemul federal și nici total subordonate acestuia. Printre „reproșurile” curente aduse sistemului judiciar se numără exceptarea judecătorilor de la plata impozitelor pe venit sau „blândețea” excesivă față de regimul executării pedepselor privative de libertate pentru infractori, soldate uneori cu recidive extrem de grave ale unor deținuți în timpul în care benefi ciau de libertate condiționată temporară sau de reducere de pedeapsă.

Bogdan Liviu Ciucă

Îmi puteți spune câte ceva despre regimul vizelor și despre serviciile consulare asigurate de Ambasada României în Argentina?

Carmen Podgorean

Regimul vizelor este simplu, căci, pentru România, el este aliniat cu regimul statelor UE membre Schengen. Argentina – ca și celelalte state din America de Sud – este înscrisă pe lista statelor ai căror cetățeni beneficiază de dreptul de a călători fără viză în statele UE, în scop turistic, pentru o perioadă de 90 de zile în cadrul unui interval de șase luni, drept care, firește, este reciproc. Pentru vizele de studiu sau de lucru, există condiții mai complexe, însă acestea se înscriu în reglementările normale, Argentina nu este considerată o „țară cu risc” imigrațional ridicat. Ca atare, vizele nu reprezintă nici pe departe capitolul principal al activității consulare. Serviciile pe care le asigură Secția consulară a ambasadei (pentru Argentina, precum și pentru Paraguay) vizează, cu precădere, trei categorii: prima include cereri curente de reînnoire a pașapoartelor sau altor documente de identitate, emitere de titluri de călătorie, înscrieri de certificate de naștere, de căsătorie și de deces, eliberarea de cazier judiciar, întocmirea de procuri sau alte acte notariale. Asistența consulară pentru cetățenii români aflați în situații deosebite reprezintă un alt domeniu, de foarte mare răspundere, al activității consulare: uneori sunt lucruri mai „simple” – oameni jefuiți și rămași fără acte, accidente, spitalizări de urgență, diverse incidente de călătorie – alteori, mai grave, cum a fost un caz recent, în care Secția consulară s-a implicat în demersul de repatriere a unei cetățene care ne-a cerut sprijinul pentru a scăpa dintr-o relație de concubinaj care îi punea în pericol siguranța și chiar viața. A fost o poveste tristă, dar în același timp un caz exemplar de bună colaborare cu Serviciul social argentinian de profil. Uneori este nevoie să acordăm asistență deținuților sau să intermediem cereri de extrădare. În Argentina, aceste cazuri nu sunt foarte numeroase, dar întotdeauna ne solicită mult. Categoria de servicii poate cea mai importantă ca volum de timp și muncă o reprezintă solicitările de redobândire a cetățeniei române, uneori de către descendenții din a doua sau a treia generație de imigranți. Este o categorie de servicii consulare extrem de laborioasă, care implică din partea consulului un înalt profesionalism, nivel de responsabilitate și, trebuie să o spun, enorm de multă răbdare, pentru că solicitanții provin cel mai adesea din familii care s-au refugiat și nu întotdeauna au putut păstra actele originale sau numele le-au fost transcrise „după ureche” altfel decât figurau în actele românești originale sau amintiri traumatice i-au făcut pe primii veniți să refuze să le vorbească copiilor despre locurile în care s-au născut, iar uneori solicitanții nici nu mai știu dacă aceste locuri se află pe teritoriul de astăzi al României sau în teritorii care au fost rupte de trupul țării, mai ales dacă între timp numele localităților s-au schimbat.

Bogdan Liviu Ciucă

Prin ce evenimente ați marcat sărbătorirea Centenarului în Argentina?

Carmen Podgorean

Practic, Centenarul Marii Uniri a fost sărbătorit pe tot parcursul anului prin diverse proiecte culturale planificate, în mare parte, încă din anii anteriori. Proiectele noastre „fanion” au fost: Festivalul de Film Românesc din luna iunie, care a inclus proiecția a șase pelicule românești, în majoritate recente și multe dintre ele premiate, cum ar fi : Breaking News de Iulia Rugină sau Fixeur, dar și a emblematicei realizări a lui Lucian Pintilie, Reconstituirea, un film semicentenar, dar totodată incredibil de actual și de universal. A fost un real succes, căci cinematografia românească este foarte bine cunoscută și apreciată în Argentina, atât în mediile de specialitate, care îi asigură o prezență sistematică în festivalurile internaționale, cât și în rândul publicului larg. Al doilea grup de manifestări s-a generat în jurul unui seminar internațional academic pe tema „Minoritățile naționale din România după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918”, pe care l-am imaginat încă din 2017 împreună cu prestigiosul filosof, scriitor și profesor universitar Tomás Abraham (născut la Timișoara și emigrat în Argentina, împreună cu părinții, la vârsta de doi ani) și cu profesorul Victor Neumann de la Universitatea de Vest din Timișoara. Datorită influenței extraordinare pe care Tomás Abraham o are în mediile culturale și decizionale din Argentina, am reușit să avem ca partener în acest proiect chiar Ministerul Culturii și Biblioteca Națională, precum și două prestigioase universități, San Martin și Tres de Febrero (UNTREF). Acest parteneriat, care ne onorează în mod deosebit, a făcut posibilă invitarea în Argentina a nu mai puțin de trei personalități ale vieții culturale din Timișoara – prezență rarisimă la asemenea distanță de casă – pe care am „exploatat-o” la maximum. Astfel, profesorul Victor Neumann – protagonist al seminarului privind minoritățile, organizat și găzduit la UNTREF, alături de care am avut onoarea să fac parte și eu din panelul care i-a mai inclus pe Tomás Abraham și Simona Neumann – a mai fost și invitatul special al unui seminar de înaltă ținută științifică privind „istoria conceptuală”, organizat la Muzeul Cărții și al Limbii împreună cu prestigioși istorici din Universitatea San Martin. Invitarea profesorului și filologului Ciprian Vălcan, președinte al rețelei mondiale a specialiștilor în filosofia lui Emil Cioran, a permis organizarea unui colocviu internațional dedicat filosofului româno-francez, care este destul de bine cunoscut în Argentina, la care au mai participat specialiști din Columbia, Brazilia și, bineînțeles, din Argentina, între care s-a remarcat, prin intervenția de martor direct, prietenă și corespondentă cu Cioran, cunoscuta scriitoare argentiniană de origine română Alina Diaconu. O a treia prezență, valorificată dincolo de cele mai îndrăznețe ambiții, a fost cea a Simonei Neumann, coordonatoarea comisiei pentru „Timișoara – Capitală Culturală Europeană 2021”. Pe lângă prezentarea principală realizată în seminarul privind minoritățile, axată pe evidențierea argumentelor care au asigurat succesul candidaturii Timișoarei pentru prestigioasa poziție de Capitală Culturală Europeană (atuuri care vor reverbera spre restul Europei prin proiectele preconizate sub acest generic în următorii ani), Simona Neumann a promovat Timișoara ca pol de atracție și totodată poartă spre România, în dialogul organizat de ambasadă cu reprezentanți ai agențiilor de turism și ai presei de specialitate din Argentina, precum și în dialogul direct pe care ambasada i l-a facilitat cu instituții culturale argentiniene de mare prestigiu – Cinemateca Argentina, coordonatoarea Congresului Art Déco Buenos Aires 2019, Centrul Cultural „Usina del Arte” al Orașului Autonom Buenos Aires sau Muzeul Național de Arte Frumoase. Al treilea proiect fanion, pe care de cel puțin doi ani ne pregătim să îl dedicăm Centenarului Marii Uniri, este o fascinantă expoziție fotografică, care urmează să se deschidă pe 13 decembrie în prestigiosul Centro Cultural Borges, situat în emblematica „Galeria Pacifico”, unde, în perioada sărbătorilor, ne așteptăm la o vizibilitate de excepție. Intitulată „România în două epoci”, expoziția va prezenta fotografii realizate de marea fotografă de artă argentiniană Julie Weisz în România în 1986 (în condiții restrictive pe care vi le puteți imagina) în contrapunere cu fotografii realizate în 2012 de Cecile Herscovitz, în timpul unei călătorii în România unde, fără a o fi cunoscut până atunci pe Julie Weisz, au fascinat-o aceleași categorii de subiecte – oameni, peisaje și scene care, la distanță de 26 de ani, și-au schimbat radical atmosfera, culorile, sentimentele pe care le transmit și inspiră, ilustrând evoluția României în anii care au trecut de la sfârșitul dictaturii.

Pe lângă aceste mari proiecte fanion, sigur că am căutat să valorificăm în fel și chip ocazia specială a celebrării Centenarului pentru a face mai cunoscută istoria României, prin colaborarea la realizarea unui amplu documentar publicat simultan în Argentina și Spania de think-tank-ul Equilibrium Global, prin conferințe sau dezbateri pe care le-am susținut la diverse universități (del Salvador, UADE, în cadrul „Zilei Limbilor Străine în Expansiune” de la Secția de traducători publici a Facultății de Drept a Universității din Buenos Aires) sau în cadrul unor manifestări de diplomație publică precum „Cafe Diplomatico”, organizată de programul de radio „Cartas credeciales” în ambianța specială a „Cafe Tortoni”, un interviu pentru emisiunea Vita Moderna sau o prelegere despre etapele comunismului în România, susținută în cadrul seminarului „Good Bye Lenin”, organizat anual de think-tank-ul regional CADAL (Centro para la Apertura y el Desarrollo de América Latina). Desigur, vor mai fi rămas nespuse lucruri de zi cu zi prin care căutăm, „cu picătura”, să facem mai cunoscută România în spațiul în care ne reprezentăm țara. Însă, cu siguranță, n-aș putea încheia fără să menționez recepția oficială pentru marcarea Zilei Naționale și a Centenarului Marii Uniri, pe care, datorită coincidenței cu Summitul G 20 – orga nizat la Buenos Aires – o vom putea organiza abia pe 4 decembrie. Îi invit pe cititorii Buletinului Notarilor să caute imaginile și „surprizele” pe care le pregătim pentru acest eveniment pe pagina de Facebook a Ambasadei României la Buenos Aires, unde precis vor fi disponibile până la publicarea acestui interviu.

Bogdan Liviu Ciucă

Cu prilejul reuniunii tuturor notariatelor membre ale Uniunii Internaționale a Notariatului Latin (UINL), ați avut ocazia să vă întâlniți și să cunoașteți delegația Uniunii Notarilor din România, pe repre zentanții noștri, dl Dumitru Viorel Mănescu, președintele UNNPR, pe dna Doina Rotaru, prim-vicepreședinte, vicepreședinți, președinții camerelor notariale… Ce impresie v-au făcut?

Carmen Podgorean

Am fost extrem de onorată să mă pot întâlni cu membrii conducerii Uniunii Naționale a Notarilor Publici și cu reprezentanții camerelor notariale și îmi pare sincer rău că programul atât de intens al reuniunii internaționale a „breslei” dumneavoastră nu ne-a lăsat mai mult timp să discutăm. Am fost impresionată să descopăr cât de bine cunosc și înțeleg reprezentanții dumneavoastră, în special domnul președinte Dumitru Viorel Mănescu și doamna Doina Rotaru, dar și ceilalți interlocutori pe care am avut norocul să îi întâlnesc personal, problemele cu implicații notariale și juridice din activitatea misiunilor noastre diplomatice – desigur, în primul rând ale secțiilor consulare. A fost reconfortant să întâlnesc o deschidere atât de mare pentru a răspunde problemelor uneori complexe pe care le întâlnim și să primesc o invitație „în alb” de a ne adresa serviciilor de consultanță juridică ale UNNPR. Mi-am dat seama cât de multe lucruri am putea rezolva – mai repede, mai eficient, cu mai puțin stres – dacă am dezvolta reflexul fi resc de a ne consulta, de a comunica mai mult între noi. Sunt convinsă că un dialog mai sistematic și mai structurat între serviciul consular (de pretutindeni) și UNNPR ar putea furniza multe răspunsuri, ar putea debloca multe situații consulare încâlcite și chiar, acolo unde se constată că este nevoie de schimbări în cadrul normativ pentru ca lucrurile să poată funcționa mai bine, să genereze reflecția și acțiunea necesare pentru realizarea acestor schimbări. Vă asigur că, împreună cu Secția consulară a Ambasadei României de la Buenos Aires, sunt decisă să „profităm” cât mai mult de această deschidere pe care ne-ați arătat-o și vă mulțumesc pentru ocazia pe care mi-o oferiți ca, prin acest interviu, s-o spun „cu glas tare” ca să audă și alți colegi diplomați, să știe că pot conta și ei pe un astfel de sprijin.

Bogdan Liviu Ciucă

Care este percepția dumneavoastră vizavi de profesia de notar?

Carmen Podgorean

Cred că profesia de notar este printre acelea care implică enorme răspunderi pentru viața cetățenilor, căci de fiecare formulare sau chiar virgulă poate să depindă viitorul unui om, al unei familii, soarta bunurilor private sau publice. Cred că notarul este mult mai mult decât „cel care notează/consemnează în înscrisuri oficiale” ceea ce decid alții, el este deopotrivă un confident și un sfătuitor, un părinte și un profesor care își cheamă elevul să judece cu maturitate, îl învață să înțeleagă și să asume consecințele deciziilor proprii, veghind totodată ca toate acestea să se întâmple în deplinul respect al legii. Cred că este o profesie dificilă, aș spune că este o vocație, iar cei care o asumă și o exercită la nivelul răspunderilor pe care ea le implică merită respectul deplin al societății.

Bogdan Liviu Ciucă

Ce întrebare v-ați fi așteptat să vă adresez, dar nu am făcut-o?

Carmen Podgorean

Știu și eu…? Poate… ce voi face după ce termin misiunea diplomatică la Buenos Aires? Răspunsul e destul de simplu, căci voi avea vârsta pensionării și – cu toate că până de curând credeam că nu voi dori să mă pensionez niciodată – am realizat între timp că îmi doresc să am timp pentru a face, cât voi mai fi încă destul de „în putere” să mă pot bucura de ele, anumite călătorii la care am visat de copil și pentru care niciodată nu am avut timp, inclusiv unele călătorii în propria mea țară. Mai vreau să am timp să merg la Festivalul de Teatru de la București și la cel de la Sibiu, la cel de jazz de la Gărâna și pe unde o mai fi în România festival de jazz, la TIFF – Festivalul Internațional de Film de la Cluj, la expoziții majore care se organizează prin Europa. Aș mai vrea să pot petrece mai multe săptămâni pe an la malul unei mări calde în care să pot înota fără să fluiere salvamarul după mine și, dacă se va putea, să mai și dansez tango, la nevoie, revenind din când în când la Buenos Aires, unde cunosc o doamnă care dansează tango și la 93 de ani împliniți…