THEODORA IONESCU
Consilier juridic al Direcţiei juridice,legislaţie şi studii notariale UNIUNEA NAŢIONALĂA NOTARILOR PUBLICI DIN ROMÂNIA
Dimitrie
Alexandresco s-a născut la 8 august 1851 la Iași,
„ Cred că cei mai mulți dintre noi ne aruncăm
cu speranță în anul ce vine, încercând să
luăm cu noi din anul încheiat doar amintirile
plăcute, faptele bune, gândurile curate…”
Notar public prof. univ. dr. Bogdan Liviu CIUCĂ
Camera Notarilor Publici Galați
Autorul celebrei lucrări „Inteligența materiei”, prof. univ. dr. Constantin Dulcan, neurolog, pledând pentru teza care susține că „gândul este cea mai puternică forță din univers”, a prezentat rezultatul unui studiu care concluziona că 5 minute de mânie sau de supărare imobilizează pentru 6 ore celulele gardian ale sistemului imunitar, lăsând în tot acest timp întregul organism fără apărare.
Aflând despre aceste studii, am rămas cumva pe gânduri, reflectând la multele ore de supărare, spaimă și stres pe care le acumulăm pe parcursul unei zile, al unui an, al unei vieți. De altfel, parcă dorind să-mi confirme temerile, cotidianul Financial Post prezintă într-un material rezultatul unor studii care confirmă că un om are zilnic între 50.000 și 70.000 de gânduri, care, din păcate, în proporție de 70%-80%, sunt negative!!
M-am speriat realizând cât de tare ne vulnerabilizăm chiar noi și mi-am amintit cât de bine ne simțim sufletește și fizic în perioada sărbătorilor. M-am lăsat pătruns de nostalgia sărbătorilor petrecute cu toată familia în copilărie, de sentimentul de siguranță și de bine care mă copleșea si m-am întrebat dacă și cât de mult contribui și eu ca adult, coleg și părinte la clădirea unei atmosfere de sărbătoare autentică pentru cei din jurul meu, pentru cei din familia mea. În mod sigur, de sărbători parcă totul se schimbă. Parcă suntem mai buni, parcă avem mai multă putere să iertăm. Cred sincer că fiecare în parte contribuie la atmosfera de sărbătoare a sfârșitului de an. Cred că cei mai mulți dintre noi ne aruncăm cu speranță în anul ce vine, încercând să luăm cu noi din anul încheiat doar amintirile plăcute, faptele bune, gândurile curate. Câteodată reușim, de prea multe ori nu. Cred că depinde de noi să ne lăsăm purtați în perioada aceasta de gânduri bune, să o facem din dragoste pentru noi și pentru cei din jurul nostru. Să facem aceasta nu doar de sărbători, ci și între sărbători. Să facem aceasta tot timpul!
Poate nu este prea târziu și, plecând de la teoria profesorului Dulcan, să ne consolidăm sănătatea gândind pozitiv, evitând supărarea, mânia, gândurile negative. Făcând asta cu cei din jur, o facem și pentru noi!
La mulți ani fără mânie, supărare și stres!
La mulți ani minunați și fericiți!
THEODORA IONESCU
Consilier juridic al Direcţiei juridice,legislaţie şi studii notariale UNIUNEA NAŢIONALĂA NOTARILOR PUBLICI DIN ROMÂNIA
Dimitrie
Alexandresco s-a născut la 8 august 1851 la Iași,
Rezumat
În
prezentul document se analizează reglementarea obligației creditorului de a
evalua solvabilitatea potențialului debitor în legea care reglementează
contractele de credit imobiliar. Se studiază mai