Când se vorbește de orice formă de coabitare în afara căsătoriei există o reticență  datorată culturii și mentalității puternic influențate de moralitate. Totuși, drepturile fundamentale nu depind de acceptul majorității și nici de moralitatea creștin ortodoxă, pur si simplu ar trebui implementate și acceptate atât timp cât viața intimă, familială și privată este ocrotită prin Constituție.

„Pe vremea mea nu vedeai așa ceva” – având modelul „moraliștilor” de vârsta a treia și chiar al bunicilor noștri suntem tentați să considerăm vremurile din trecut ca fiind mai morale, mai bogate în principii sau mai de bun simț și să condamnăm orice faptă mai îndrăzneață a tineretului de azi dar, uneori, mai răsare câte o poveste de demult, care ne arată că lucrurile nu au stat chiar atât de moral nici în trecut, ba chiar depășește cu mult bariera îndrăznelii contemporane.

Exemplul elocvent din ultima perioadă este atracția turistică a României, imagine numai bună pentru instantanee și poze, în special în perioada sărbătorilor de iarnă. Cine să fie atracția, casa impozantă „Mița Biciclista” de lângă Biserica Amzei, imaginea reabilitată a fostei Maria Mihăiescu, una dintre cele mai  căutate, râvnite și bine plătite „prostituate” a perioadei sale. Maria Mihăescu a primit casa de la Regele Ferdinand, iar în portofoliul ei de „curtezană” se numără, pe lângă Regele Ferdinand, mai multe personalități ale vremii precum Regele Leopold al Belgiei, Nicolae Grigorescu, chiar și Octavian Goga, după cum menționează istoricul Adrian Majuru.

„Era o demimondenă, mă rog, hai să-i spunem în mod vulgar, o curvă de mare lux. Lucru rar la vremea aceea, în anii ‘20, făcea ciclism prin București pentru a-și menține silueta. Făcuse avere și una din casele ei era cea în care am locuit noi”, povestește istoricul Neagu Djuvara.

Ce este moralitatea?

„Moralitatea este instinctul de turmă al individului” – Friedrich Nietzsche

„Încerc să înțeleg de ce oamenii pun atâta preț pe MORALITATE și nu îi înțeleg necesitatea, nu înțeleg exact nici ce înseamnă moralitate! Să fiu așa cum își dorește lumea? Să fiu așa cum mă doresc doar unii? Să nu fac ori să fac ce vor alții?”

Epicur spunea: „Scuipă asupra oricăror reguli morale care ne aduc fericirea.”

Moralitatea este un subiect de meditație pentru fiecare dintre noi și e moral să fii fericit fără a-i interzice altuia să fie și el fericit!

CUVINTE-CHEIE: parteneriat, căsătorie, liberă circulație, recunoaștere

Parteneriatul civil este o realitate, indiferent că vorbim de cuplurile heterosexuale sau cele homosexuale, iar reglementarea lui devine o necesitate. Globalizarea vieții sociale, economice și culturale, exercitarea libertății circulației persoanelor și a forței de muncă plasează tot mai multe cupluri într-un context internațional, aspect de natură să genereze o multitudine de dificultăți practice și juridice, alimentate, în primul rând, de diversitatea reglementărilor de drept substanțial și de drept internațional privat.

În special în ultima perioadă, lipsa reglementării parteneriatelor, rigiditatea și conservatorismul prevederilor din Codul civil privind moștenirile au generat în soluționarea cauzelor succesorale, și nu numai, probleme de ordin moral. Ne-am lovit cu toții în activitatea noastră de situații de acest gen, fie că vorbim de soți fără copii, fie de parteneri (tradiționalii concubini) care nu și-au reglementat problemele patrimoniale în timpul vieții prin testamente din diverse motive.

Din perspectiva Bisericii Ortodoxe Române, unele prevederi din Codul civil sunt binevenite, respectiv prevederi referitoare la respectul datorat ființei umane și drepturilor ei inerente (art. 58 ș.u.), prevederi în legătură cu nerecunoașterea căsătoriilor sau parteneriatelor civile între persoane de același sex (art. 258 ș.u.), două persoane de același sex nu pot adopta împreună copii [art. 462 alin. (3)] și reglementarea dreptului de proprietate, prin înscrierea bunurilor imobile în cartea funciară (art. 888). Totuși, unele prevederi din Codul civil pot „influența în mod negativ sfințenia, unitatea și stabilitatea familiei creștine, prin reglementările referitoare la efectele civile ale reproducerii umane asistate medical cu terț donator [art. 441 alin. (1)-(2)], la crearea instituției logodnei civile (art. 258 ș.u.) sau la extinderea sferei divorțului prin acordul părților, prin care se oferă posibilitatea ca acestea să se pronunțe notarial sau administrativ și indiferent de condiții [art. 374 alin. (1)]” – Hotărârea nr. 9027 din 25 octombrie 2011 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – în legătură cu prevederile noului Cod civil și implicațiile acestora în activitatea unităților de cult și în viața religioasă a credincioșilor.

În ultima perioadă tot mai multe cupluri, care au apelat pentru reglementarea problemelor juridice pe cale notarială, au afirmat că, în anumite situații, căsătoria a fost încheiată nu din dorința de a întemeia o familie cu „acte în regulă”, ci doar din necesitatea de a avea o protecție suplimentară în ce privește dreptul la moștenire, asigurarea de sănătate și chiar statutul social.

Totuși, se poate pune următoarea întrebare: De ce doi parteneri ar încheia un parteneriat la notar și nu s-ar căsători la starea civilă? Iar răspunsul este simplu, dreptul la respectarea vieții private și de familie trebuie reglementat pentru toate situațiile, nu doar prin încheierea căsătoriei – majoritatea cuplurilor doresc o relație bazată pe sentimente, fără a avea, în schimb, și obligații reciproce, iar căsătoria nu poate garanta respect și nici iubire nesfârșită.

Noțiunea de „parteneriat înregistrat” desemnează o formă de coabitare în afara căsătoriei, care, pentru a fi valabilă și producătoare de efecte juridice, implică îndeplinirea anumitor formalități, în special înscrierea într-un registru public. În cuprinsul legislațiilor naționale, instituția parteneriatului înregistrat este reglementată sub denumiri diferite: „parteneriat civil”, „uniune civilă”, „coabitare legală”, „pact civil de solidaritate” etc. Această instituție juridică diferă de la un sistem de drept la altul.

Din punctul de vedere al beneficiarilor parteneriatului înregistrat, legislațiile naționale se împart în trei categorii:

– cele care autorizează încheierea unui astfel de parteneriat numai de către persoanele de același sex: Austria, Croația, Republica Cehă, Elveția etc.;

– cele care pun la dispoziție instituția parteneriatului înregistrat deopotrivă cuplurilor de același sex și celor de sex diferit: Belgia, Franța, Grecia, Luxemburg, provincia Québec etc.

• cele de nonreglementare a parteneriatului civil înregistrat cu o legislație rigidă, respectiv Bulgaria, Letonia, Lituania, Polonia, Ungaria, Slovacia și România.

Există state care recunosc fie căsătoria între persoane de același sex, fie parteneriatele înregistrate între persoane de sex opus sau/și persoane de același sex. În același timp, deși căsătoriile sau parteneriatele înregistrate sunt încheiate în mod legal, totuși, în anumite state, inclusiv România, ele nu sunt recunoscute.

Conform rezultatelor provizorii ale recensământului din 2022 publicate în decembrie 2022, aproape jumătate din populația rezidentă (47,9%) cuprinde persoane care au starea civilă legală de căsătorit(ă). În mod ciudat, sunt căsătoriți numai 4.495,5 mii bărbați, dar sunt căsătorite 4.629,7 mii femei. Două persoane din 5 nu au fost niciodată căsătorite, iar persoanele văduve reprezintă 5,2% din totalul populației rezidente. O treime dintre copii se nasc în cuplurile necăsătorite, o creștere semnificativă față de recensământul din 2011. Potrivit sondajelor media de anul trecut, numărul românilor care susțin căsătoria între persoane de același sex s-a dublat din 2016.

Există mai multe inițiative legislative începând cu anul 2011, prin care s-a încercat reglementarea parteneriatului civil, din păcate fără „finalizare”. Printre principalele aspecte invocate în respingerea acestor propuneri legislative s-au numărat  preocuparea statului să reglementeze, să protejeze și să garanteze drepturile familiei, lipsa condiției încheierii parteneriatului numai între persoane de sex diferit și, evident, principala problemă, moralitatea creștin ortodoxă.

Dispozițiile legale în vigoare reglementate prin Codul civil și prin Constituția României sunt:

Interzicerea sau echivalarea unor forme de conviețuire cu căsătoria este reglementată de art. 277 Cod civil:

• Este interzisă căsătoria între persoane de același sex.
• Căsătoriile dintre persoane de același sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetățeni români, fie de cetățeni străini nu sunt recunoscute în România.
• Parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de același sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetățeni români, fie de cetățeni străini nu sunt recunoscute în România.
• Dispozițiile legale privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European rămân aplicabile.

 Constituția României precizează, conform art. 26, căfamilia (fără a fi precizată) este protejată:

(1) Autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată.

(2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.

În ceea ce  urmează am propus o analiză comparativă a căsătoriei cu aceea a parteneriatului, analiză făcută în baza prevederilor Codului civil și a ultimelor propuneri legislative privind parteneriatul.

Instituția căsătoriei este reglementată în Codul civil, în cartea a II-a „Despre familie”. „Căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii.” – art. 259 C. civ. –  iar propunerea parteneriatului:  „Parteneriatul civil este un contract încheiat, fără niciun fel de discriminare, între două persoane care decid să conviețuiască în baza afecțiunii, respectului și sprijinului reciproc și a egalității în drepturi.”

Căsătorie	Parteneriat
Diferența de sex  Condiția este reglementată în art. 259 alin. (1) C. civ. „Căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii.”, art. 271 C. civ. „Căsătoria se încheie între bărbat și femeie prin consimțământul personal și liber al acestora”și în art. 277. alin (1) C. civ.„Este interzisă căsătoria dintre persoane de același sex.”	Diferența de sex Cu privire la condiția diferenței de sex, contractul se încheie fără niciun fel de discriminare și se poate încheia între două persoane adulte de același sex sau de sex diferit.
Vârsta  Condiția este ca soții să fi împlinit vârsta de 18 ani, potrivit art. 272 alin. (1) C. civ. Totuși, există și excepția conform căreia, pentru motive temeinice și cu îndeplinirea anumitor condiții, se poate căsători și minorul cu capacitate de exercițiu restrânsă care a împlinit vârsta de 16 ani.	Vârsta Condiția este ca partenerii să aibă 18 ani împliniți. Spre deosebire de căsătorie, nu este propusă nicio excepție.
Consimțământul  Legiuitorul impune anumite condiții cu privire la consimțământul liber exprimat dat în vederea încheierii căsătoriei, dar condiția esențială este încheierea căsătoriei cu scopul de a întemeia o familie. Sancțiunea pentru o căsătorie încheiată în alt scop este, potrivit art. 295 alin. (1) C. civ., nulitatea absolută.	Consimțământul Consimțământul liber exprimat este necesar și pentru a încheia contractul de parteneriat civil. Deosebirea față de reglementarea căsătoriei este că propunerea nu prevede scopul pentru care se încheie contractul de parteneriat.  Astfel, este posibil ca, prin încheierea contractului, viitorii parteneri să nu urmărească neapărat întemeierea unei familii.
Comunicarea reciprocă a stării sănătății La încheierea căsătoriei este necesară prezentarea certificatelor medicale la ofițerul de stare civilă.	Comunicarea reciprocă a stării sănătății  Este necesară, cu diferența față de căsătorie că, pentru a încheia contractul de parteneriat, părțile trebuie doar să declare faptul că și-au comunicat reciproc starea fiecăruia de sănătate.
Existența unei căsătorii a unuia dintre soți  Legislația românească interzice bigamia, încheierea unei noi căsătorii de către o persoană căsătorită constituind infracțiune.	Existența unei căsătorii a unuia dintre parteneri Este o cauză care împiedică încheierea contractului, propunerea legislativă prevăzând, alături de aceasta, și condiția ca niciun viitor partener să nu fie parte într-un alt parteneriat civil.
Relații de rudenie între soți   Art. 274 C. civ. interzice încheierea căsătoriei între rudele în linie dreaptă, precum și între rudele colaterale până la gradul al IV-lea, inclusiv. Totuși, există și excepția conform căreia pentru motive temeinice poate fi autorizată căsătoria între rude colaterale de gradul al IV-lea.	Relații de rudenie între parteneri   Propunerea interzice încheierea parteneriatului între rudele în linie dreaptă, precum și între rudele colaterale până la gradul al IV-lea, inclusiv.
Tutela Cât timp există relația de tutelă, persoana minoră și tutorele său nu se pot căsători.	Tutela Cât timp există relația de tutelă, persoana minoră și tutorele său nu  pot încheia parteneriatul.
Căsătoria are caracterul unui act juridic solemn Caracterul solemn al căsătoriei este dat, printre altele, de condiționarea ca viitorii soți să își exprime consimțământul în fața ofițerului de stare civilă. Un alt element constă în faptul că, înainte de celebrarea căsătoriei, viitorii soți trebuie să dea o declarație prin care arată că îndeplinesc condițiile necesare și în care menționează regimul matrimonial și numele ales. La această declarație se poate face contestațieîn termen de 10 zile de la data înregistrării și afișării declarației, potrivit procedurii opoziției reglementate de C. civ.	Parteneriatul civil este un act juridic solemn Solemnitatea reiese, de data aceasta, din necesitatea ca partenerii să încheie contractul de parteneriat numai la un notar în formă autentică, apoi acesta să-l înregistreze în registrul pentru evidența parteneriatelor civile. Proba se va face, conform propunerii, cu un certificat/ adeverință eliberat/ă de notar în baza înregistrării contractului. Partenerii trebuie, cu zece zile înainte de încheierea contractului de parteneriat, să depună la notar o cerere de încheiere a parteneriatului civil împreună cu o declarație prin care arată că îndeplinesc condițiile impuse de lege și cu dovada achitării unei taxe de timbru. Propunerea reglementează și procedura opoziției la această cerere, opoziția putând fi făcută în termenul de 10 zile doar de către rudele în linie dreaptă sau în linie colaterală până la gradul al IV-lea ale părților contractului de parteneriat civil.
Dovada căsătoriei  Se face, de regulă, cu actul de căsătorie întocmit de ofițerul de stare civilă în registrul actelor de stare civilă și cu certificatul de căsătorie eliberat.	Dovada parteneriatului Se face cu certificatul/adeverința eliberat/ă de notar în baza înregistrării contractului.
Încetarea căsătoriei Neîndeplinirea condițiilor prevăzute pentru încheierea valabilă a căsătoriei duce la nulitatea relativă sau absolută a acesteia, ceea ce înseamnă că respectiva căsătorie se consideră a nu se fi încheiat niciodată. Pe lângă aceste cauze de nulitate, căsătoria încetează în cazul decesului unuia dintre soți sau al declarării decesului  acestuia pe calea unei hotărâri judecătorești.	Încetarea parteneriatului Neîndeplinirea  condițiilor prevăzute pentru încheierea valabilă a parteneriatului duce la nulitatea relativă sau absolută a acestuia, ceea ce înseamnă că respectivul contract de parteneriat se consideră a nu se fi încheiat niciodată. Pe lângă aceste cauze de nulitate, și în situația în care unul dintre parteneri decedează sau este declarat decedat, printr-o hotărâre judecătorească, contractul de parteneriat încetează să mai producă efecte.
Divorțul Desfacerea căsătoriei se poate face prin acordul soților: – pe cale administrativă (soții își dau acordul în fața ofițerului de stare civilă); – prin procedură notarială; – pe cale judiciară. În cazul în care se dorește desfacerea căsătoriei, dar nu există acordul soților în acest sens, art. 373 C. civ.    reglementează strict motivele care pot fi invocate în fața instanței pentru a obține divorțul: (…) b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă; c) la cererea unuia dintre soți, după o separare în fapt care a durat cel puțin 2 ani; d) la cererea aceluia dintre soți a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.	Încetarea parteneriatului Propunerea legislativă prezintă următoarele situații de încetare: b) prin acordul comun al celor doi parteneri. Data încetării parteneriatului este data autentificării de către notarul public a actului prin care cei doi parteneri și-au dat consimțământul cu privire la încetarea parteneriatului; c) în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei unilaterale a unuia dintre parteneri privind încetarea parteneriatului. Notificarea este făcută prin intermediul notarului public și se înregistrează în Registrul pentru evidența parteneriatelor civile; d) la data încheierii căsătoriei între cei doi parteneri civili. Partenerii au obligația de a notifica notarul public cu privire la încheierea căsătoriei anexând o copie a certificatului de căsătorie în termen de 30 de zile calendaristice de la data căsătoriei. Se poate remarca faptul că, în cazul în care nu există acord între parteneri în sensul încetării parteneriatului, este suficientă o manifestare unilaterală de voință din partea unui singur partener. Pentru situația în care există un acord comun cu privire la încetarea parteneriatului, propunerea legislativă prezintă doar procedura notarială.
Drepturi și îndatoriri/obligații Din punct de vedere nepatrimonial, sunt reglementate următoarele drepturi și îndatoriri: – dreptul și obligația de sprijin moral reciproc; – dreptul și obligația de respect reciproc; – dreptul și obligația de fidelitate; – dreptul și obligația de a locui împreună. Legea instituie norme ce protejează locuința de familie; – dreptul de a alege numele de familie.  Soții pot conveni să își păstreze numele dinaintea căsătoriei, să ia numele oricăruia dintre ei sau numele lor reunite. De asemenea, un soț poate să își păstreze numele de dinaintea căsătoriei, iar celălalt să poarte numele lor reunite. Din punct de vedere patrimonial: – soții își pot alege setul de reguli (regimul matrimonial) care să guverneze relațiile patrimoniale dintre ei și dintre ei și terți – comunitatea legală, regimul separației de bunuri sau comunitatea convențională; – obligația de întreținere; – obligația de sprijin material reciproc; – dreptul la moștenire al soțului supraviețuitor, explicat în art. 970 – 974 C. civ., prevăzându-se, printre altele: condițiile pentru a veni la succesiune, cotele succesorale cuvenite în funcție de persoanele care mai vin la moștenire, faptul că soțul supraviețuitor vine la moștenire în concurs cu oricare clasă de moștenitori legali. Mai mult, prin art. 1087 C. civ., soțul supraviețuitor este inclus în categoria moștenitorilor rezervatari, adică aceia care au dreptul la o parte din moștenire, chiar dacă au fost dezmoșteniți.	Drepturi și îndatoriri/obligații Din punct de vedere nepatrimonial sunt propuse următoarele obligații: – dreptul și obligația de sprijin moral reciproc; – dreptul și obligația de respect reciproc; – dreptul de a alege numele de familie. Viitorii parteneri pot conveni să își păstreze numele, să ia numele oricăruia dintre ei sau numele lor reunite. De asemenea, un partener poate să își păstreze numele de dinaintea încheierii parteneriatului, iar celălalt să poarte numele lor reunite. În propunerea legislativă se menționează că partenerii nu au obligația de fidelitate și nici obligația de a locui împreună. Din lipsa reglementării obligației de fidelitate dintre parteneri reies mai multe consecințe. De exemplu, copilul născut în timpul parteneriatului nu va putea beneficia de prezumția de paternitate. Din punct de vedere patrimonial există următoarele obligații: – la momentul încheierii contractului, părțile pot opta între comunitatea legală, regimul separației de bunuri sau comunitatea convențională; – obligația de întreținere; – obligația de sprijin material reciproc; – dreptul la moștenire. În propunerea legislativă este prezentat faptul că partenerul supraviețuitor vine la moștenire în concurs cu oricare clasă de moștenitori, dar nu sunt precizate cotele succesorale de care va beneficia. Propunerea legislativă preia anumite dispoziții din materia regimului matrimonial primar, reglementat de C. civ, art. 312 – 338, precum și din materia regimului comunității legale: art. 339 – 359 C. civ. De menționat este prezumția de bunuri comune în devălmășie a bunurilor dobândite de oricare dintre parteneri în timpul parteneriatului, dar există și excepții.

Propunerea privind reglementarea parteneriatul civil se aseamănă cu instituția căsătoriei și aduce partenerilor o mare parte din beneficiile conferite soților prin căsătorie, iar noutatea majoră propusă prin această inițiativă legislativă este crearea unui cadru legal în planul legislației naționale pentru toate cuplurile. Tot ceea ce ține de dreptul la viață, la propria imagine, la respectarea vieții private și justifică nevoia unei protecții speciale s-ar putea aplica și cuplurilor.

În propunerea legislativă nu se face, în schimb, nicio mențiune cu privire la instituția logodnei. Dacă libertatea contractuală permite atât bărbatului, cât și femeii să încheie logodna în condițiile stabilite de lege, această libertate contractuală ar putea fi extinsă și celorlalte persoane, inclusiv de același sex, care au ca scop încheierea unui contract de parteneriat.

Logodna este definită ca fiind „promisiunea reciprocă a două persoane de a se căsători în viitor” și se situează la jumătatea drumului dintre căsătorie și concubinaj. Deși logodna este o instituție juridică reglementată, este considerată și un act juridic civil al cărui rezultat este statutul juridic al celor logodiți. Încheierea unei logodne nu trebuie să îmbrace nicio formă, este suficient doar să aibă loc, în acord cu principiul consensualismului. Din acest punct de vedere nu există nicio diferență între logodnă și concubinaj.

Concubinajul poate fi considerat un element de stare civilă, fiind, de fapt, „partener într-o relație neoficializată”. Se poate considera concubinaj și o relație între parteneri de același sex. Astfel, prin regimul său juridic, logodna este apropiată de promisiunea de a contracta, indiferent dacă acest contract este căsătoria sau contractul de parteneriat. În această situație, în cazul neexecutării promisiunii de a contracta, oricare ar fi beneficiarul, are dreptul de despăgubiri.

O altă prevedere ce s-ar putea lua în considerare este cotitatea specială disponibilă a partenerului supraviețuitor, care ar putea fi precizată în aceleași condiții ca pentru soțul supraviețuitor, art. 1.090 C. civ.:

– alin. (1) „Liberalitățile neraportabile făcute soțului supraviețuitor, care vine la moștenire în concurs cu alți descendenți decât cei comuni lor, nu pot depăși un sfert din moștenire și nici partea descendentului care a primit cel mai puțin”.

– alin. (2)  „Dacă defunctul nu a dispus prin liberalități de diferența dintre cotitatea disponibilă stabilită potrivit art. 1.089 și cotitatea disponibilă specială, atunci această diferență revine descendenților”.

– alin. (3)  „Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător atunci când descendentul menționat la alin. (1) a fost dezmoștenit direct, iar de această dezmoștenire ar beneficia soțul supraviețuitor.”

Doresc să amintesc succint despre recunoașterea căsătoriilor încheiate valabil în străinătate între persoane de același sex, soluție restrictivă, prevăzută de art. 277 alin. (2) C. civ., iar, în acest caz, merită evocată cauza Coman, care a avut pe rolul Curții Constituționale dosarul nr. 78D/2016 având ca obiect soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 277 alin. (2) și (4) C. civ.

Situația de fapt în cauza Coman poate fi rezumată astfel: domnul Relu Adrian Coman, cetățean român, și domnul Robert Clabourn Hamilton, cetățean american, s-au căsătorit la Bruxelles în anul 2010. În luna decembrie 2012, domnul Coman și soțul său, domnul Hamilton, au solicitat autorităților române să le fie comunicate procedura și condițiile în care domnul Hamilton putea, în calitatea sa de membru al familiei domnului Coman, să obțină dreptul de a locui în mod legal în România pe o perioadă mai mare de trei luni. Răspunzând la această solicitare, autoritățile române i-au informat pe domnii Coman și Hamilton că acesta din urmă beneficia numai de un drept de ședere pe o perioadă de trei luni, pentru motivul, printre altele, că el nu putea fi calificat în România drept „soț” al unui cetățean al Uniunii, întrucât statul român nu recunoaște căsătoriile între persoanele de același sex.

Astfel, după contestarea deciziei autorităților române și invocarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 277 alin. (2) și (4) din Codul civil, cu majoritate de voturi, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că „dispozițiile art. 277 alin. (2) și (4) din Codul civil sunt constituționale în măsura în care permit acordarea dreptului de ședere pe teritoriul statului român, în condițiile stipulate de dreptul european, soților – cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene și/sau cetățeni ai statelor terțe – din căsătoriile dintre persoane de același sex, încheiate sau contractate într-un stat membru al Uniunii Europene”.

Se poate constata faptul că, în această cauză, Curtea Constituțională s-a pronunțat exclusiv din perspectiva acordării dreptului de ședere pe teritoriul României și nu a menționat nimic despre efectele personale și patrimoniale generate de căsătoriile între persoane de același sex încheiate sau contractate valabil în străinătate și nici despre parteneriatele civile.

Referitor la efectele personale și patrimoniale generate de parteneriatele civile înregistrate există un precedent la Tribunalul Olt, Secția I Civilă, Sentința nr. 721/2015 pronunțată în dosarul nr. 2295/104/2015, rămasă definitivă prin neapelare în data de 6.10.2015, prin care s-a recunoscut de plin drept în România „actul jurisdicțional – proces verbal de referință VI 0060/14” pronunțat de Judecătoria Augsburg la data de 15.01.2015, prin care s-a constatat că „cetățeanul Werner Golling a fost moștenit exclusiv de reclamantul Gheorghe Aurel-George – partener”, în speță fiind vorba de un apartament situat în București. Motivarea instanței pentru admiterea cererii de recunoaștere a hotărârii străine este bazată strict pe condițiile recunoașterii reglementate conform Codului de procedură civilă, art. 1.096: „Hotărârile referitoare la alte procese decât cele prevăzute la art. 1.095 pot fi recunoscute în România spre a beneficia de autoritatea de lucru judecat, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunțată;

b) instanța care a pronunțat-o a avut, potrivit legii statului de sediu, competența să judece procesul fără însă a fi întemeiată exclusiv pe prezența pârâtului ori a unor bunuri ale sale fără legătură directă cu litigiul în statul de sediu al respectivei jurisdicții;

c) există reciprocitate în ceea ce privește efectele hotărârilor străine între România și statul instanței care a pronunțat hotărârea.”

Totodată, Decizia din data de 17 ianuarie 2023 a Curții Europene a Drepturilor Omului obligă toate statele membre ale Consiliului Europei, inclusiv România, să instituie o formă legală de protecție a cuplurilor formate din persoane de același sex. În concret, în virtutea Deciziei ECHR 015/2023 din 17 ianuarie 2023 pronunțată în cazul Fedotova și alții împotriva Rusiei, toate statele semnatare ale Convenției Europene a Drepturilor Omului trebuie să adopte o formă juridică de recunoaștere a familiilor formate din persoane de același sex și să creeze un cadru legal care să protejeze aceste cupluri. Cauza judecată la CEDO a dat dreptate celor trei cupluri care au solicitat în Rusia dreptul de a se căsători, iar statul rus le-a respins acest drept. Deși statul rus a argumentat în fața Curții Europene că societatea rusă nu este pregătită să facă acest pas și să recunoască căsătoria între persoane de același sex,  CEDO a respins contestația Rusiei motivând că nici în cazul minorităților drepturile fundamentale nu depind de acceptul majorității.

În anul 2023, în luna august, statul român a atacat la Camera Superioară decizia CEDO din 23 mai, în cazul Buhuceanu și Ciobotaru și al altor 20 de familii formate din persoane de același sex, care obligă România să recunoască prin lege și să protejeze drepturile cuplurilor formate din persoane de același sex care vor să devină oficial o familie. Colegiul de judecători ai Marii Camere a CEDO a respins contestația făcută de Guvernul de la București asupra deciziei istorice pronunțate în luna mai de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin care statul român e obligat să adopte o legislație pentru recunoașterea cuplurilor de același sex. Această hotărâre definitivă și executorie, din data de 25 septembrie 2023, obligă statul român să ofere o formă de protecție juridică cuplurilor homosexuale, conform standardelor CEDO. Aceste standarde nu obligă la recunoașterea căsătoriilor, ci măcar la recunoașterea unor parteneriate civile înregistrate.

Ca urmare, și statul român este obligat să adopte o legislație pentru recunoașterea cuplurilor de același sex.

Recunoașterea și reglementarea unei forme legale de protecție a cuplurilor formate din persoane de același sex sau de sex opus este un drept fundamental prevăzut de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Dreptul la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și a corespondenței este universal reglementat în orice stat democratic. Deciziile luate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în ultimii patru ani, în cauze privind recunoașterea parteneriatelor sau a căsătoriilor între persoane de același sex, au culminat cu deciziile din ianuarie și septembrie 2023, care obligă toate statele semnatare ale Convenției Europene ale Drepturilor Omului, inclusiv România, să adopte o formă juridică de recunoaștere a familiilor formate din persoane de același sex și să creeze un cadru legal care să protejeze aceste cupluri.

Reglementarea parteneriatului civil aliniază legislația națională la legislația europeană, rezolvă chestiunile de drept ale partenerilor și poate constitui o extindere a activității notariale, fiind prima procedură pe care notarul o „încheie și o desface” de la cap la coadă. În materia succesiunilor vom avea și partenerul înregistrat  în calitate de succesibil, în condițiile reglementate prin lege. În situația în care încheierea și desfacerea parteneriatului se vor reglementa prin procedura notarială, înființarea Registrului Național Notarial de Evidență a Parteneriatelor la nivelul UNNPR va fi necesară atât pentru desfășurarea activității notariale, cât și pentru evidența parteneriatelor civile.

Bibliografie:

Propunerea legislativa privind parteneriatul civil PI-x nr. 153/2019 și Pl-x nr. 152/2019

„Familia și parteneriatul civil”, Revista Română de Drept Privat, nr. 3/2018, Universul Juridic

Hotărârea nr. 9027 din 25 octombrie 2011 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – în legătură cu prevederile noului Cod civil și implicațiile acestora în activitatea unităților de cult și în viața religioasă a credincioșilor

Statutul Bisericii Ortodoxe Române, art. 194 – 196

Hotărârea CEDO definitivă din 25.09.2023 – cauza Buhuceanu și alții împotriva României – cererile 20081/19 și alte 20 de cereri

„Soția a murit trăiască concubina”, Buletinul Notarilor Publici, nr. 3/2022, notar public dr. Ioan Popa

Un secol cu Neagu Djuvara – Neagu Djuvara