Cu speranță, despre viitor

Încheiem un an cu totul și cu totul ieșit din comun în care fiecare dintre noi și toți laolaltă am fost puși în fața unei schimbări, aș spune dramatice, a paradigmei existențiale. Criza pandemică a dinamitat rutine adânc înrădăcinate în viețile noastre personale, în parcursul profesional și social. Niciun aspect a ceea ce numeam normalitate înainte ca această criză să izbucnească nu a fost cruțat: felul în care muncim, felul în care interacționăm, felul în care învățăm, felul în care ne recreăm, o pleiadă de libertăți individuale și colective, altădată de la sine înțelese. Am fost nevoiți să ne adaptăm, să deprindem noi rutine de abordare a unei realități până mai ieri de neconceput, să găsim resursele mentale, materiale, de voință și organizatorice necesare acestui proces transformativ încă în desfășurare.

Privind retrospectiv, pot spune că am făcut față mai mult decât onorabil provocărilor neașteptate cu care ne-am confruntat în cea mai mare parte a anului 2020. Când spun „am”, mă refer la noi, notarii publici, o comunitate profesională și umană care a reușit să asigure continuitatea unor servicii vitale pentru cetățeni, pentru mediul de afaceri, pentru instituțiile statului, în condițiile în care o mare parte a mecanismelor ce pun economia și societatea în mișcare s-au gripat. Ne-am ridicat cu brio la înălțimea ștachetei profesionale pe care fondatorii notariatului modern au ridicat-o acum un sfert de secol, făcând totodată un pas important către nivelul următor: notariatul digital. Mai important însă, am reușit să trecem împreună peste încercări, uniți, solidari, nelăsând în urmă niciun membru al familiei noastre profesionale. Din nefericire, nenorocirea nu ne-a ocolit. Am pierdut colegi și prieteni, victime ale pandemiei. Ei nu mai sunt acum printre noi, dar rămân în amintirea noastră ca trepte ale coloanei infinitului profesiei.

Mai mult ca niciodată în trecut, apropierea Sărbătorii Nașterii Domnului ne întoarce către oamenii apropiați, oamenii dragi nouă, către familie, către prieteni, către vecini, către comunitate, în încercarea de recreare și regăsire a spiritului Crăciunului. Știm care sunt lucrurile cu adevărat importante în viață, care ne fac să mergem înainte indiferent de conjunctură. Ne dorim pace, liniște, armonie, comuniune. Dorim și căutăm un nou început, împreună.

Vă invit, așadar, să întâmpinăm acest nou început și să-l apreciem. Depinde doar de noi, de deciziile, faptele și unitatea noastră ca viața să reintre cât de curând în matca normalității și a firescului. La mulți ani!