Pe măsură ce rigorile stării de urgență pandemică se diluează și societatea tinde să revină treptat la rutinele cotidiene anterioare crizei sanitare, sesizez un laitmotiv cvasigeneral, reprodus și repetat de politicieni, mass-media, tehnocrați, oameni de știință, influenceri de toate tipurile și calibrele și, prin contagiune, de către o parte dintre concetățenii noștri: „Lumea nu va mai fi niciodată aceeași după coronavirus.”

În ce măsură acest refren obsedant reflectă o realitate obiectivă (de altfel dificil de anticipat în condițiile de premieră absolută a vremurilor pe care le trăim) sau o profeție pe cale de a se autoîmplini este greu de spus. În ce măsură această lume post-coronavirus va fi mai ofertantă și mai sigură pentru ființa umană în exercitarea drepturilor și a libertăților fundamentale consacrate rămâne de văzut. Deocamdată, ne aflăm în etapa reluării graduale a activității noastre profesionale, în condiții de distanțare socială și de purtare obligatorie a măștii de protecție, ceea ce, trebuie să admitem, este limitativ și frustrant pentru noi, notarii publici, având în vedere componenta masivă a comunicării interumane directe pe care, în mod tradițional,o implică profesia noastră. Ceea ce mă face să merg mai departe și să remarc, cu o oarecare îngrijorare, că, întâmplător sau nu, digitalizarea în plin avânt a majorității activităților pare a tinde către perpetuarea și permanentizarea stării de distanțare socială, atât de nenaturală și de nocivă ființelor umane.

Ca promotor hotărât și informat al adaptării profesiei la noile tehnologii, convins fără drept de apel de necesitatea și avantajele introducerii graduale a acestora în activitatea noastră, mă văd totuși obligat să reflectez, cu toată responsabilitatea, la acest pericol al fragilizării comunicării directe cu cei care ne solicită expertiza profesională și, deseori, și sprijinul uman și afectiv.

Un efect previzibil, deloc de neglijat, al insinuării rețelelor telematice în exercitarea profesiei îl reprezintă, așadar, dematerializarea relațiilor interumane, depersonalizarea relației notar-cetățean. Misiunea noastră, ca profesioniști ai dreptului, nu se limitează la simpla redactare a unor acte pe tipic funcționăresc. Activitatea notarului constă în identificarea voinței părților, în asistența, informarea, verificarea conținutului documentelor, în controlul eficienței, în consemnarea fără ambiguitate și verificarea identității. În această succesiune, sprijinul psihologic acordat părților este o componentă importantă, esențială, aș spune chiar, a serviciului notarial. Empatia, capacitatea de a asculta activ,comunicarea, căutarea consensului sunt calități relaționale esențiale pentru exercitarea profesiei. Stăpânirea acestor abilități și folosirea lor de către notarul public converg către realizarea actelor juridice ale căror efecte garantează securitatea și pacea juridică și, pe cale de consecință, investesc profesia notarială cu un capital de încredere excepțional din partea societății.

Având în vedere această caracteristică diferențiatoare față de alte profesii juridice, consider că notariatul public al lumii post-coronavirus trebuie să integreze armonios avantajele pe care rețelele telematice le aduc în activitatea umană cu prerogativele care ne-au conferit, consacrat și consolidat rolul social în secolele de existență a profesiei. Ne-am asumat misiunea delicată și dificilă de a pondera corect cât teritoriu cedăm algoritmilor în procesul de digitalizare a profesiei și cât păstrăm în favoarea relațiilor interumane directe. Vom reuși, cu siguranță, să găsim formula optimă de conservare a rolului nostru, de terț imparțial ce asigură legalitatea tranzacțiilor, garantând realizarea armonizată a intereselor părților.

Avem ADN-ul responsabilității sociale în sânge, astfel încât, indiferent de cum se profilează lumea post-coronavirus, profesia este cea care va supune digitalul și nu invers.