DOINA DUNCA
Director al Direcției juridice,
legislație și studii notariale
UNIUNEA NAŢIONALĂ
A NOTARILOR PUBLICI DIN ROMÂNIA

A încerca să rememorăm personalitatea celui care a fost profesor universitar doctor Constantin Stătescu constituie, pentru oricine, o evidentă provocare. Acest titan al dreptului, teoretician și practician de anvergură a îmbinat, într-o existență de scurtă durată (a trăit între anii 1927 și 1990), domenii de activitate diferite: cercetarea cu munca didactică, activitatea politică și diplomația.

Constantin Stătescu a absolvit cursurile Facultății de Drept din București, ocupând mai întâi, la Catedra de drept civil (începând cu anul 1967), funcții de: asistent, lector universitar, conferențiar, și apoi de profesor (începând cu anul 1969 și până la moarte). În paralel, s-a remarcat în politică, fiind deputat în Marea Adunare Națională și apoi vicepreședinte al comisiei juridice din organul legiuitor. A ocupat funcții importante în administrație, fiind membru al Consiliului de Stat (1967 – 1975) și ministru al justiției (1977 – 1979); în justiție, ca vicepreședinte
și președinte al Curții Supreme (1975 – 1977) și în diplomație, reprezentând România ca ambasador în Olanda (1984 – 1990). Unul dintre discipolii lui, renumitul profesor și avocat Valeriu Stoica, mărturisea că „a avut șansa ca, în cariera academică, Constantin Stătescu să-i propună să colaboreze la disciplina drepturi reale și teoria generală a obligațiilor (…)”, precizând că Profesorul „era un pedagog desăvârșit, un cercetător înzestrat cu rară capacitate de a vedea esența problemelor de drept și de a construi raționamentul juridic, cu o logică impecabilă, într-un limbaj clar, concis și convingător. Nu în ultimul rând era înzestrat cu simțul valorilor morale și cu un nelimitat spirit de dreptate”*.
La rândul lor, alți doi remarcabili dascăli, Corneliu Bârsan și Flavius
Baias, în „Cuvânt-înainte” la ediția a treia a lucrării Drept civil. Teoria
generală a obligațiilor, apărută în anul 1993 sub semnătura comună a
profesorului și a lui Corneliu Bârsan, afirmau următoarele: „mărturisim
că mai există o rațiune, esențială, pe care am purtat-o și o vom purta
mereu în suflet: imensa datorie morală pe care o avem – alături de atâtea generații de juriști – față de cel care a fost eminentul civilist, dascălul desăvârșit și, mai ales, profesorul nostru, Constantin Stătescu.”
Alături de cei citați aducem un pios omagiu lui Constantin Stătescu,
remarcabil profesor de drept civil din perioada arătată.