S-a născut pe 3 octombrie 1809 la Craiova. A fost primul copil al lui Nicolae Brăiloiu și al soției sale, Zoe sau Zinca (născută Vlădăianu/Vlădoianu). A avut doi frați și trei surori.

Începând din anul 1822, Brăiloiu a mers la școală în străinătate. A început studiile la Sibiu, urmând să le continue la Geneva și Paris.

În anul 1832 a devenit funcționar asistent în secretariatul de stat al Munteniei. A ajuns apoi procuror la secția penală a tribunalului, în anul 1837, la Curtea de Apel în perioada 1841-1842 și membru al Secției penale a Curții de Apel în anul 1853. S-a ocupat de revizuirea legilor în anul 1850. În 1855 a revenit în secretariat ca asesor. După aceea a primit funcția de membru al Curții Supreme de Justiție și, în 1859, președinte al tribunalului comercial[1].

A fost ministru de justiţie între anii 1861 și 1862.

În anul 1876 a ocupat, între februarie și mai, funcția de președinte al Camerei Deputaților. A fost senator de județul Dolj între anii 1866 și 1868 și pentru Craiova în 1869.

A avut o ascensiune relativ rapidă în rândurile nobilimii: a fost pitar (1841), serdar (1842), paharnic (1847), clucer (1850) și agă (1855, urcând de la al nouălea rang la al cincilea rang.

A fost unul dintre primii jurişti români care a publicat coduri şi culegeri de legi: Condica de Comerciu a Ţării Româneşti (1858), Colecţiune de legi, ordonanţe şi decrete domneşti (1867). De asemenea, a fost activ și ca publicist, conducând ziarele Albumul ştiinţific şi literar şi Conservatorul progresist.

Constantin Brăiloiu a murit la București în 1889 și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu.

[1] https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_N._Br%C4%83iloiu