Constantin G. Dissescu s-a născut la data de 8 august 1854 la Slatina. A urmat studiile Colegiului Național „Sfântul Sava” din București.

Studiile univesitare le-a făcut la Paris, unde și-a luat licența în drept în anul 1875, iar apoi titlul de doctor în drept al Universității din Paris în anul 1877, teza sa de doctorat având subiectul „De la puissance du mari sur la personne et les biens de la femme”.

Între anii 1878 și 1880, Dissescu a ocupat funcția de judecător supleant la Tribunalul Ilfov, iar în perioada 1879 − 1884 a funcționat ca profesor suplinitor, înlocuindu-l pe V. Boerescu la Catedra de drept comercial de la Facultatea de Drept din București. În 1883 e numit profesor titular la Facultatea de Drept din Iași, predând materiile drept penal și procedură civilă, iar în 1884 a primit un post de profesor de drept public român la Facultatea de Drept din București. Ulterior, a fost numit decan al Facultății de Drept din București, post pe care l-a ocupat în perioada 1909 − 1912.

Timp de trei ani, între 1892 și 1895 a practicat meseria de avocat.

Constantin Dissescu a avut, pe lângă activitatea sa juridică vastă, și o activitate politică prestigioasă. A exercitat în mai multe rânduri funcția de ministru (în calitate de ministru al justiției între 11 aprilie 1899 și 7 iulie 1900 şi de ministru al cultelor şi instrucţiunii publice, în perioadele 24 octombrie 1906 − 12 martie 1907, respectiv 14 octombrie 1912 − 13 decembrie 1913).

„După întoarcerea în ţară, în 1878, Dissescu intră în magistratură, fiind numit judecător al Tribunalului judeţului Ilfov. De asemenea, a suplinit pe Vasile Boerescu la catedra sa de drept comercial, a fost profesor de drept penal la facultatea din Iaşi şi apoi profesor de drept public român, la Bucureşti. Ca profesor, a întocmit şi tipărit un valoros curs de drept constituţional, primul de acest fel din literatura de specialitate din România, în trei volume editate în perioada 1890-1892. Mai mult, graţie prestigioasei pregătiri de specialitate, Constantin Dissescu este ales decan al facultăţii de drept din Bucureşti, timp de două mandate: 1909-1911 şi 1911-1913”,după cum afirmă Gheorghe Mihai (în volumul Personalităţi slătinene)^[1].

Constantin Dissescu a decedat  la data de 10 august 1932 în București, în casa care astăzi este cunoscută drept „Casa Dissescu” și se află pe Calea Victoriei, peste drum de Muzeul „George Enescu”.^[2]

Dissescu a publicat numeroase studii și lucrări științifice, ocupând și funcția de director al revistei Dreptul timp de 32 de ani. Printre operele sale mai cunoscute, amintim:

• Cursul de drept public român, o lucrare de mare amploare, împărțită în trei volume în care se regăsesc principiile şi instituţiile dreptului constituţional (volumele I şi II) şi cele ale dreptului administrativ (volumul III) – publicată în perioada 1980 − 1981;
• Originea şi condiţiunea proprietăţii în România (1899);
• Dreptul constituţional (1903);
• Introducere la studiul dreptului constituţional (1911);

Dreptul constituţional al României (1915).

^[1] https://gazetanoua.ro/index/art/t/constantin-dissescu-slatineanul-care-a-ridicat-justitia-la-rang-de-arta-

^[2] https://asociatiarespect.wordpress.com/2020/02/21/constantin-g-dissescu-2/