Constantin Bosianu (născut Bozianu) s-a născut la data de 10 februarie 1815 în București. A urmat studiile Colegiului „Sfântul Sava” din București, timp în care a fost contabil-șef, șef de birou, iar apoi a fost promovat șef al Serviciului Controlului Obștesc din Departamentul Finanțelor.

Ulterior, având oportunitatea de a beneficia de o bursă, Bosianu și-a continuat studiile la Anvers, unde a obținut licența în litere în anul 1844 și apoi la Paris, unde a devenit doctor în drept la Sorbona în anul 1851.

După finalizarea studiilor s-a întors în țară, unde a devenit profesor de drept român în cadrul Colegiului „Sfântul Sava” din București, urmând să devină conferențiar de contabilitate la Școala Centrală de Agricultură și director în cadrul Departamentului Dreptății. A avut o amplă activitate unionistă, fiind secretar al Divanului ad-hoc al Țării Românești în perioada septembrie – decembrie 1857.[1]

În anul 1859, după declararea prin decret princiar a Facultății de Drept din cadrul Universității din București drept instituție independentă, Constantin Bosianu a fost numit decan, fiind astfel primul decan din istoria acestei facultăți.

Bosianu a fost numit membru de onoare al Academiei Române.

După Unirea Principatelor Române din anul 1859, Bosianu a ocupat, până la finalul vieții sale, mai multe funcții în stat, și anume: membru al Înaltei Curți de Justiție, vicepreședinte al Consiliului de Stat și președinte al Senatului, apoi a ocupat funcția de primar al Capitalei pentru o scurtă perioadă, ministru de interne, devenind apoi prim-ministru (președintele Consiliului de miniștri).

În perioada 1871-1873 a fost decan al Baroului Ilfov.

Constantin Bosianu a încetat din viață în data de 21 martie 1882, la vârsta de 67 de ani. Printre operele sale de renume se află: De l’action paulienne, en droit roumain et en droit français (Paris, 1851), Elemente de drept român constituţional (1865) și Étude de législation douanière (1892).

[1] http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Constantin_Bosianu