Indiscutabil, orice act de planificare succesorală
are un grad mai mare sau mai mic de „reuşită”
(raportat la obiectivele lui de cuius), deoarece
sunt multe variabile care pot modifica, la data
deschiderii succesiunii, planurile defunctului.

Notar public Dragoş ISACHE
Camera Notarilor Publici Bacău

Rezumat: Domeniul dreptului patrimonial al familiei, al liberalităţilor şi al dreptului succesoral se afl ă, prin excelenţă, în competenţa notarului. Majoritatea actelor juridice prin intermediul cărora se realizează planifi carea succesorală şi, apoi, se lichidează patrimoniul succesoral sunt date în competenţa exclusivă a notarului, în considerarea necesităţii formei autentice a acestora: donaţii, testamente, alegerea, modifi carea şi lichidarea regimurilor matrimoniale, partaje, devoluţiunea legală sau testamentară a succesiunii reglate prin procedura succesorală notarială. Astfel, notarul este chemat să aibă o viziune completă asupra problematicii succesorale, atât la momentul planifi cării succesorale, cât şi ulterior, la momentul lichidării patrimoniului succesoral.

 Cuvinte-cheie: succesiune, lichidare, planifi care succesorală

 INTRODUCERE

 Planifi carea succesorală este un domeniu vast care poate avea ca obiect atât patrimoniul persoanei, cât şi aspecte personale nepatrimoniale, cum ar fi desemnarea unui tutore pentru copiii lui de cuius (art. 114 Cod civil), acordul pentru prelevarea de organe, ţesuturi și celule de origine umană (art. 68 Cod civil), organizarea funeraliilor etc.

 La rândul ei, planificarea patrimonială succesorală poate conţine o latură activă şi o latură pasivă. Ea poate avea ca obiect întreg patrimoniul, o parte din el, chiar o masă patrimonială componentă sau bunuri individual determinate, dar şi dispoziţii privind lichidarea pasivului. De asemenea, planificarea patrimonială succesorală poate conţine dispoziţii cu privire la administrarea patrimoniului succesoral de către un executor testamentar.

 Lichidarea patrimoniului succesoral, domeniu reglementat parţial imperativ de legiuitor, rămâne o chestiune de care de cuius se poate preocupa personal, în funcţie de propriile dorinţe şi în anumite limite. El poate decide cine, cât, când şi cum va primi din ceea ce va putea constitui, la un moment dat, averea sa succesorală, dar şi cine va suporta datoriile sale.

 Stăpân al patrimoniului său şi după moarte(1), de cuius are libertatea şi puterea unui veritabil proprietar de a-şi organiza lichidarea pasivă şi activă a succesiunii, în cele mai mici amănunte.

 Dacă de cuius nu are intenţia de a se implica în vreun fel în lichidarea succesiunii, atunci devoluţiunea succesorală legală şi principiile transmisiunii succesorale sunt suficiente şi ele vor guverna modalitatea de lichidare a activului şi a pasivului succesoral.

 Legiuitorul stabileşte care sunt clasele de moştenitori legali, drepturile şi obligaţiile acestora, ordinea chemării la succesiune, reglează concursul dintre creditorii succesorali şi creditorii personali ai moştenitorilor, nefiind, astfel, nevoie de nicio intervenţie suplimentară a defunctului. Succesiunea legală oferă toate coordonatele unei lichidări active şi pasive a patrimoniului succesoral, independent de voinţa (expresă a) defunctului(2).

 De cuius poate juca un rol hotărâtor în configurarea modalităţii de lichidare a succesiunii, îndepărtând, total sau parţial, regulile specifi ce devoluţiunii legale a moştenirii. În acest sens, prof. M. Grimaldi afi rma că atunci când este vorba de donaţii, dispunătorul neutralizează devoluţiunea legală, deoarece acţionează indirect asupra acesteia, fără a-i contrazice regulile, care se vor aplica în continuare, dar numai în ceea ce priveşte bunurile rămase în patrimoniul său la deces; iar atunci când este vorba de legate, dispunătorul o contrazice, căci acţionează direct asupra devoluţiunii legale(3).

 Unii se preocupă de problematica planificării succesorale foarte de timpuriu, încă de la momentul încheierii căsătoriei sau chiar înainte de acesta, pregătind alegerea unuia sau altuia dintre regimurile matrimoniale care să corespundă atât afecţiunii pentru soţ, cât şi intereselor economice şi succesorale, dovedind o viziune foarte largă. Alţii abordează problematica în timpul vieţii, spontan, în funcţie de anumite evenimente care le marchează existenţa familială (divorţuri, decese ale unor membri ai familiei, naşteri, intervenirea unor boli grave, incurabile) sau economică (scăderi sau creşteri ale veniturilor). În fine, alţii se preocupă de lichidarea patrimoniului succesoral chiar cu puţin timp înainte de trecerea în nefiinţă (îndeosebi prin acte pentru cauză de moarte), atunci când componenţa patrimoniului este bine determinată, de cuius având o perspectivă amplă asupra eventualelor efecte ale liberalităţilor pe care le-a putut consimţi anterior.

 Indiscutabil, orice act de planificare succesorală are un grad mai mare sau mai mic de „reuşită” (raportat la obiectivele lui de cuius), deoarece sunt multe variabile care pot modifica, la data deschiderii succesiunii, planurile defunctului. În primul rând, anumite mutaţii patrimoniale, în special cu titlu gratuit, dar şi orice micşorare a patrimoniului lui de cuius (pierderi importante, risipa bunurilor), intervenite înainte sau după ce acesta a întocmit acte juridice de planificare succesorală, sunt în măsură să influenţeze eficacitatea actelor de planificare succesorală la deschiderea succesiunii. Apoi, este posibil ca unii prezumtivi moştenitori rezervatari de care de cuius a ţinut cont în planificarea succesorală să nu aibă această calitate (fie fiind decedaţi, nedemni, fie renunţând la succesiune) sau s-ar putea declara de acord cu liberalităţile care le încalcă rezerva, după cum unele liberalităţi pentru cauză de moarte s-ar putea să nu-şi producă efectele după deschiderea succesiunii (caducitate etc.). Nu în ultimul rând, modificări legislative care au putut interveni (de ordin fiscal sau chiar material) şi care au putut influenţa planificarea succesorală, la data deschiderii succesiunii.

 Uneori, planifi carea patrimonială succesorală este în strânsă legătură cu instituţia rezervei succesorale. Atunci când de cuius nu are moştenitori rezervatari, planificarea succesorală şi lichidarea patrimoniului succesoral cunosc o simplificare semnificativă. Din acest motiv, planificarea patrimonială succesorală trebuie să răspundă la o singură întrebare: ce mijloace are de cuius să dispună cu titlu gratuit, prin acte între vii sau pentru cauză de moarte, în limitele cotităţii disponibile? Or, ştim că împărţirea patrimoniului în rezervă şi cotitate disponibilă este aptă să se producă abia în momentul deschiderii succesiunii în funcţie de existenţa şi opţiunea succesorală a succesibililor rezervatari. Mai mult, calcularea şi evaluarea celor două părţi din succesiuni sunt rezultatul unor operaţii succesorale adesea complexe. Cum ar putea de cuius, atunci, să cunoască valoarea cotităţii disponibile încă din timpul vieţii?

 Planificarea succesorală anticipează lichidarea succesiunii, iar despre unele acte juridice (de exemplu, donaţia-partaj) s-a afirmat că reprezintă o „presuccesiune”. În doctrină s-au evidenţiat doi factori care constituie o sursă de complicare a lichidării succesiunii: pluralitatea de moştenitori universali sau cu titlu universal şi existenţa moştenitorilor rezervatari. Mai mult, uneori aceşti doi factori se găsesc reuniţi, ceea ce face ca în procedura lichidării patrimoniului succesoral să se facă aplicarea, în acelaşi timp, a unor instituţii de drept succesoral, precum raportul, reducţiunea şi partajul(4).

 Planificarea succesorală este expresia preeminenţei voinţei individuale a lui de cuius asupra voinţei legiuitorului(5). Acest fapt este recunoscut de art. 955 alin. (1) Cod civil, potrivit căruia „patrimoniul defunctului se transmite prin moştenire legală, în măsura în care cel care lasă moştenirea nu a dispus altfel prin testament (s. n.)”. Dar, chiar şi în prezenţa unor moştenitori rezervatari, atunci când voinţa liberală a lui de cuius trebuie încadrată, la decesul său, în limitele cotităţii disponibile, această preeminenţă rămâne la fel de vizibilă(6).

 PLANIFICAREA PATRIMONIALĂ SUCCESORALĂ ŞI PRACTICA NOTARIALĂ 

Domeniul dreptului familiei, al liberalităţilor şi al dreptului succesoral se află, prin excelenţă, în competenţa notarului. Majoritatea actelor juridice prin intermediul cărora se realizează planificarea succesorală şi, apoi, se lichidează patrimoniul succesoral sunt date în competenţa exclusivă a notarului, în considerarea necesităţii formei autentice a acestora: donaţii, testamente, alegerea, modificarea şi lichidarea regimurilor matrimoniale, partaje, devoluţiunea legală sau testamentară a succesiunii reglate prin procedura succesorală notarială. Astfel, notarul este chemat să aibă o viziune completă asupra problematicii succesorale, atât la momentul planificării succesorale, cât şi ulterior, la momentul lichidării patrimoniului succesoral(7).

 Într-un domeniu atât de vast şi de ofertant, constatăm că practica notarială română este săracă în acte de planificare patrimonială succesorală. În timp ce unele dintre ele lipsesc în totalitate (cum ar fi , de exemplu, actele cu titlu gratuit între vii post-mortem faţă de care practica notarială pare că manifestă o rezervă nejustificată), altele se întâlnesc cu o frecvenţă redusă (de exemplu, liberalităţile-partaj, substituţiile fi deicomisare).

 În general, în practică, liberalităţile sunt acte juridice nedorite de părţi. Tendinţa şi tentaţia de a le evita şi de a deghiza raportul juridic gratuit sunt foarte mari. Principala cauză este pusă pe seama constrângerilor legate de rezerva succesorală şi de efectele pentru circuitul civil asociate reducţiunii liberalităţilor excesive(8). Apoi, complexitatea şi imperativitatea regulilor succesorale pare că reprezintă o barieră imposibil de înţeles şi de acceptat de către părţi. Voinţa dispunătorului de a gratifica definitiv un moştenitor, fără riscul de a se vedea ciuntită la deces, nu-i poate fi întotdeauna împlinită. Aceasta constituie un motiv important pentru care donaţiile sunt deghizate sub forma unor vânzări fictive, obiectiv relativ uşor de atins până în 2015(9). Donaţiile deghizate sunt recunoscute valabile, aplicându-se regulile specifice liberalităţilor, dar rămâne în discuţie şi probarea caracterului fictiv (fie chiar de către dispunător, fie de către terţi)(10). De-a lungul timpului, practica notarială nu a reuşit să ţină piept unui val de acte cu titlu oneros fictive, iar jurisprudenţa a fost neputincioasă în a le descalifica, ceea ce a făcut ca donaţia să devină nu numai un contract rar întâlnit, dar mai ales neînţeles. Uneori, raţiuni care ţineau de înlesniri fiscale cu ocazia transmiterii dreptului erau singurul motiv pentru care, izolat, părţile mai consimţeau la încheierea unei donaţii.

 Societatea românească (nici cea din perioada comunistă, dar nici cea postdecembristă) nu a reuşit să atingă un nivel de dezvoltare economică şi juridică care să-i impună, cu necesitate, accesul la unele instrumente juridice pentru o planificare succesorală optimă.

 Situaţia patrimonială succesorală standard în societatea românească pare să cuprindă un bun imobil (cu destinaţia de locuinţă), unul sau două autoturisme şi, aproape inevitabil, un credit bancar. Mai rar, se pot găsi în patrimoniul succesoral părţi sociale sau acţiuni, drepturi de autor sau alte bunuri mobile. Ponderea imobilelor situate în mediul rural, construite în urmă cu peste 70-80 de ani din materiale de construcţie incipiente, este foarte mare. În astfel de condiţii, a consimţi donaţii sau liberalităţi-partaj este mai degrabă un simplu scenariu economic şi juridic, care nu se va vedea niciodată pus în practică. Apoi, drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor sunt din 1944 destul de bine conturate, astfel încât despre acesta nu se mai poate susţine că ar constitui ruda săracă a dreptului succesoral(11). Drepturile soţului supravieţuitor în dreptul românesc sunt azi consistente: acestea sunt în plină proprietate şi se întind asupra întregului patrimoniu succesoral al soţului decedat fără nicio excludere în ceea ce priveşte anumite bunuri primite de acesta prin donaţie sau moştenire de la părinţi, cuprind şi o rezervă succesorală care i se cuvine indiferent de clasa de moştenitori cu care vine în concurs, precum şi un drept special de abitaţie. De aceea, soţii nu simt nevoia decât rar să completeze drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor prin donaţii sau legate ori prin convenţii matrimoniale care să conţină clauze cu vocaţie succesorală, cum o reprezintă clauza de preciput. Iar, apoi, unele dintre aceste mijloace le sunt deschise de o perioadă foarte scurtă de timp, începând cu reforma legislativă civilă din 2011.

 Credem totuşi că fi neţea dreptului succesoral, chiar şi în parametrii actuali de dezvoltare legislativă şi economică, permite abordări interesante ale actelor de planificare succesorală. Apoi, notariatului îi revine şi sarcina de a inova. Evident, notariatul nu are vocaţie de a legifera, dar spiritul inovator se poate manifesta în multiple direcţii.

 CHESTIUNI PREALABILE PLANIFICĂRII SUCCESORALE 

Pentru a realiza o planificare succesorală optimă, este necesară analiza unor chestiuni prealabile(12), de o complexitate diferită, care vor genera soluţiile juridice adecvate.

 Se ştie că fiecare persoană este diferită, de aceea trebuie aprofundată situaţia personală, familială, economică, dorinţele, aspiraţiile fiecăreia în parte. O planifi care succesorală-tip, steoreotipă, este imposibil de conceput.

 a) În doctrină(13), s-a arătat că, mai întâi, se impune o analiză a situaţiei familiale a viitorului defunct.

 O persoană care doreşte să-şi planifice succesiunea trebuie să cunoască care sunt categoriile de moştenitori legali care i-ar putea succeda în ordinea legală succesorală şi, mai ales, care ar fi drepturile lor succesorale.

 Astfel, viitorul defunct este căsătorit, necăsătorit? A mai fost căsătorit? Sub ce regim matrimonial? L-a lichidat? Are descendenţi? Provin din aceeaşi căsătorie sau din mai multe căsătorii? Sunt majori sau minori? Ce alte categorii de moştenitori are? Unii dintre aceştia i-au predecedat?

 Răspunsurile la aceste întrebări vor permite cunoaşterea prezumtivilor moştenitori ai persoanei, care sunt drepturile succesorale legale ale acestora şi dacă o anumită parte din succesiune trebuie să li se asigure imperativ (rezerva succesorală), informaţii privind capacitatea de a primi liberalităţi, informaţii privind eventuale obligaţii de raport a donaţiilor etc.

 b) Apoi, urmează analiza drepturilor şi bunurilor care compun patrimoniul persoanei, la momentul realizării planifi cării succesorale.

 Este de cuius proprietar exclusiv al bunurilor sau le deţine în coproprietate? Sunt grevate de dezmembrăminte sau de sarcini? Poate obţine venituri din acestea sau îi pot asigura traiul viager, făcând în acelaşi timp şi liberalităţi? Bunurile pot fi uşor de împărţit între moştenitori?

 c) Practica recentă arată că localizarea bunurilor sau reşedinţa lui de cuius pot influenţa fundamental anumite reguli de devoluţiune a succesiunii, legale sau testamentare. Succesiunile care prezintă elemente de extraneitate au un grad de complexitate crescut, care impune cunoaşterea în amănunt a reglementărilor succesorale europene, precum şi a dispoziţiilor de drept internaţional privat.

 Unde lucrează de cuius? Unde locuieşte acesta? Are legături strânse cu un anumit stat? Unde sunt situate bunurile acestuia? Cum va influenţa planificarea succesorală faptul că de cuius îşi va schimba reşedinţa apoi?

 d) Un alt element important pentru realizarea planificării succesorale îl constituie cunoaşterea persoanelor (prezumtivi moştenitori sau străini de succesiune) cărora defunctul intenţionează să le lase anumite bunuri sau averea sa sau, dimpotrivă, cărora nu doreşte să le lase nimic. Care sunt motivele pentru care intenţionează să gratifice o anumită persoană? Este, de exemplu, un bun administrator, un om de afaceri cu experienţă, poate administra judicios o companie?

 e) Analiza regimului matrimonial al defunctului şi, dacă este cazul, a contractului de căsătorie constituie unul dintre elementele primordiale ale planificării succesorale, atunci când de cuius este căsătorit sau a fost căsătorit.

 f) O chestiune de care depinde însuşi miezul planificării succesorale o reprezintă dorinţa lui de cuius de a transfera anumite bunuri unor persoane încă din timpul vieţii (prin donaţii) sau, dimpotrivă, de a le lăsa la deces (prin legate).

 Apoi, dacă de cuius gratifică anumite persoane prin acte între vii, intenţionează să obţină venituri pentru sine sau pentru un terţ din bunurile donate, sub forma unei rente sau chiar să-şi păstreze dreptul de a folosi şi gestiona bunurile donate până la deces sau până la o altă dată?

 g) Viitorul defunct intenţionează să menţină egalitatea între moştenitorii săi sau, dimpotrivă, doreşte să avantajeze pe unul sau pe altul dintre aceştia?

 Nu în ultimul rând, trebuie observat şi ce înţelege de cuius prin „egalitate” şi care sunt, în realitate, consecinţele juridice ale acestei „egalităţi”.

 De exemplu, de cuius poate dona în aceeaşi zi unui fiu suma de 100.000 de lei şi altui fiu un imobil, în valoare de 100.000 de lei şi să aibă percepţia realizării prin aceasta a unei egalităţi „perfecte”, deşi, la data deschiderii succesiunii, valorile bunurilor donate pot să fie diferite. 

---

1 „En effet, si l’homme meurt dans l’ordre de la nature physique, sa pensée, sa volonté, sa liberté lui survivent. De même que le héros ne meurt pas lorsqu’il a gravé sa personnalité dans les grandes actions dont les conséquences ou le souvenir sont encorevivants, de même que l’artiste ne meurt pas quand il a gravé sa personnalité dans son oeuvre, de même la volonté de l’homme qui s’est approprié une chose matérielle vit toujours dans cette chose et doit continuer à la gouverner. L’âme de l’homme est immortelle : si le corps de l’homme a disparu de la terre, la personne y reste encore ; l’héritier, le continuateur de la personne exerce les droits que le défunt a conservés, sans pouvoir les exercer par lui-même, de même qu’un mandataire désigné par la loi ou par la personne exerce les droits de tout individu à qui l’usage en est pour un temps interdit.” J.-B. Onofrio, De l’origine du droit de tester, Lyon, 1844, p. 30.

2 Despre ordinea succesorală legală s-a afirmat, în nenumărate rânduri, că are la bază voinţa prezumată a lui de cuius.

3 M. Grimaldi, Droit civil. Successions, Litec, 2003, p. 266, 270.

4 M. Grimaldi, Droit des successions, LexisNexis, 2017, p. 560.

5 În sensul că rolul principal al voinţei individuale în materia familiei şi a succesiunii este, în realitate, unul aparent, căci legiuitorul încadrează această voinţă în numeroase reguli imperative, a se vedea M. D. Bob (coord.), Familie şi moştenire în România, Universul Juridic, București, 2016, p. 28.

6 Atunci când însă rezerva succesorală va constitui nu o parte a succesiunii, ci o creanţă, se va putea spune că libertatea testatorului de a dispune cu titlu gratuit este deplină, cu condiţia ca acela gratifi cat să plătească moştenitorilor rezervatari „preţul” acestei libertăţi.

7 Bineînţeles, nu este exclus ca de cuius să beneficieze de consiliere şi din partea altor profesionişti ai dreptului, dar competenţa îndelungată a corpului notarial, de peste şase decenii, în acest domeniu, face ca notarul să fi e un sfătuitor de încredere şi experimentat. Apoi, şi jurisprudenţa are un rol important, dar acesta se manifestă cu ocazia lichidării succesiunii, în caz de neînţelegeri între moştenitori, şi nu în faza de planificare succesorală.

8 Legiuitorul din 2011 s-a preocupat de această chestiune şi a operat o consolidare importantă a drepturilor consimţite de donator în favoarea unor terţi, astfel încât reducţiunea liberalităţilor excesive se va face, în anumite situaţii, prin echivalent [art. 1.097 alin. (3) Cod civil].

9 Legea nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată. Legea a impus limite în ceea ce priveşte plăţile în numerar, pe care practica notarială le respectă cu destul de mare scrupulozitate, astfel încât eventualele vânzări fi ctive al căror preţ depăşeşte pragul minim impus de legiuitor pentru plata în numerar sunt mai greu de realizat în lipsa fondurilor băneşti disponibile, care să permită transferuri bancare fictive.

10 D. Chirică, „Donaţiile deghizate şi donaţiile indirecte”, în Pandectele Române, nr. 3/2009.

11 Philippe Potentier, „La nouvelle donation entre époux”, în La revue du notariat nr. 23/2003, Defrénois, p. 1521.

12 Emmanuel de Wilde d’Estamel, „Questions préalables à la programmation successorale”, în Planification successorale. Aspects civils et fi scaux. Actes de la journée d’études du 20 avril 2007, „Les aspects civils et fi scaux de la planifi cation successorale”, Bruylant, 2008, p. 23 – 33.

13 Emmanuel de Wilde d’Estamel, op. cit., p. 24.