„Am încercat să demonstrez că actul
care produce transferul drepturilor
de la societatea transmițătoare către societatea
dobânditoare este hotărârea finală a adunării
generale a societății dobânditoare…”

Notar public prof. univ. dr. Ioan POPA
Camera Notarilor Publici Brașov

1. PRELIMINARII

 Intrarea în vigoare a Legii nr. 185/18 iulie 20181 a clarificat, fără îndoială, anumite aspecte procedurale ale înregistrării sistematice a terenurilor în registrele de publicitate imobiliară, dar a reglementat, printre altele, în premieră, o nouă procedură de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate și a celorlalte drepturi reale asupra imobilelor ca urmare a reorganizării persoanei juridice. Așa a apărut, în premieră, un nou act notarial, certificatul de reorganizare.

 Nu insistăm asupra considerentelor teoretice și practice care au făcut necesară apariția acestui certificat, remarcând totuși că, de peste 25 de ani, înscrierea în registrele de publicitate a drepturilor reale imobiliare s-a făcut în lipsa unui asemenea certificat. Așadar, despre oportunitatea eliberării acestuia nu putem spune nimic, vom constata în viitorul imediat dacă această inițiativă este benefică sub toate aspectele sau nu.

 2. CERTIFICATUL DE REORGANIZARE, NATURĂ JURIDICĂ

 Certificatul de reorganizare este, fără îndoială, un act notarial autentic. Certificatul se eliberează de către notar fiind semnat numai de către acesta, după ce notarul constată transferul drepturilor reale ca urmare a reorganizării persoanei juridice prin fuziune (absorbție sau contopirea a două sau mai multe societăți pentru a alcătui o societate nouă) sau divizare în temeiul hotărârii adunării generale a asociaților/acționarilor/deciziei asociatului unic prin care fiecare profesionist (societate) implicat aprobă fuziunea/divizarea, al hotărârii instanței de judecată care se pronunță asupra acestei operațiuni, precum și al dovezii de înregistrare la registrul comerțului a fuziunii/divizării (art. 35 alin. (5) al Legii nr. 7/1996).

 Din dispozițiile legale evocate anterior potrivit cărora notarul „constată transferul” drepturilor reale imobiliare, se deduce fără echivoc, credem, natura juridică a acestui act notarial, și anume aceea de act constatator de drepturi și nu constitutiv de drepturi, așa cum ar lăsa să se înțeleagă art. 35 alin. (7) al Legii cadastrului, potrivit căruia, la eliberarea certificatului de reorganizare, notarul public va solicita extras de carte funciară pentru autentificare. Certificatul de reorganizare ca act constatator este foarte asemănător în privința naturii sale cu certificatul de moștenitor, pentru eliberarea căruia notarul va obține doar extrase pentru informare și nu pentru autentificare. Necesitatea doar a extrasului pentru informare în cazul certificatului de moștenitor se bazează pe faptul că drepturile reale imobiliare în cazul moștenirii se transmit anterior eliberării certificatului de moștenitor, și anume, la data deschiderii succesiunii. Să înțelegem că în cazul certificatului de reorganizare drepturile reale imobiliare se transmit la data eliberării acestui certificat (pentru a justifica extrasul pentru autentificare) deși, așa cum am arătat anterior, acest certificat este constatator și nu constitutiv de drepturi?

 3. CARE ESTE ACTUL CU VALOARE TRANSLATIVĂ A DREPTURILOR REALE IMOBILIARE?

 Parcurgând extrem de succint procedura fuziunii prin absorbție(2) (celelalte proceduri, respectiv fuziunea prin contopire sau divizarea punând în principiu aceleași probleme) a două persoane juridice (societăți comerciale) putem constata că această procedură începe cu alcătuirea de către administratorii persoanelor juridice implicate a unui proiect de fuziune, care va trebui să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 241 al Legii nr. 31/1990, Legea societăților. Acest proiect de fuziune se depune la registrul comerțului unde sunt înregistrate persoanele juridice implicate împreună cu declarația de lichidare a pasivului, precum și o declarație privind modalitatea de publicare a proiectului de fuziune. Urmează publicarea acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pentru exercitarea eventualei opoziții a creditorilor pentru creanțele anterioare publicării proiectului. După expirarea termenului de opoziție de cel puțin 30 de zile de la data publicării, dar nu mai mult de 3 luni de la data publicării proiectului de fuziune în Monitorul Oficial al României, adunarea generală a fiecărei persoane juridice participante la fuziune adoptă o hotărâre în propria adunare generală cu privire la fuziune [art. 246 alin. (1) din Legea societăților, cu excepțiile prevăzute în art. 2461 din lege]. Aceste hotărâri, împreună cu toată documentația aferentă, sunt supuse controlului judiciar, instanța de judecată (judecătorul delegat) urmând a se pronunța asupra legalității operațiunii de fuziune (divizare). Hotărârea instanței de judecată, definitivă, se va depune la registrul comerțului care va înregistra fuziunea eliberând un certificat în acest sens.

 Fuziunea produce efecte [art. 249 alin. (1) lit. b) din lege] de la data înregistrării hotărârii ultimei adunări generale care a aprobat operațiunea sau, în cazul constituirii uneia ori mai multor societăți, la data înmatriculării în registrul comerțului a noii societăți sau a ultimei dintre ele. Consecințele fuziunii/divizării, printre altele, sunt următoarele (art. 250 din lege):

 – transferul universal sau cu titlu universal al tuturor activelor și pasivelor societății absorbite către societatea absorbantă;

 – asociații/acționarii societății absorbite devin asociați/acționari ai societății absorbante;

 – societatea absorbită încetează să existe.

 După ce am evocat principalele dispoziții legale cuprinse în Legea nr. 31/1990, Legea societăților, care reglementează fondul problemei în materie de fuziune/divizare, putem extrage câteva concluzii esențiale în materia care ne interesează.

 Actul esențial, care are și valoare translativă a drepturilor reale imobiliare (sau a altor drepturi, având în vedere transmisiunea universală sau cu titlu universal care se produce în cazul fuziunii/ divizării) este hotărârea finală care aprobă fuziunea/divizarea (sau ultima hotărâre eliberată în această procedură).

 De altfel, aceeași concluzie se desprinde și din interpretarea art. 35 alin. (5) din Legea nr. 7/1996, Legea cadastrului și a publicității imobiliare, modificată prin Legea nr. 185/2018 (lege procedurală), care vorbește despre certificatul de constatare a transferului „prin care se constată transmisiunea bunului imobil în temeiul hotărârii adunării generale a acționarilor”.

 Nici nu ar putea fi altfel, cel puțin pentru faptul că actul care cuprinde acordul de voință al transmițătorului și dobânditorului „bunului imobil”( de fapt, al tuturor drepturilor și obligațiilor societăților implicate) cu privire la transmisiunea universală sau cu titlu universal ce se produce prin fuziune/divizare este hotărârea adunării generale, și nu certificatul de reorganizare, act constatator eliberat de notar care nu cuprinde acordul de voință al părților implicate cu privire la transmisiune.

 4. IMPLICAȚIILE DE CARTE FUNCIARĂ ALE FUZIUNII/DIVIZĂRII

 Având în vedere valoarea translativă de drepturi reale imobiliare a hotărârii finale a adunării generale a asociaților/acționarilor/deciziei asociatului unic, potrivit regulilor de carte funciară aplicabile în materie (art. 885, 888 din Codul civil), hotărârea trebuie să îmbrace forma autentică, iar autentificarea se poate face numai în baza unui extras pentru autentificare în condițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 7/19963.

 Hotărârea finală a adunării generale, autentificată în condițiile mai sus precizate, se poate depune de către notarul autentificator la cartea funciară implicată, cu solicitarea unei înscrieri provizorii în condițiile art. 898, 899 din Codul civil, justificarea ulterioară a înscrierii constând în obținerea hotărârii instanței de judecată care se pronunță asupra legalității fuziunii/divizării, precum și a certificatului de reorganizare eliberat de notar.

 Data dobândirii drepturilor reale imobiliare de către societatea absorbantă (societățile create prin divizare) este data înscrierii provizorii, sub rezerva justificării ei, având în vedere și valoarea translativă a hotărârii finale a adunării generale, adoptate în condițiile precizate anterior.

 5. ÎN LOC DE CONCLUZII

 Prezentul studiu a fost determinat de impresia (fondată sau nu) pe care am avut-o cu privire la faptul că intenția legiuitorului a fost aceea de a da valoare translativă de drepturi certificatului de reorganizare eliberat de notar și nu hotărârii finale a adunării generale a asociaților/acționarilor adoptate în condițiile Legii nr. 31/1990. Am încercat să demonstrez că actul care produce transferul drepturilor de la societatea transmițătoare către societatea dobânditoare este hotărârea finală a adunării generale a societății dobânditoare și nu certificatul de reorganizare, care are doar un efect constatator, și nu constitutiv.

 Dacă reducem la absurd ipoteza presupus adevărată conform căreia certificatul de reorganizare notarial ar avea valoare translativă, ar trebui să acceptăm consecința acestei ipoteze, și anume faptul că, până la data eliberării certificatului de reorganizare de către notar, societatea absorbită (societatea care își încetează existența prin fuziune sau divizare) își continuă existența și după data adoptării hotărârii finale privind fuziunea sau data adoptării hotărârii instanței de judecată care a analizat legalitatea fuziunii/divizării și, în calitate de proprietară a bunurilor (întrucât dreptul de proprietate asupra acestora nu s-a transmis încă), va putea vinde (înstrăina cu orice titlu) bunurile sale până la data eliberării certificatului notarial de reorganizare. Nimic mai absurd decât o atare ipoteză. De altfel, registrul comerțului înregistrează fuziunea/divizarea chiar înainte de data eliberării certificatului de reorganizare de către notar, dată la care societățile absorbite sau cele afectate de divizare încetează să mai existe.

 Așadar, la fel ca și în cazul certificatului de moștenitor, certificatul de reorganizare constată doar transferul drepturilor reale imobiliare de la societățile transmițătoare către societatea dobânditoare, transfer care s-a produs anterior prin actul care cuprinde acordul de voință al societăților implicate în fuziune/divizare și anume, hotărârea finală a adunării generale a societății dobânditoare.

 În final, este un truism a mai spune că noua procedură de înscriere a actelor de fuziune/divizare introdusă prin Legea nr. 185/2018 se aplică numai pentru viitor, și anume actelor privind fuziunile/ divizările societăților încheiate după data de 23 iulie 2018, data intrării în vigoare a legii respective.

 1 Legea nr. 185/18 iulie 2018 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2018 privind modificarea și completarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 a fost publicată în M. Of. nr. 638 din 23 iulie 2018.

2 Pentru detalii, a se vedea St. D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial, Universul Juridic, București, 2009, pag. 293, I. Turcu, Tratat teoretic și practic de drept comercial, vol. II, C. H. Beck, București, 2008, pag. 489.

3 Art. 35 alin. (1) din Legea nr 7/1996 cuprinde, printre altele, următoarea dispoziție: „La autentificarea actelor notariale prin care se transmite, se modifică sau se constituie un drept real imobiliar, notarul public va solicita un extras de carte funciară pentru autentificare, care este valabil timp de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii.” Cerința Legii nr. 185/2018, care obligă notarul ce eliberează certificatul de reorganizare să obțină un extras de carte funciară pentru autentificare, apare cu atât mai neverosimilă cu cât am arătat anterior că actul juridic cu valoare translativă este hotărârea finală a adunării generale, și nu certificatul de reorganizare. Desigur, dacă noua lege cere imperativ notarului să obțină un extras pentru autentificare la eliberarea certificatului de reorganizare, notarul se va conforma, constatând, în același timp, că art. 35 alin. (7) (nou introdus) se constituie ca excepție de la art. 35 alin. (1) din Legea nr. 7/1996.