Laudator temporis acti, zicere a cărui autor este Horațiu (65 î.H.
– 8 î.H.), înseamnă Acel ce laudă vremurile apuse și o regăsim în
celebra lucrare ARS
POETICA la
versetul 173. Practic, celebra expresie în limba latină se referă la cei care,
nemulțumiți de prezent, regretă și laudă vremurile apuse.

Aliudque cupido, mens aliud suadet: video

„Numai speranța mea că voi putea participa
la prosperitate și măreția patriei mele mă face să mor liniștit!”
Evloghie Gheorghiev

Uitat sau necunoscut în România? Astfel ar
putea începe o biografie a lui Evloghie Gheorghiev, fără îndoială,
reprezentantul de seamă al celei mai influente familii de negustori bulgari
stabilită la noi, la moartea căruia presa vremii

Articolul de lege XXXV privind notarii publici regești, promulgat în cele două Camere de la
Pesta la 30 noiembrie 1874[1], a
intrat în vigoare la nivelul Ungariei și implicit în Transilvania la 1 august
1875. Deși impusă de o lege străină[2],
și nu una de sorginte românească, instituția notariatului public eliberată de
structurile statale, autonomă,

În ultimii ani, cu
diferite ocazii, am afirmat cu insistență că societatea românească se află
într-o stare de regretabilă senescență și, prin urmare, are urgentă nevoie de o
profundă și rapidă reconstrucție morală și instituțională. Majoritatea
intelectualilor și a oamenilor de bună-credință recunosc și afirmă această
imperativă trebuință.

Este un adevăr axiologic
că în decelarea, promovarea și

Este suficientă o întâlnire voită sau întâmplătoare a
două celule germinative în lumea animală sau ajungerea unei seminţe într-un sol
fertil şi, brusc, o forţă invizibilă va declanşa o înmulţire explozivă de noi
celule pentru a da naştere la o nouă fiinţă sau la un nou fir de iarbă sau
copac.

Este un mare mister

* Material preluat din Publicația periodică de informare editată
de Camera Notarilor Publici București – ANUL XV NR. 76 – Decembrie 2021

Prințul Grigore M. Sturdza, fiul fostului domnitor al Moldovei, Mihail Gr. Sturdza[1],
moare la începutul anului 1901, în vârstă de 80 ani. Din dorința de a evita dispute ulterioare, prințul formulase

Cu ani în urmă
apărea la Atena un masiv volum de erudită cercetare în sfera dreptului vechi,
volum în care atât subiectul, cât și contribuția românească sunt hotărâtoare.
Aparent titlul cărții, în franceză și greacă, spune prea puțin celui ce nu este
cât de cât familiarizat cu istoria culturală a veacului al XVIII-lea: „Nomicon
Procheiron”

Balansând între extreme, trecând radical de la etapa
dereglementării periculoase la una a reglementării legislative execesive și
păguboase, desființând respectul față de instituții sau ierarhii și adoptând
negarea agresivă a acestora, renunțând la valorizarea experienței și optând
pentru evitarea ei programatică, societatea românească confirmă „teoria
pendulului” și își testează costisitor limitele.

Încercând să evit un comentariu

În această
perioadă de urgență sanitară provocată de pandemia de COVID-19, în care știrile
despre lupta medicilor români cu virusul nu contenesc să apară, un spital mi-a
atras atenția în mod special – Spitalul „Dr. Eugen Nicoară” din Reghin. Pe parcursul
cercetărilor mele legate de istoria notariatului public din perioada
interbelică întâlnisem numele medicului reghinean

            Scurte
considerații introductive

            Procesul lui Isus,
poate cel mai cunoscut proces din istoria umanității, este şi cea mai vădită
eroare judiciară a tuturor timpurilor. „Prototipul însuși al condamnatului
nevinovat”[1]
generează din această perspectivă o temă de analiză aprofundată şi dezbatere
atât pentru teologi, istorici sau analiști ai fenomenului religios, cât şi pentru
juriștii preocupați de identificarea