• Prima pagina
  • Arhiva editiilor BNP
  • Colegiul redactional
  • Membrii Consiliului Stiintific
  • Peer Review
  • Despre Buletinul Notarilor
    • CONDITII GENERALE DE PUBLICARE
  • Contact
Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania
Eveniment Teofan Mada

100 de ani de la sacrificiul lui Gheorghe Ionescu

Arhim. conf. univ. dr.TEOFAN MADA

SURSA: ARQ.RO

S-au împlinit o sută de ani de la sacrificiul lui Gheorghe Ionescu. Notarul Gheorghe Ionescu a murit legat la ochi, împușcat pe marginea gropii săpate de el însuși strigând: „Trăiască România Mare!” Era ziua de 24 aprilie 1919, perioadă calendaristică pascală. Cu zece zile în

oct. 28, 2019
Redactor
Dumitru Viorel Manescu Eveniment

Discursul domnului președinte Dumitru Viorel Mănescu

Deschiderea lucrărilor
seminarelor internaționale
organizate de Institutul
Notarial Român,
21 martie 2019

Domnule vicepreședinte al Consiliului
Notariatelor din Uniunea Europeană,
Domnule președinte al notariatului turc,
Stimați colegi și confrați,
Doamnelor și domnilor,

Îmi
revine astăzi onoranta misiune de a deschide lucrările seminarelor internaționale
organizate de Institutul Notarial Român în colaborare cu Consiliul Notariatelor
din Uniunea Europeană, sub egida celei de a treia ediții

sept. 02, 2019
Redactor
Adina-Renate Motica Eveniment

Balul Juriștilor de la Viena

Palatul Hofburg, 2 martie 2019

Notar public conf. univ. dr. ADINA-RENATE MOTICA CAMERA NOTARILOR PUBLICI TIMIȘOARA

În seara sâmbetei de 2 martie 2019, Palatul Hofburg din Viena și-a deschis porțile pentru a găzdui Balul Vienez al Juriștilor, a cărui tradiție măsoară peste 200 de ani. Organizat sub înaltul patronaj al Baroului de

sept. 02, 2019
Redactor
Eduard LAMBERT Eveniment

Notarii dăruiesc o șansă…

Venue Grand Ballroom, Timișoara, 6 aprilie 2019

Notar public EDUARD LAMBERT Preşedinte al Colegiului director CAMERA NOTARILOR PUBLICI TIMIŞOARA

În seara de 6 aprilie 2019, la Venue Grand Ballroom din Timișoara, a avut loc cea de a V-a ediție a Balului caritabil organizat de Camera Notarilor Publici Timișoara, eveniment care a avut ca

sept. 02, 2019
Redactor
Eveniment Ioana Speteanu

Notariatele grec și turc acceptă provocarea erei digitale

IOANA SPETEANU Șef al Biroului Comunicare UNIUNEA NAŢIONALĂ A NOTARILOR PUBLICI DIN ROMÂNIA

Prezenți la București în calitate de invitați ai notariatului român, președinții notariatelor grec și turc au avut amabilitatea de a accepta provocarea lansată de revista Buletinul Notarilor Publici, lăsându-se antrenați într-o scurtă discuție pe tema viitorului profesiei în

aug. 29, 2019
Redactor
Agenda Internationala Anca Ban

Reuniunile Instituționale ale Uniunii Internaționale a Notariatului

Veracruz, MEXIC 15 – 18 mai 2019

ANCA BAN Șef al Biroului Relații Internaționale și Protocol UNIUNEA NAŢIONALĂ A NOTARILOR PUBLICI DIN ROMÂNIA

Reprezentanții Uniunii Naționale  a Notarilor Publici au participat, în  perioada 15 – 18 mai 2019, la Reuniunile  Instituționale ale Uniunii  Internaționale a Notariatului care  au avut loc la

aug. 28, 2019
Redactor
Bogdan Liviu Ciuca Eveniment

Dialog de excelentă cu ambasadoarea României în Argentina, Carmen Liliana Podgorean

Stimată doamnă ambasador Carmen Podgorean,

Cu prilejul reuniunii notariale internaționale ce a avut loc în Buenos Aires, am avut onoarea să vă cunosc și recunosc că am fost extrem de provocat și încântat de această întâlnire. Provocarea și încântarea au fost cu atât mai puternice cu cât am avut onoarea

iun. 12, 2019
Redactor
Eveniment Luana Blidar

CNUE a sărbătorit 25 de ani în Parlamentul European

Luana BLIDAR

Reprezentantă a Uniunii Naţionale a Notarilor Publicidin România la Bruxelles

În data de 5 decembrie 2018, CNUE a organizat un eveniment în Parlamentul European pentru a celebra 25 de ani de la înființarea organizației. Europarlamentarii care au găzduit evenimentul au fost dl Daniel Buda și dl Cristian Bușoi. Au participat

iun. 11, 2019
Redactor
Eveniment

Lucia Hossu-Longin – Doina Rotaru – UNNPR

Gala Legal Point a fost o gală
specială pentru notarii publici. Aceasta se datorează, așa cum am scris în
editorial, prezenței în numărul revistei, considerat cel mai bun număr al
acestei publicații, a doi reprezentanți: Dumitru Viorel Mănescu – președintele
UNNPR – și Doina Rotaru – prim-vicepreședintele UNNPR. Dar, parcă nefiind de ajuns,
spre satisfacția

iun. 11, 2019
Redactor
Eveniment Ioana Speteanu

PROFESIA DE NOTAR ÎN AN CENTENAR

1 DECEMBRIE 1918 — 1 DECEMBRIE 2018 

Ioana
SPETEANU,

 Specialist în relații publice şi
comunicare

 Cetatea bimilenară a Albei Iulia, simbol al unității de neam și de credință a românilor, a găzduit, în perioada 11 – 14 octombrie a.c., seria manifestărilor omagiale organizate de notariatul român cu prilejul împlinirii unui secol de la realizarea celui mai important

feb. 19, 2019
Redactor
  • Newer Posts
  • 1
  • 2
  • 3
  • Older Posts

Cauta

Arhiva

  • ianuarie 2026 (16)
  • noiembrie 2025 (14)
  • iulie 2025 (15)
  • mai 2025 (7)
  • aprilie 2025 (7)
  • ianuarie 2025 (7)
  • mai 2024 (20)
  • octombrie 2023 (6)
  • septembrie 2023 (8)
  • august 2023 (9)
  • martie 2023 (13)
  • februarie 2023 (7)
  • august 2022 (23)
  • martie 2022 (16)
  • noiembrie 2021 (7)
  • septembrie 2021 (8)
  • iunie 2021 (10)
  • aprilie 2021 (10)
  • februarie 2021 (9)
  • ianuarie 2021 (8)
  • august 2020 (9)
  • iunie 2020 (9)
  • aprilie 2020 (11)
  • martie 2020 (11)
  • decembrie 2019 (5)
  • noiembrie 2019 (15)
  • octombrie 2019 (13)
  • septembrie 2019 (12)
  • august 2019 (7)
  • iunie 2019 (16)
  • februarie 2019 (12)
  • ianuarie 2019 (16)
  • decembrie 2018 (1)
  • septembrie 2018 (10)
  • decembrie 2017 (7)

Categorii

  • Agenda Internationala
    • Luana Blidar
    • MARIA-ANGÉLICA BAILLY
  • Alexandra-Maria Dumitrescu
  • Alexandru-Victor Doros
  • Anca Ioana Iancu
  • Buletin Legislativ
  • Editorial
    • Bogdan Liviu Ciuca
    • Doina Rotaru
    • dr. Marian Enache
    • Dumitru Viorel Manescu
    • Jens BORMANN,
    • Liviu Pop
    • Ovidiu PREDESCU
    • Peter STELMASZCZYK
  • Educatie Financiara
  • Eveniment
    • Adina-Renate Motica
    • Adrian Cioia
    • Alexandra-Maria Dumitrescu
    • Anca Ban
    • Dumitru Viorel Manescu
    • Eduard LAMBERT
    • Ioana Speteanu
    • Nicusor Craciun
    • Teofan Mada
    • Theodora Ionescu
  • EVOCAREA UNEI PERSONALITATI
    • dr. Emil Stoian Coriolan
    • Ioana Gheorghe
    • Theodora Ionescu
  • HOTĂRÂRI JUDECĂTOREȘTI REFERITOARE LA ACTE ȘI PROCEDURI NOTARIALE
    • Dragos Isache
  • In actualitatea profesiei
  • Informatii Generale
    • Doina Rotaru
  • Interviu
    • Dumitru Viorel Manescu
  • Istoric
    • Cosmin MIHAILOVICI
    • Dumitru Constantin Dulcan
    • Emil STOIAN CORIOLAN
    • Gabor Rokolya
    • Georgeta FILITTI
    • Liviu Pop
    • Razvan Theodorescu
  • Practica notariala
    • Adrian Cioia
    • Alexandra Irina Danila
    • Andrada Raluca Tanase
    • Andrada Tanase
    • Andreea Boar
    • Andreea Cicic
    • Andreea Fandache
    • Andreea Petcu
    • Carmen Dima
    • Daniel Buda
    • Doina Dunca
    • dr. Alin-Adrian Moise
    • dr. Ana-Luisa Chelaru
    • dr. Dragos Isache
    • Dragos-Cristian Sarban
    • Emanuel Nica
    • Emanuel-Theodor Gherghinoiu
    • Flaviu Draghici
    • Flavius Alexandru Boar
    • Gabriela-Adina Olaru
    • Ioana-Cristina Dragomir
    • Laura Alejandra Curiel Acosta
    • Maria Cazan
    • Maria Petronela Cazan
    • Mirela Moise
    • Oana Racolta
    • Raluca BUNEA
    • Ruxandra Badoiu
    • Valentina Dachin
  • Recenzii
    • Dragos-Cristian Sarban
    • Ruxandra Badoiu
  • Semnal editorial
  • Studii
    • Adina R. Motica
    • Adrian Cioia
    • Adrian Guli
    • Carmen Dima
    • Christian Von Bar
    • Constantin ANECHITOAE
    • Cristian-Andrei Barbu
    • Dan Andrei Popescu
    • Dorel Banabic
    • dr. Dumitru Octavian Radulescu
    • Dragos Isache
    • drd. Costel Toma
    • drd. Razvan Antohie
    • Elena Alina Oprea
    • Elisa Maria Dobre
    • Flavius A. Baias
    • Flavius-Alexandru BOAR
    • George Cristian Schin
    • Gheorghe DOBRICAN
    • Ioan Popa
    • Ion Andrei Razvan
    • Ionel Didea
    • Ionut Alexandru-Toader
    • Irina Maria Lapadat
    • Lavinia M. Tec
    • Lidia SECELEANU
    • Luca Robert-Gabriel
    • Maria Amalia Tudor
    • Maria Cazan
    • Matilde Cuena Casas
    • Mihaela Durnescu
    • Mihai Ovidiu Buran
    • Mircea Dan BOB
    • Nicoleta Segarceanu
    • Octavian Rogojanu
    • Ovidiu Predescu
    • Paula Ioana Rosenberg
    • Raluca Bunea
    • Raluca CIUBOTARU
    • Ruxandra Badoiu
    • Sergio Camara Lapuente
    • Sergiu Golub
  • Studiu de caz
    • Doina Dunca
  • Theodora Ionescu
Copyright 2018 - Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania. Toate drepturile sunt rezervate.