Rezumat
De multe ori, atât în doctrină, cât și în practica notarială, contractul de întreținere a fost văzut ca aparținând unei nișe proprii: destinatarul întreținerii era o persoană vârstnică, iar capitalul transmis era invariabil dreptul de (nudă) proprietate asupra unui bun imobil. Pe de o parte, capitalul nu poate fi limitat la acest tip de bun. În funcție de nevoile și dorințele părților, capitalul poate consta dintr-o varietate de bunuri mobile, corporale sau incorporale, inclusiv bani. Transmiterea unei sume de bani în schimbul prestării întreținerii nu va afecta caracterul aleatoriu specific contractului de întreținere. Chiar dacă acest tip de capital nu se bucură în mod automat de garanția legală, cum este ipoteca asupra imobilului, părțile pot amenaja modalități convenționale de a garanta executarea obligației asumate de debitor. De cealaltă parte, sfera destinatarilor în nevoie de ajutor fizic este în schimbare și se extinde în afara persoanelor în vârstă, de aceea o adaptare corespunzătoare timpurilor în înfățișarea contractului de întreținere este binevenită.
Cuvinte–cheie
Contract solemn
Contract irevocabil
Caracter aleatoriu
Capital în bani
Garanții de executare
Contractul de întreținere ocupă un loc aparte în familia contractelor și al procedurii de autentificare. Inițial nereglementat în categoria contractelor speciale, gradul crescut de interes pentru acest tip de contract, precum și consecințele practice generate după încheierea acestuia au determinat, binemeritat, includerea de către legiuitor a contractului de întreținere în categoria contractelor speciale prin reglementarea în Titlul IX „Diferite contracte speciale”, capitolul XVIII, articolele 2.254-2.263 din Codul civil. Din perspectivă notarială, îl privim ca pe un contract de nișă și, de multe ori, nu se abate de la această regulă. Pe de o parte, creditorul întreținerii este o persoană vârstnică, ajunsă incapabilă de a-și purta de grijă prin propriile puteri; pe de alta, ceea ce se transmite în contraprestație pentru primirea întreținerii este, invariabil, dreptul de proprietate sau un drept real imobiliar. Chiar dacă poartă această pecete, în realitate capitalul transmis „în schimbul” întreținerii nu este limitat la dreptul de proprietate asupra unui bun imobil, putând fi foarte variat, iar categoria destinatarilor se extinde sau adaptează după vremuri și la alte persoane, indiferent de vârsta lor.
Noțiune
Art. 2.254
(1) Prin contractul de întreţinere o parte se obligă să efectueze în folosul celeilalte părţi sau al unui anumit terţ prestaţiile necesare întreţinerii şi îngrijirii pentru o anumită durată[1].
(2) Dacă prin contract nu s-a prevăzut durata întreţinerii ori s-a prevăzut numai caracterul viager al acesteia, atunci întreţinerea se datorează pentru toată durata vieţii creditorului întreţinerii.
Dispoziții speciale privitoare la contractul de întreținere găsim în titlul IX – Diferite contracte speciale, capitolul XVIII, art. 2.254 – 2.263 din Codul civil. Art. 2.256 alin. (1) trimite la aplicarea unor reguli de la renta viageră[2], respectiv Dispoziţiile art. 2.243-2.247, art. 2.249, art. 2.251 alin. (1) şi art. 2.252 se aplică în mod corespunzător şi contractului de întreţinere.
Conținutul și întinderea obligației de întreținere
Prin art. 2.257 alin (2) legiuitorul stipulează ceea ce conține, în special, obligația de a face[3] a debitorului:
Aceste prestații se vor stabili în mod echitabil, în funcție de două criterii: de valoarea capitalului și de condiția socială anterioară a creditorului întreținerii, conform alin. (1) al aceluiași articol. De fapt, în aceste texte avem doar o prefigurare a întinderii obligației. Întinderea ei reală nu poate fi cunoscută până la încetarea contractului după executare, când se trage linie.
Legiuitorul a trasat câteva direcții, care acoperă nevoile de bază, enumerarea nefiind exhaustivă. Să presupunem că o persoană dispune deja de mijloace materiale pentru a acoperi cele de mai sus. Nu acest aspect prezintă relevanță, conținutul întreținerii fiind variabil și adaptabil de la caz la caz, chiar unic, în funcție de contribuția, personalitatea și creativitatea părților, importantă fiind prestarea în natură, frecventă, day by day. Aspectul material nu (ar trebui) să conducă la epuizarea obligației de întreținere, o pondere importantă poate fi acordată nevoilor culturale, artistice, recreative, spirituale sau de informare ale întreținutului. Iar în contextul planetar actual, în care se acutizează o stare de însingurare socială, inclusiv la populația mai tânără, aceste nevoi nemateriale au potențialul să devină prioritare ori esențiale în viitorul apropiat.
Definiția doctrinară
„Prin contractul de întreținere una dintre părți înstrăinează un bun sau plătește o sumă de bani (capital), iar cealaltă parte se obligă să-i asigure întreținerea în natură (de regulă, hrană, îmbrăcăminte, îngrijiri medicale, etc.) pe timpul cât va trăi, iar după moarte s-o înmormânteze” este definiția dată de prof. Francisc Deak, înainte de apariția Noului Cod civil, când contractul de întreținere nu avea o reglementare proprie și făcea partea din categoria contractelor nenumite.
Această definiție ne sintetizează raporturile dintre cele două parți – întreținut sau creditor al întreținerii și întreținător sau debitor al întreținerii și pune în evidență reciprocitatea prestațiilor[5] (regula în materie fiind întreținerea oneroasă), aspect însă nereluat în definiția legală din art. 2.254 C. civ. și care ar putea crea impresia greșită că întreținerea se prestează gratuit. Doar prin reciprocitatea obligațiilor se imprimă caracterul aleatoriu întreținerii. În lipsa acesteia, atunci când obligația de întreținere este constituită cu titlu gratuit, contractul devine comutativ (la liberalité chasse l’aléa [6]).
În dicționarul de drept civil publicat în anul 1980, considerat de autorii săi[7] prima lucrare de acest gen din literatura noastră juridică, am găsit următoarea definiție, urmată de caractere ale contractului de întreținere:
„contract de întreținere, contract consensual[8], bilateral, sinalagmatic, aleatoriu, intuitu personae și cu executare succesivă pentru una dintre părți, prin care o persoană transmite unul sau mai multe bunuri determinate ori o sumă de bani (ori și bunuri și bani) unei alte persoane, numită întreținător, care se obligă în schimb să presteze întreținere fie cocontractantului său (numit întreținut), fie unei alte persoane, numită beneficiar al întreținerii, până la data decesului acesteia sau pe o perioadă de timp determinată. Este un contract gratuit (urmând să i se aplice regulile ce guvernează contractul de donație) dacă valorile transmise sunt mult mai mari decât costul întreținerii, iar transmiterea lor s-a făcut cu intenția de a-l gratifica pe întreținător; în celelalte cazuri, este un contract oneros. […] Trebuie să îndeplinească, de principiu, toate condițiile generale de valabilitate ale contractelor translative de proprietate. În temeiul contractului, întreținutul este obligat: a) să transmită întreținătorului dreptul de proprietate asupra bunurilor ori sumelor prevăzute în contract; b) să îl garanteze pe întreținător împotriva evicțiunii; c) să răspundă pentru viciile ascunse al bunului sau bunurilor ce le-a transmis.”
Capital mobiliar
Important de subliniat că termenul de capital nu se confundă sau suprapune cu drepturile reale imobiliare, deși practica notarială s-a țesut în această direcție. „Bun al său” poate fi orice fel de bun, imobil sau mobil, corporal sau incorporal, și, după cum rezultă din definiția doctrinară, inclusiv un bun fungibil precum banii. Capitalul agreat de părți poate fi de orice natură, determinat la momentul încheierii contractului de întreținere și pe care creditorul întreținerii se obligă sa îl transmită (obligație de a da).
În dreptul comercial, capitalul social[9] al unei societăți comerciale este expresia valorică a totalității aporturilor în numerar și în natură ale asociaților care participă la constituirea societății. Dacă am face o paralelă, am spune că aportul adus de creditor este capitalul, aportul adus de debitor este prestația de întreținere, iar, prin intenția lor de a le aduce împreună cu scopul pentru fiecare de a obține avantaje, se constituie un nou contract de întreținere.
Cu titlu de exemplu, bunuri mobile care pot fi un capital consistent, rivalizând chiar cu atractivitatea sau valoarea economică a unui bun imobil:
Capitalul în bani. Vremuri moderne, soluții moderne?
Răspunsul este nu, dacă ne gândim că exprimarea capitalului ca o sumă bani era reținută deja în definițiile doctrinare ale contractului de întreținere. Doar că aplicabilitatea practică a fost redusă sau inexistentă, fie pe considerentul reticenței la idee, fie pentru că până acum, cel puțin, capitalul preponderent sau singurul capital putea fi reprezentat doar de locuința întreținutului. Art. 2.261 C. civ. stipulează, pentru anumite situații, posibilitatea înlocuirii întreținerii prin rentă, deci înlocuirea executării obligației în natură, prin plata recurentă a unor sume de bani. Ce-ar fi dacă am inversa paradigma – un debitor și nu un creditor ar primi o sumă de bani? Cu alte cuvinte capitalul nu ar consta dintr-un bun imobil sau mobil, ci dintr-o sumă de bani transmisă debitorului, fie integral, fie succesiv în timp, fie condiționat?
La o primă vedere ar părea nefiresc să transmiți unei persoane o sumă de bani pentru a te întreține în modalitatea specifică a asumării acestei obligații prin contract de întreținere în formă autentică. Ce rost ar avea ca o persoană care dispune de un capital în bani să nu cheltuie direct aceste sume în propriul folos sau să plătească o firmă specializată în astfel de îngrijiri?
Un argument ar fi că, indiferent de vârstă, există și persoane incapabile fizic să aibă grijă de sine, dar care au o stare materială bună. Aici pot intra diferite categorii de persoane, considerate vulnerabile prin acest criteriu – nu doar bătrâni, ci și nevăzători, persoane cu handicap sau infirmități, persoane imobilizate la pat sau în scaunul cu rotile, persoane bolnave de cancer care au nevoie de îngrijiri speciale, persoane cu boli autoimune etc. Dacă acestea dispun de un capital bănesc îl pot folosi în scopul asigurării unei întrețineri care să fie prestată în condițiile stipulate prin act autentic notarial.
Un alt argument este laxitatea și lipsa interesului legiuitorului față de o reglementare fermă în domeniul centrelor de îngrijire, nu doar a persoanelor vârstnice. Spre deosebire de alte legislații vestice, în care se cuprinde inclusiv posibilitatea transferului proprietății imobiliare „în schimbul” întreținerii pe viață, fie la domiciliu, fie într-un centru dedicat, de multe ori bunăstarea ori siguranța unei persoane în nevoie atârnă de clauzele cuprinse într-un contract de prestări servicii, încheiat în principiu cu o societate, persoană juridică cu scop lucrativ, al cărei obiectiv este obținerea de profit. Prin comparație, încheierea unui contract de întreținere în formă autentică are multiple pârghii de protecție pentru persoana care are nevoie de întreținere.
Avantaje. Păstrarea caracterului aleatoriu[10]
Ideea transmiterii unui capital în bani sau mobiliar s-a conturat pornind de la câteva cazuri practice care nu se încadrau în nișa clasică a contractului de întreținere – o doamnă care dispunea de resurse materiale, dar dorea sa lase prin testament apartamentul său parohiei de care aparținea sau un tânăr diagnosticat cu scleroză în plăci care deținea un consistent portofoliu de acțiuni tranzacționabile la bursă, dar își pierduse mobilitatea fizică. Când o persoană ajunge într-un punct al vieții în care apare nevoia de a fi întreținută, varianta contractului de întreținere este un garant al integrității fizice și al demnității umane.
La temelia contractului de întreținere stă chiar forma sa. Contractul de întreținere este un contract solemn indiferent de natura capitalului (spre deosebire de contractul de rentă viageră, în principiu, contract consensual).
Art. 2.255
Forma contractului
Contractul de întreţinere se încheie în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute.
Nici nu putea fi altfel, având în vedere interesul ocrotit de legiuitor – de a proteja persoane vulnerabile și de a oferi acestora o siguranță prin instrumentarea de către notarul public, fiind cunoscut rolul[11] notarului de păzitor al echității părților în raporturi juridice și cu atât mai mult în cadrul contractului de întreținere. Și în totală opoziție cu un contract încheiat sub semnătură privată, având ca obiect prestarea de servicii, puse la dispoziție de regulă de o societate cu răspundere limitată, care are în obiectul de activitate astfel de activități. Desigur, nimic nu ar împiedica și o astfel de persoană juridică[12] să își asume calitatea de întreținător printr-un contract de întreținere, cu specificul său aleatoriu, putând sa presteze întreținerea, dacă creditorul este de acord, într-un centru specializat din activitatea sa.
Merită să amintim aici obligația profesională a notarului public stabilită prin art. 80 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și care privește funcția de consiliere a acestuia, cu o trimitere specială către cazul persoanelor vârstnice:
(1) Notarul public are obligaţia să desluşească raporturile juridice dintre părţi cu privire la actul pe care vor să-l încheie, să verifice dacă scopul pe care îl urmăresc este în conformitate cu legea şi să le dea îndrumările necesare asupra efectelor lui juridice.
[…]
(5) Notarul public are obligaţia, în cazul persoanelor vârstnice, să le pună în vedere drepturile prevăzute la art. 30 din Legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În cadrul art. 533 C. civ., care reglementează obligația legală de întreținere, conform alin. (3), instanța poate, potrivit convenției părților (s.n.), să hotărască ca obligația de întreținere să se execute prin plata anticipată a unei sume globale. Întorcând ipoteza, ce ar împiedica părțile ca, pentru asumarea unei obligații de întreținere, să stipuleze transmiterea unui capital reprezentat de o sumă de bani către debitor?
Caracterul aleatoriu al contractului subzistă și în ipoteza capitalului transmis în bani. Pe de o parte, din punctul de vedere al obiectului prestației întreținerii, de pe alta din perspectiva termenului, șansele câștigului sau riscurile pierderii afectează ambele părți[13]. Și în cazul transmiterii unui bun imobil, valoarea acestui bun se traduce tot printr-o sumă de bani determinată. Valoarea capitalului în bani este stabilită, deci certă de la momentul încheierii contractului, dar elementul aleatoriu rămâne – inclusiv dacă durata întreținerii nu este viageră – aceasta pentru că nimeni poate ști cât de oneroasă va fi prestarea întreținerii, chiar dacă este limitată în timp ori dacă va interveni decesul întreținutului mult înainte de împlinirea termenului contractual[14].
Un alt element de încredere sporită față de acest contract rezultă din coroborarea textelor art. 2.252 și 2.257 alin. (4) C. civ., aplicabile și întreținerii:
Art. 2.252
(1) Debirentierul nu se poate libera de plata rentei oferind restituirea capitalului şi renunţând la restituirea ratelor plătite.
(2) Debirentierul este ţinut la plata rentei până la decesul persoanei pe durata vieţii căreia a fost constituită renta, oricât de împovărătoare ar putea deveni prestarea acesteia.
Art. 2.257 (4)
(4) Întreţinerea continuă a fi datorată în aceeaşi măsură chiar dacă, în cursul executării contractului, bunul care a constituit capitalul a pierit total sau parţial ori şi-a diminuat valoarea, dintr-o cauză pentru care creditorul întreţinerii nu este ţinut să răspundă.
Practic, contractul de întreținere este fortăreața contractelor speciale, subliniindu-se fermitatea angajamentului debitorului, odată ce și l-a asumat. Este calificat ca irevocabil prin art. 2.257 (1), plasându-se într-o opoziție extremă în raport cu orice contract încheiat cu un cămin pentru bătrâni sau cu un centru de îngrijiri de orice tip.
Pentru că am invocat situația persoanelor incapacitate fizic și din cauza bolii, amintim cele două situații din art. 2.246-2.247 C. civ. de la renta viageră, aplicabile și întreținerii, în care lipsește elementul aleatoriu – șansa, iar contractul de întreținere este lipsit de efecte:
Art. 2.246
Constituirea pe durata vieţii unui terţ deja decedat
Este lovit de nulitate absolută contractul care stipulează o rentă constituită pe durata vieţii unui terţ care era decedat în ziua încheierii contractului.
Art. 2.247
Constituirea pe durata vieţii unei persoane afectate de o boală letală
Nu produce, de asemenea, niciun efect contractul prin care s-a constituit cu titlu oneros o rentă pe durata vieţii unei persoane care, la data încheierii contractului, suferea de o boală din cauza căreia a murit în interval de cel mult 30 de zile de la această dată.
Caractere juridice
Este neîndoielnic că, și din perspectivă practică, transmiterea unui capital în bani nu afectează caracterele juridice[15] ale acestuia și suntem tot în prezența unui contract:
Garanții de executare
În funcție de varietatea capitalului transmis, creditorul va căuta și asigurări care să fie la îndemâna sa pentru garantarea obligației de „plată” a întreținerii. Bineînțeles, premisa garanției siguranței acestui tip de contract și a executării obligației de întreținere rezultă, în primul rând, din calificarea acestuia de către legiuitor ca fiind irevocabil, conform denumirii marginale a art. 2.252 C. civ., redat mai sus.
Prin art. 2.251 C. civ., aplicabil direct și contractului de întreținere, codul reglementează în sarcina debitorului o obligație de a stabili și a depune garanția în vederea executării obligației sale. Astfel se instituie un mijloc specific de protecție a creditorului, respectiv acesta poate cere rezoluțiunea contractului dacă debitorul nu depune această garanție sau o diminuează. Prin urmare, regula este că, pentru liniștea și asigurarea creditorului de o bună executare a contractului, acesta va beneficia de o garanție din partea debitorului. Această garanție diferă de garanțiile legale indicate prin art. 2.249 C. civ și trebuie să fie stipulată expres prin convenția părților[17]. Legiuitorul nu stipulează în ce ar consta această garanție, așadar părțile sunt libere să stabilească ce formă sau modalitate poate îmbrăca.
O trimitere importantă este și cea către dispozițiile art. 2.249, Garanția legală, conform cărora, pentru garantarea obligației de plată a rentei constituite cu titlu oneros, prevederile art. 1.723 se aplică în mod corespunzător. La rândul său, art. 1.723, intitulat Garantarea creanței prețului, stipulează că pentru garantarea obligaţiei de plată a preţului, în cazurile prevăzute de lege, vânzătorul beneficiază de un privilegiu sau, după caz, de o ipotecă legală asupra bunului vândut. În situația transmiterii unui bun imobil, situația este binecunoscută, respectiv ipoteca legală reglementată prin art. 2.386 pct. 4, care este o garanție reală legală. Cum rămâne cu restul situațiilor? Și vânzătorul, în cazul nostru transmițătorul, unui bun mobil se poate bucura în anumite condiții, de o garanție sub forma unui privilegiu special reglementat de art. 2.339 alin. (1) lit. a).
Se pune întrebarea: Ce riscuri apar în cazul capitalului transmis în bani, dacă întreținutul transmite integral suma de bani pentru a primi întreținerea sau ce se întâmplă când capitalul predat întreținătorului este risipit de acesta și care ar trebui sa fie preocuparea notarului public în acest sens? Dacă întreținătorul dispune de capital sau îl epuizează, acest lucru nu ar trebui să afecteze executarea obligației. Aceasta pentru că, odată transmis, și dacă nu este grevat în vreun fel în favoarea întreținutului, întreținătorul are toate prerogativele asupra acestuia, inclusiv dispoziția. În practică, suportarea tuturor costurilor întreținerii din fondurile proprii ale întreținătorului ar reflecta cel mai bine conținutul obligației de întreținere (altfel spus, nu este un menaj contra cost[18]), deși este posibilă și varianta în care părțile stipulează că întreținătorul poate achiziționa din fondurile bănești ale întreținutului alimente, medicamente, obiecte personale sau poate plăti facturi. Indiferent dacă dispune sau nu de capitalul primit ori de modul cum alege să gestioneze aceasta sumă de bani – fie pentru a folosi din ea în prestarea obligației, fie în scopuri personale –, întreținătorul rămâne obligat la prestarea întreținerii, pe toată perioada asumată, conform clauzelor contractului de întreținere (și chiar dacă devine prea împovărătoare, conform art. 2.252 C. civ.).
Însuși legiuitorul, pe lângă preluarea garanției prevăzute pentru contractul de rentă prin art. 2.251 C. civ., asigură întreținutul de continuarea întreținerii în aceeași măsură, indiferent de soarta capitalului în cursul executării contractului[19] (chiar dacă, […], bunul care a constituit capitalul a pierit total sau parţial ori şi-a diminuat valoarea, dintr-o cauză pentru care creditorul întreţinerii nu este ţinut să răspundă) prin art. 2.257 alin. (4) C. civ.
Pe lângă cele reținute mai sus, pentru o mai bună desfășurare a relației contractuale între părți, notarul public poate sfătui întreținutul în sensul amenajării unui cadru contractual în care să beneficieze de una sau mai multe garanții:
Consilierea oferită de notar reprezintă cheia de boltă[20] a activității notariale, iar recomandările vor fi făcute prin măsura echității, ținând cont și neumbrind principiul bunei-credințe în obligații civile, chiar și pe fundalul actual, din ce în ce mai afectat de scepticism interuman. În virtutea rolului său activ, notarul public va căuta să afle legătura reală dintre solicitanții contractului de întreținere, presupusă a fi o relație de încredere, apropiată, din care rezultă și caracterul personal al contractului.
La rândul său, întreținutul care a înstrăinat capitalul în schimbul întreținerii este ținut de obligațiile unui vânzător: are obligația de a transmite proprietatea asupra capitalului, de a preda și conserva capitalul până la predare, precum și de a garanta contra evicțiunii și viciilor bunului. De reținut că, dacă valoarea în bani a capitalului este una derizorie, modică, debitorul întreținerii nu poate invoca leziunea[21] ca motiv de anulare a contractului de întreținere. Elementul alea împiedică leziunea (l’aléa chasse la lésion[22]), așadar dezechilibrul dintre prestații nu poate fi consecința acestui viciu de consimțământ. Contractul poate deveni unul cu titlu gratuit, comutativ. În orice caz, convențiile sunt guvernate de principiul libertății contractuale, așa încât echivalența prestațiilor este una relativă[23], fiind raportată nu doar la valoarea capitalului transmis, dar și la subiectivismul părților, cu atât mai pronunțat în cadrul contractului de întreținere.
În concluzie
Cunoaștem cu toții din practică cazul clasic – o bătrânică singuratică își găsește salvarea în bunăvoința unui cuplu tânăr și disponibil, care nu are o locuință în proprietate și nici mijloacele cumpărării acesteia. Un contract de întreținere devine soluția, un remediu care răspunde echitabil, cel puțin la momentul încheierii contractului, nevoilor și așteptărilor ambelor părți. Timpurile sunt în schimbare și notarul public va trebui să anticipeze cerințe care au nevoie de răspunsuri adaptate altor tipuri de nevoi. Este posibil ca ajutorul de la bătrânețe să nu se mai stea doar într-un imobil, la fel cum prototipul destinatarului unei întrețineri să varieze în noi direcții (spre exemplu, mă gândesc la soarta angajatului din corporație, care își dedică toate resursele și timpul muncii sale, neglijând viața personală și alunecând pe nesimțite în singurătate). În situația transmiterii unui capital în bani, premisa este că întreținutul are suficiente mijloace materiale de trai, dar are nevoie de ajutorul fizic și chiar moral al altei persoane, care să îi fie sprijin. Primirea unor bani în contraprestația întreținerii oferite aduce o deschidere mai mare pentru posibilitățile de fructificare ale debitorului, putând fi chiar mai motivantă decât un imobil în anumite situații. Ca și până acum, fiecare dintre părți își asumă o șansă și un risc în vederea procurării unui avantaj pentru sine. Iar aceste obligații reciproce și interdependente susțin angrenajul contractual și motivația, printr-o abordare cel puțin sperat mai umană față de soarta implacabilă a ajungerii într-un azil.
Bunea Raluca
Notar public în cadrul CNP București
BIBLIOGRAFIE
CAPITALUL ÎN CONTRACTUL DE ÎNTREȚINERE
Boroi Gabriel, Pivniceru Mona-Maria (coordonatori), Fișe de drept civil, Hamangiu, 2016, p. 656.
Liviu Pop, Ionuț-Florian Popa, Stelian Ioan Vidu, Tratat elementar de drept civil, Obligațiile conform noului Cod civil, Universul Juridic, București, 2012.
Ioan Popa, Contracte civile, vol. 2, p. 356 și urm. Notarom, 2018
Mircea Costin, Mircea Mureșan, Victor Ursa – Dicționar de drept civil, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1980.
Stanciu D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, Universul juridic, 2012, p. 180.
Romeo Popescu, Curs universitar predat în cadrul Facultății de Drept, Universitatea din București.
Doina Dunca, Elena Ungureanu, Contracte speciale – Aspecte teoretice și practice, Notarom, București, 2017, p.147 și urm.
Codul civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, coordonatori Flavius-Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei, C.H. Beck, București, 2021.
Isache Dragoș, Enciclopedia notarială a familiei, vol. I, Editura Monitorului Oficial, București, 2024, p. 336.
Legea notarilor publici, Comentariu pe articole – coord. Ionuț-Florian Popa, Alin-Adrian Moise, Solomon, 2016, p. 273.
Ph. Malaurie, L. Aynes, P-Y. Gautier, Les contrats speciaux, 3-e edition, Defrenois, 2007.
Francisc Deak, Stanciu Cărpenaru, Contracte civile și comerciale, Lumina Lex, București, 1993.
[1] Observăm că intenția legiuitorului, regula, este contractul încheiat pentru o durată fixată. Contrar practicii, mai ales celei din timpul vechiului Cod civil în care era greu de conceput ca întreținerea sa nu fie prestată pe viață.
[2] Pentru delimitarea de renta viageră și alte contracte, a se vedea Boroi Gabriel, Pivniceru Mona-Maria (coordonatori), Fișe de drept civil, Hamangiu, 2016, p. 656.
[3] Pentru clasificarea obligațiilor și prezentarea unei dispute din doctrina franceză privind clasificarea raporturilor obligaționale, a se vedea Liviu Pop, Ionuț-Florian Popa, Stelian Ioan Vidu, Tratat elementar de drept civil, Obligațiile conform noului Cod civil, Universul Juridic, București, 2012.
[4] În cazul în care întreţinerea are caracter viager sau atunci când creditorul decedează în cursul duratei contractului.
[5] Ioan Popa, Contracte civile, vol. 2, Notarom, 2018, p. 356 și urm.
[6] Liberalitatea alungă elementul aleatoriu, cum se apreciază în doctrina franceză.
[7] Mircea Costin, Mircea Mureșan, Victor Ursa – Dicționar de drept civil, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1980.
[8] Odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod civil, legiuitorul a impus forma autentică ad validitatem pentru contractul de întreținere.
[9] Stanciu D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, Universul juridic, 2012, p. 180.
[10] Art. 1.173 C. civ (2). Este aleatoriu contractul care, prin natura lui sau prin voinţa părţilor, oferă cel puţin uneia dintre părţi şansa unui câştig şi o expune totodată la riscul unei pierderi, ce depind de un eveniment viitor şi incert.
[11] Chiar în primul articol din legea noastră specială regăsim rolul de ocrotitor al intereselor părților – Activitatea notarială asigură persoanelor fizice şi juridice constatarea raporturilor juridice civile sau comerciale nelitigioase, precum şi exerciţiul drepturilor şi ocrotirea intereselor, în conformitate cu legea.
[12] Cu respectarea regulilor edictate pentru încheierea contractului de întreținere.
[13] Romeo Popescu, Curs universitar predat în cadrul Facultății de Drept, Universitatea din București.
[14] Caracterul viager nefiind de esența contractului, numai de natura sa.
[15] Pentru sinteza accesibilă a trăsăturilor contractului de întreținere, a se vedea Doina Dunca, Elena Ungureanu, Contracte speciale – Aspecte teoretice și practice, Notarom, București, 2017, p.147 și urm.
[16] Caracter numit expres în art. 2.259 C. civ.
[17] Codul civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, coordonatori Flavius-Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei, C.H. Beck, București, 2021.
[18] Isache Dragoș, Enciclopedia notarială a familiei, vol. I, Editura Monitorului Oficial, București, 2024, p. 336.
[19] Până la predarea capitalului, riscul aparține debitorului obligației de predare (întreținutului) conform art. 1.274 C. civ.
[20] Legea notarilor publici, Comentariu pe articole – coord. Ionuț-Florian Popa, Alin-Adrian Moise, Solomon, 2016, p. 273.
[21] Art 1.224 C. civ.: Inadmisibilitatea leziunii – Nu pot fi atacate pentru leziune contractele aleatorii, tranzacţia, precum şi alte contracte anume prevăzute de lege.
[22] Ph. Malaurie, L. Aynes, P-Y. Gautier, Les contrats speciaux, 3-e edition, Defrenois, 2007.
[23] Francisc Deak, Stanciu Cărpenaru, Contracte civile și comerciale, Lumina Lex, București, 1993.
„Practica arată că, în nenumărate situaţii, conflictele personale dintre părinţi (indiferent că sunt sau nu căsătoriţi) influenţează negativ exercitarea autorităţii părinteşti.”
Notar public Dragoş
Rezumat: Documentarea de față are ca punct de plecare
situația întâlnită în practică în care succesibilul nu are cunoștință despre
întinderea masei succesorale rămase după