Andrei Rădulescu s-a născut în anul 1880 în localitatea Chiojdeanca într-o familie de moșneni și va urma cu regularitate cursurile școlii primare din localitatea natală.

Prima oară când a ieșit în evidență a fost în cadrul primei sale conferințe, intitulate „Noi în 1900”, care i-a stârnit interesul regelui Carol I, motiv pentru care îl va invita apoi la Peleș în data de 12 iulie 1900. Despre vizita sa la Peleș a apărut un articol în ziarul Universul de la acea vreme, intitulat „Succesele unui licean”.

În anul 1901 s-a înscris la Facultatea de Drept, după ce a obținut bursa acordată de Fundația Universitară Carol I, și la Facultatea de Litere și Filosofie din București. În 1905 a obținut licența în Drept. Un an mai târziu a terminat magna cum laude și cursurile Facultății de Litere, Secția istorică. Universitatea i-a acordat atunci și premiul special „Josef Halfon”. În 1912 a devenit doctor în Drept, la Liège, în Belgia, cu mențiunea „Avec grande distinction”.

Prima funcție ocupată de Andrei Rădulescu după terminarea facultății a fost cea de avocat la Secția I a Baroului din Prahova. În perioada 23 februarie 1906 – 5 aprilie 1907, înainte de a intra în magistratură, este numit supleant la Tribunalul Argeș din Pitești. În 1908 este avansat „judecător de ședință”, la Tribunalul din Pitești, iar doi ani mai târziu, ca o recunoaștere a „corectitudinii și seriozității” sale, este transferat la Tribunalul Ilfov, cu sediul în București.

Cariera didactică și-a început-o în anul 1913, predând la Școala de Științe de Stat primul său curs universitar de drept internațional public. A avut o activitate didactică neîntreruptă de aproape 30 de ani, predând cursuri de drept civil, de drept internațional public, de drept comercial și de drept constituțional în cadrul Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale (în perioada 1913 – 1947), la Școala Superioară de Război și la Școala de Înalt Comandament (în perioada 1931 – 1940). Între anii 1916 și 1918 a predat un curs de Istoria dreptului românesc la Facultatea de Drept a Universității din București[1].

În anul 1916 a primit de la Academia Română premiul „Adamachi” pentru lucrarea sa „Studii de drept civil”.

La 5 iunie 1919, a fost ales membru corespondent al Academiei Române în cadrul Secțiunii istorice, urmând ca în anul 1920 Andrei Rădulescu să fie ales membru activ al Academiei Române (institutul de cercetări juridice al acestei instituții îi poartă astăzi numele: Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu”).

A fost ales la data 31 mai 1938 prim-președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Majoritatea lucrărilor sale (peste 200 publicate atât în țară, cât și în străinătate) au fost prezentate în Aula Academiei Române, precum Izvoarele Codului Calimach, Pravilistul Flechtenmacher, Cercetări privitoare la Înființarea Curții de Casație în România, Romanitatea dreptului nostru, Regimul Juridic al Bosforului și Dardanelelor și altele.

Andrei Rădulescu a decedat pe 30 septembrie 1959, în vârstă de 79 de ani, la București.

Printre lucrările sale de renume amintim: 60 de ani de Cod civil, Cultura Națională (1926), Viața juridică și administrativă a satelor, Cultura Națională (1927), Izvoarele Codului Calimach, Cultura Națională (1927), L’introduction de la législation roumaine en Bessarabie, Imprimerie Moderne (1930), Primele încercări de doctrină comercială în Țara Românească, Curierul Judiciar (1930), L’influence belge sur le droit roumain, Bruxelles, A. Puvrez (1932), Izvoarele dreptului civil și comercial român, Tendințe românești spre dreptul italian, Curierul Judiciar (1932), Începuturile învățământului juridic în Țara Românească, Curierul Judiciar (1934), Noua Constituție, Tipografia „Cuvântul Românesc” (1939) și La romanité du droit roumain, Imprimeria Statului, Monitorul Oficial (1942).

[1] https://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_R%C4%83dulescu