Rezumat:

Bucuria și împlinirile izvorâte din muncă apar după un interval de timp de la momentul începerii depunerii efortului și cu siguranță nu pot fi puse pe seama norocului. Totuși, nu se poate ignora faptul că unele dintre acțiunile oamenilor implică atât posibilitatea de a obține un profit datorită efortului depus sau unei circumstanțe speciale, cât și riscul de a suporta o pierdere. Participarea la o acțiune promoțională în baza unor taloane obținute ca urmare a cheltuirii unor diferite sume de bani la mașinile electronice de tip slot machines și la ruletă exprimă clar dorința persoanei de a obține câștigul promis, fapt ce o determină, aproape inconștient și hipnotic, să ignore faptul că există posibilitatea de a nu câștiga nimic și chiar să rămână cu și mai puțini bani decât înainte de a se înscrie în cursa pentru premiu.

După cum se remarca într-un articol dedicat zeiței Fortuna, în toate îndeletnicirile oamenilor există şansa de a câştiga un profit considerabil datorită tranzacţiilor făcute. Poate că nu întotdeauna efortul va fi răsplătit aşa cum ar trebui, pentru că uneori judecata umană poate da greş sau condițiile vor fi potrivnice. Dar dacă nu vă lăsaţi învinşi de vitregiile sorţii, veţi obţine în final profitul scontat şi asta pentru că şansele de a-l obţine sunt în favoarea voastră. Dacă însă un om este un împătimit al jocurilor de noroc, situaţia este cu totul alta, căci şansele de câştig sunt întotdeauna puţine şi sunt în favoarea celui care organizează jocul[1].

În prezentul material ne vom ocupa însă de cazul unui fericit câștigător al unui apartament obținut ca urmare a participării la tragerea la sorți organizată de către o societate de tip SRL și vom încerca să analizăm actul juridic în baza căruia câștigătorul va dobândi premiul. Pentru că strângerea sumei de bani necesare achiziționării apartamentului de către societate a fost posibilă datorită implicării active a tuturor celorlalți participanți la tombolă, dar care (din păcate pentru ei) nu s-au ales decât cu experiența și gustul amar al propriilor bani irosiți, acesta este locul și contextul să facem o referire la această categorie de persoane: doar datorită lor și a celor ca ei – cei din urmă, vechi pasionați de mașinile electronice – a fost posibilă procurarea mijlocului de generare a efemerei fericiri a câștigătorului: apartamentul.

Cuvinte-cheie: tragere la sorți, acțiune promoțională, act juridic unilateral, contract de donație, act de dare în plată, contract nenumit, înscriere în cartea funciară

        Situația de fapt:

O societate de tip SRL a organizat o acțiune promoțională, conform art. 11 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc[2]. În cadrul promoției au fost acordate mai multe premii ce constau în diferite sume de bani, marele premiu fiind un apartament cu trei camere. În urma tragerii la sorți a fost desemnat câștigătorul marelui premiu și astfel se conturează următoarea întrebare: ce tip de contract ar trebui încheiat pentru a se realiza transmiterea dreptului de proprietate asupra apartamentului de la societate către persoana fizică, în calitate de câștigător al premiului?

‣ Considerații privind contractul de vânzare

Contractul cel mai des încheiat în practica notarială este contractul de vânzare, întrucât acesta corespunde voinței reale a părților: vânzătorul urmărește înstrăinarea bunului în schimbul obținerii prețului, iar cumpărătorul este de acord să achite prețul pentru a deveni noul proprietar al bunului. În speța pe care o analizăm însă, este evident faptul că nu s-ar putea încheia un contract de vânzare: câștigătorul nu va achita un preț pentru apartamentul obținut cu titlu de premiu.

Prețul joacă un rol esențial în construcția unui contract de vânzare, iar potrivit art. 1.660 alin. (1), preţul constă într-o sumă de bani. Art. 1.665 C. civ., a cărui denumire marginală estepreţul fictiv şi preţul derizoriu, prevede: „(1) Vânzarea este anulabilă atunci când preţul este stabilit fără intenţia de a fi plătit. (2) De asemenea, dacă prin lege nu se prevede altfel, vânzarea este anulabilă când preţul este într-atât de disproporţionat faţă de valoarea bunului, încât este evident că părţile nu au dorit să consimtă la o vânzare.”

‣ În speța prezentată nu este adecvată autentificarea unui contract de donație

O societate care a organizat o tombolă publicitară (concurs) nu poate încheia un contract de donație pentru a-i transmite câștigătorului desemnat dreptul de proprietate asupra premiului acordat, deoarece în acest caz nu există intenția de gratificare (animus donandi) din partea organizatorului. Bunurile sau alte recompense (de exemplu, servicii) oferite în scopuri publicitare de către comercianți nu constituie donații, actelor respective lipsindu-le elementul animus donandi [3].

De altfel, și din prevederile art. 11 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc[4] rezultă că scopul urmărit de societate prin organizarea concursului îl reprezintă obținerea creșterii vânzărilor produselor (serviciilor) pe care le oferă publicului. Astfel, art. 11 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 77/2009 prevede că nu sunt considerate jocuri de noroc şi sunt permise fără autorizare următoarele tipuri de jocuri: „c) acţiunile organizate de diferiţi operatori economici, în condiţiile legii, în scopul stimulării vânzărilor şi care nu presupun taxă de participare, respectiv niciun fel de cheltuială suplimentară din partea participanţilor şi nici majorarea preţului pe care produsul l-a avut anterior desfăşurării acţiunii publicitare.” (s.n.)

‣ Considerații privind darea în plată

Operațiunea de dare în plată este o modalitate de stingere a obligației de plată și constă în executarea de către debitor a unei alte obligații decât cea inițial asumată, fiind reglementată în art. 1.492 C. civ.[5] Față de aceste prevederi, apreciem că în cazul pe care îl analizăm nu se poate încheia un act de dare în plată, nefiind îndeplinite condițiile specifice acestui act. Astfel, pentru a se putea autentifica un act de dare în plată, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

a) existența unei obligații valabile pe care părțile au interes să o stingă;

b) părțile să aibă calitate și să întrunească cerințele legale pentru a putea face o plată valabilă;

c) debitorul care transferă dreptul de proprietate cu privire la un bun cu titlu de dare în plată să fie proprietarul acestui bun și totodată să dețină capacitatea necesară pentru a încheia în mod valabil acte juridice de dispoziție cu privire la bunurile sale;

d) concomitența plății cu cea a acceptării înlocuirii prestației inițiale de către creditor;

e) existența unei echivalențe valorice între prestația datorată și cea oferită cu titlu de dare în plată;

f) respectarea condițiilor esențiale pentru validitatea contractului (conform art. 1.179 C. civ.), precum și a formei autentice (art. 1.244 C. civ.)[6].

În regulamentul de desfășurare a concursului este prevăzut în mod expres faptul că „premiile nu pot fi schimbate în alte produse sau servicii”, precum și faptul că persoana câștigătoare „nu are posibilitatea de a alege ca premiu contravaloarea în bani a apartamentului”. Prin urmare, regulamentul însuși exclude posibilitatea înlocuirii prestației inițiale, astfel încât organizatorul acțiunii promoționale trebuie să transmită dreptul de proprietate asupra apartamentului către câștigătorul promoției, iar în cele ce urmează vom propune tipul de act juridic ce s-ar preta situației analizate.

‣ Actul juridic în baza căruia câștigătorul dobândește premiul

Pentru realizarea transferului dreptului de proprietate asupra apartamentului câștigat în urma tragerii la sorți, părțile vor putea încheia o convenție, care din punctul de vedere al clasificării actelor juridice civile după criteriile reglementării și al denumirii lor legale, este un act nenumit. Actul juridic civil nenumit este acel act care nu se bucură de o reglementare proprie, existența unui astfel de act fiind posibilă datorită principiului libertății actelor juridice (principiului libertății de voință)[7].

De asemenea, clasificarea contractelor după cum sunt sau nu nominalizate în legislația civilă distinge între două categorii: contracte numite și nenumite. În literatura de specialitate s-a reținut faptul că sunt nenumite acele contracte care nu sunt nominalizate în legislație ca figuri juridice distincte. Varietatea raporturilor sociale, care-și solicită necontenit o haină juridică a generat și generează noi contracte numite, precum și noi contracte nenumite[8].

În concret, ținând cont de principiul libertății de a contracta, apreciem că pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra apartamentului, se impune autentificarea unei convenții ce va fi semnată de ambele părți, respectiv societatea de tip SRL, organizatoarea acțiunii promoționale și persoana fizică, în calitate de câștigătoare a premiului.

Părțile sunt libere să aleagă denumirea exactă a actului juridic pe care îl vor semna: convenție, contract de transmitere a dreptului de proprietate asupra unui apartament, contract de acordare a premiului ș.a. Indiferent de denumirea actului, important este ca prin obiectul contractului[9] să fie indicată transmiterea dreptului de proprietate asupra apartamentului, iar în conținutul său să se menționeze faptul că acesta se încheie ca urmare a câștigării acțiunii promoționale organizate de către societate.  

În privința contractelor, principiul libertății de voință este reglementat în art. 1.169 C. civ.[10], care prevede că „părţile sunt libere să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri”. De asemenea, acest principiu este reglementat indirect prin art. 1.270 alin. (1) C. civ., conform căruia „contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante”, precum și prin art. 11 C. civ., potrivit căruia „nu se poate deroga prin convenţii sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publică sau de la bunele moravuri”. Din aceste prevederi legale rezultă, sintetic, conținutul principiului libertății actelor juridice civile, și anume, dacă se respectă legea și bunele moravuri, subiectele de drept civil sunt libere să încheie convenții sau să facă acte juridice unilaterale[11].

Art. 1.168 C. civ.[12] prevede următoarele: „Contractelor nereglementate de lege li se aplică prevederile prezentului capitol, iar dacă acestea nu sunt îndestulătoare, regulile speciale privitoare la contractul cu care se aseamănă cel mai mult.” Cu alte cuvinte, convenției părților urmează a i se aplica prevederile capitolului I din titlul II, respectiv art. 1.166 – 1.323, iar dacă acestea nu sunt suficiente, se vor aplica regulile specifice contractului cu care se aseamănă cel mai mult.

Art. 1.651 C. civ. prevede că „dispoziţiile prezentului capitol privind obligaţiile vânzătorului se aplică, în mod corespunzător, obligaţiilor înstrăinătorului în cazul oricărui alt contract având ca efect transmiterea unui drept, dacă din reglementările aplicabile acelui contract sau din cele referitoare la obligaţii în general nu rezultă altfel”. În doctrină s-a subliniat faptul că reglementarea contractului de vânzare constituie dreptul comun pentru toate contractele care au ca obiect transmiterea unui drept şi urmează a fi aplicată ori de câte ori nu există norme speciale privind aceste contracte. Regula menţionată constituie rezolvarea logică a concursului dintre legea specială şi legea generală, conform principiului specialia generalibus derogant. Articolul 1.651 vizează atât ipoteza unui contract nenumit, cât și a unui contract numit, dar din a cărui reglementare nu rezultă obligaţiile înstrăinătorului. Respectivului contract nu i se va aplica ansamblul regulilor din materia contractului de vânzare, ci numai cele care privesc obligaţiile vânzătorului[13].

‣ Interpretarea convenției

Dacă situația o va impune, interpretarea convenției pe care părțile ar urma să o încheie se va realiza conform dispozițiilor art. 1.266 – 1.269 C. civ. Astfel, art. 1.266 alin. (1) prevede că un contract se va interpreta după voinţa concordantă a părţilor, respectiv conform voinței reale sau interne a părților, iar nu după sensul literal al termenilor.

În literatura de specialitate s-a reținut că interpretarea contractului este operația prin care se determină înțelesul exact al clauzelor contractului, prin cercetarea manifestării de voință a părților în strânsă corelație cu voința lor internă. Operația de interpretare însă nu va fi necesară în situația prezenței unor clauze contractuale clare. Interpretarea va fi însă necesară atunci când insuficiența clauzelor creează dificultăți în determinarea exactă a înțelesului contractului. Interpretarea contractului apare, adeseori, în strânsă legătură cu operația de calificare juridică a contractului. Deși teoretic operația de interpretare a contractului poate fi separată de operația de calificare juridică a acestuia, în practică, dată fiind strânsa legătură dintre ele, cele două operații ajung adesea să se confunde[14]. 

‣ Forma autentică a convenției

Necesitatea încheierii convenției în formă autentică rezultă din prevederile art. 1.244 C. civ., potrivit cărora, în afara altor cazuri prevăzute de lege, trebuie să fie încheiate prin înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute, convenţiile care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară[15].

‣ Documente necesare autentificării convenției

Pentru autentificarea convenției, notarul public va trebui să solicite părților, printre altele, și prezentarea următoarelor documente:

– regulamentul de organizare a concursului, încheiat în formă autentică;

– încheierea de certificare a rezultatului tragerilor la sorţi, întocmită de către un notar public în condițiile art. 306 din Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995;

– adeverință emisă de asociația de proprietari, în condițiile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor; 

– certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal local, conform art. 159 alin. (5) C. proc. fisc.

Nefiind un contract de vânzare, din prevederile art. 22 din Legea nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor[16] ar rezulta că la autentificarea convenției, societatea-organizatoare nu ar trebui să îi înmâneze câștigătorului un certificat de performanță energetică, însă nimic nu împiedică părțile să facă acest lucru, mai ales că societatea deja deține certificatul, după cum rezultă din contractul de vânzare prin care societatea a cumpărat imobilul.

Notarul public instrumentator va solicita un extras de carte funciară pentru autentificare, conform art. 35 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare[17].

Este adevărat că impozitul aferent veniturilor din premii şi din jocuri de noroc  – reglementat prin art. 110 C. fiscal – nu se percepe prin intermediul notarului public, însă, în temeiul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale[18], apreciem că notarul public va trebui să consilieze părțile cu privire la corectitudinea modului de calcul și achitare a acestui tip de impozit.

‣ Natura juridică a apartamentului câștigat ca premiu

Potrivit art. 340 lit. e) C. civ., sunt bunuri proprii ale fiecărui soţ, iar nu comune, bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă. Prin urmare, dacă persoana fizică desemnată câștigătoarea apartamentului este căsătorită sub regimul comunității de bunuri, dreptul de proprietate asupra premiului îi va aparține în integralitate, bunul câștigat devenind bunul ei propriu. Dacă însă câștigătorul este căsătorit sub regimul comunității convenționale, potrivit prevederilor art. 367 lit. a) C. civ.[19], prin convenția matrimonială de alegere a acestui regim, soții aveau posibilitatea de a conveni ca bunurile dobândite de unul dintre ei cu titlu de premiu sau de recompensă să devină bunuri comune. Astfel, notarul public instrumentator va întreba partea cu privire la starea ei civilă și la regimul matrimonial aplicabil căsătoriei sale, pentru a stabili natura juridică a imobilului. 

‣ Concluzii:

Notarul public instrumentator va trebui să discute în prealabil cu părțile pentru a stabili de comun acord ce act juridic este potrivit a fi încheiat în cazul pe care îl prezintă, dând astfel eficiență principiului consilierii adecvate a părților, cuprins în art. 9 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale.

BIBLIOGRAFIE:

TRATATE DE SPECIALITATE:

– Baias, F.-A., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei, I., 2014, Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 2-a, București, C.H. Beck.

– Boroi, G., Anghelescu, C.A., 2012, Curs de drept civil: partea generală, ediția a 2-a, București, Hamangiu.

– Stătescu, C., Bîrsan, C., 2008, Drept civil: teoria generală a obligațiilor, ediția a 9-a, București, Hamangiu.

         LEGISLAȚIE:

         – Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 19 martie 2018, cu modificările ulterioare.

         – Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, cu modificările ulterioare.

– Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 1 august 2013, cu modificările ulterioare.

RESURSE INTERNET:

– https://www.oportunitati-afaceri.ro/2015/01/zeita-norocului/, site consultat la data de 27.09.2021.

---

[1] Sursa: https://www.oportunitati-afaceri.ro/2015/01/zeita-norocului/, site consultat la data de 27.09.2021.

[2] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 26 iunie 2009, cu modificările și completările ulterioare.

[3] Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, Culegere de practică notarială. Spețe comentate, vol. II, Notarom, București, 2014, p. 110.

[4] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 26 iunie 2009, cu modificările și completările ulterioare.

[5] Art. 1.492 C. civ. prevede: „(1) Debitorul nu se poate libera executând o altă prestaţie decât cea datorată, chiar dacă valoarea prestaţiei oferite ar fi egală sau mai mare, decât dacă creditorul consimte la aceasta. În acest din urmă caz, obligaţia se stinge atunci când noua prestaţie este efectuată. (2) Dacă prestaţia oferită în schimb constă în transferul proprietăţii sau al unui alt drept, debitorul este ţinut de garanţia contra evicţiunii şi de garanţia contra viciilor lucrului, potrivit regulilor aplicabile în materia vânzării, cu excepţia cazului în care creditorul preferă să ceară prestaţia iniţială şi repararea prejudiciului. În aceste cazuri, garanţiile oferite de terţi nu renasc.”

[6] I. Adam, Drept civil: teoria generală a obligațiilor, ediția a 2-a, C.H. Beck, București, București, 2014, p. 707.

[7] G. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept civil: partea generală, ediția a 2-a, Hamangiu, București, 2012, p. 125.

[8] C. Stătescu, C. Bîrsan, Drept civil: teoria generală a obligațiilor, ediția a 9-a, Hamangiu, București, 2008, p. 34.

[9] Potrivit art. 1.225 alin. (1) C. civ., „obiectul contractului îl reprezintă operaţiunea juridică, precum vânzarea, locaţiunea, împrumutul şi altele asemenea, convenită de părţi, astfel cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor şi obligaţiilor contractuale” (s.n.).

[10] Articol a cărui denumire marginală este libertatea de a contracta.

[11] G. Boroi, C.A. Anghelescu, op. cit., p. 134.

[12] Articol a cărui denumire marginală este regulile aplicabile contractelor nenumite.

[13] F.-A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 2-a, C.H. Beck, București, 2014, p. 1853 – 1854.

[14] C. Stătescu, C. Bîrsan, op. cit., p. 54.

[15] De asemenea, necesitatea semnării unei convenții rezultă și din faptul că în regulamentul de organizare a concursului apartamentul nu a fost individualizat (nu a fost menționată suprafața aproximativă, nici adresa și nici măcar localitatea în care este situat sau care ar fi valoarea aproximativă a imobilului; singura mențiune este aceea potrivit căreia marele premiu este un apartament cu trei camere).

[16] Art. 22 din Legea nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor prevede: „(1) Pentru clădirile sau unităţile de clădire care se vând sau se închiriază, investitorul/proprietarul/administratorul este obligat să pună la dispoziţia potenţialului cumpărător sau chiriaş, după caz, anterior perfectării contractului, o copie de pe certificat, astfel încât acesta să ia cunoştinţă despre performanţa energetică a clădirii/unităţii de clădire pe care urmează să o cumpere/închirieze, după caz. (2) La încheierea contractului de vânzare-cumpărare, proprietarul are obligaţia de a transmite certificatul, în original, noului proprietar.” (s.n.)

[17] Art. 35 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 prevede în mod expres: „Notarul public care a întocmit un act prin care se transmite […] un drept real imobiliar este obligat să ceară, din oficiu, înscrierea în cartea funciară. În acest scop va trimite cererea de înscriere a actului respectiv, în ziua întocmirii lui sau cel mai târziu în următoarea zi lucrătoare, la biroul teritorial în a cărui rază de activitate se află imobilul. Despre exercitarea acestei obligaţii se va face menţiune expresă în cuprinsul actului […]. […] La autentificarea actelor notariale prin care se transmite, se modifică sau se constituie un drept real imobiliar, notarul public va solicita un extras de carte funciară pentru autentificare, care este valabil timp de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, sau, după caz, un certificat de sarcini […].” (s.n.)  

[18] Art. 9 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale prevede: „Notarii publici […] au obligaţia să verifice, în scopul prevenirii litigiilor, ca actele pe care le instrumentează să nu cuprindă clauze contrare legii şi bunelor moravuri, să ceară şi să dea lămuriri părţilor asupra conţinutului acestor acte spre a se convinge că le-au înţeles sensul şi le-au acceptat efectele.” (s.n.) 

[19] Art. 367 lit. a) C. civ. prevede următoarele: „În cazul în care se adoptă comunitatea convenţională, convenţia matrimonială se poate referi la unul sau mai multe dintre următoarele aspecte: a) includerea în comunitate, în tot sau în parte, a bunurilor dobândite sau a datoriilor proprii născute înainte ori după încheierea căsătoriei, cu excepţia bunurilor prevăzute la art. 340 lit. b) şi c).” Art. 340 lit. b) și c) C. civ. prevăd următoarele: „Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soţ: […] b) bunurile de uz personal; c) bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerţ care face parte din comunitatea de bunuri.”