Rezumat: În procedurile de lucru cu registrele de carte funciară, „publicizarea” dreptului privat s-a concretizat în oficializarea responsabilităților încredințate notarilor publici. Aceștia sunt acum datori să vegheze nemijlocit la realizarea tuturor demersurilor de înscriere în cartea funciară, pretinse pe temeiul actelor instrumentate, astfel cum prevede art. 35 din Legea nr. 7/1996. Astfel, întărirea rolului activ al notarului public în această materie creează vizibil premisele unui conflict cu mecanismul acțiunilor în prestație tabulară. Pare de la sine înțeles că dacă formalitățile de publicitate imobiliară nu mai sunt lăsate în seama părților, își pierde din sens și posibilitatea constrângerii lor să le realizeze pe cale judiciară. Totuși, regimul acțiunilor în prestație tabulară rămâne în continuare o piesă utilă în angrenajul circuitului civil imobiliar, fie și numai ca supapă necesară pentru posibilele dereglări de funcționare ale acestuia.

Cuvinte-cheie: acțiune în prestație tabulară, carte funciară, rol activ, notar public, înscris autentic

§1. Multiplicarea imperativelor. Vent du siècle. A devenit obișnuită deja surprinderea tendințelor tot mai frecvente de „publicizare” a dreptului privat^[1]. Este vorba, în mare, despre multiplicarea imperativelor chemate să protejeze anumite interese obștești, ele însele tot mai difuze. Astfel stau lucrurile inclusiv pe paliere ale relațiilor interumane care, până de curând, erau lăsate la cheremul părților. Aceasta contrazice însă optica liberalismului clasic, în care indivizii se bucurau până nu demult de încrederea că-și pot păzi singuri judicios interesele^[2]. În consecință, dreptul privat intervenea mai cu seamă prin reguli supletive de voință, menite numai să clarifice posibilele neînțelegeri. Perspectiva contemporanului lasă însă tot mai frecvent auzite apelurile înspre stat sau vreun alt Cezar, chemați să restabilească pacea socială în locul oamenilor înfrânați și drepți din povestirile de odinioară. Avatarurile cele mai perceptibile pe plan juridic ale schimbărilor de optică semnalate le reprezintă, fără doar și poate, ramurile tot mai dinamice ale dreptului concurenței și ale protecției consumatorilor, laolaltă cu cele inspirate din acestea^[3]. La mijloc stă de fapt un veritabil vent du siècle, care bate de ceva timp inclusiv în zona procedurilor și acțiunilor de publicitate imobiliară.

§2. Responsabilitățile notarilor. Oficializarea înscrierilor. Nu este vorba de criticat fenomenul în ansamblul său și nici măcar de a fi deplânsă fatalitatea lui. Un asemenea demers ar fi soldat, în cel mai bun caz, cu percepții deconectate de la curentul contemporan. Merită însă cu siguranță constatate manifestările sale în domenii normative mai punctuale și mai apropiate practicii curente. Astfel, în procedurile de lucru cu registrele de carte funciară, „publicizarea” dreptului privat se concretizează vizibil în oficializarea responsabilităților încredințate notarilor publici. Aceștia sunt considerați datori, mai nou, să vegheze nemijlocit la realizarea tuturor demersurilor de înscriere în registrele de publicitate, pretinse pe temeiul actelor instrumentate. Nu există derogări de principiu nici măcar la cererea părților sau dacă, în interesul acestora, s-ar justifica mai multă flexibilitate. Sunt vizate mai cu seamă drepturile reale imobiliare precum proprietatea sau dezmembrămintele sale. Chiar și printre acestea, fac însă excepție ipotecile, dacă sunt de origine legală, în condiții diferite de la caz la caz. Ritmul înscrierii acestora din urmă în cartea funciară este lăsat la îndemâna părților, fără îndoială din rațiuni de permisivitate cu prilejul finanțărilor garantate prin imobil^[4]. În restul cazurilor însă, notarul public este ținut să ducă la bun sfârșit înscrierea în cartea funciară. Prin urmare, se arată frecvent că intabularea, conform actualului Cod civil, nu mai necesită prestații personale din partea transmițătorului^[5]. Nu mai puțin adevărat, părțile nici nu ar mai putea conveni cu de la sine putere ca operațiunile să rămână oculte. În caz contrar, devin incidente prevederile din art. 19 alin. (3) C. civ., care interzic asemenea înțelegeri. Textul dispune că „orice renunțare sau restrângere a dreptului de a îndeplini o formalitate de publicitate, precum și orice clauză penală sau altă sancțiune stipulată pentru a împiedica exercitarea acestui drept sunt considerate nescrise”^[6].

§3. Legea notarilor. Legea cadastrului. Dispozițiile de principiu cât privește sarcinile notarilor publici pe acest plan apar cuprinse, în primul rând, în art. 80 alin. (3) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, republicată. Conform acestora, „actele din care rezultă drepturi ce urmează a fi supuse publicității în cazurile și condițiile prevăzute de lege se vor comunica, de îndată, la locul unde se ține această evidență, de notarul public, care va face și demersurile necesare în numele titularilor pentru ducerea la îndeplinire a tuturor lucrărilor de publicitate”^[7] (s.n.). Textul este reformulat pentru mai multă claritate în cuprinsul art. 217 din Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 2.333/C/2013 („Regulamentul”). Acesta dispune că „în cazul actelor notariale supuse publicității, dacă legea prevede în mod expres, notarul public este obligat să întreprindă, de îndată, demersurile necesare pentru efectuarea publicității, în numele și pe cheltuiala titularilor drepturilor care rezultă din act, direct ori prin angajații săi, la registrele prevăzute de lege, și să înmâneze părților dovezile referitoare la înscrierea drepturilor”^[8] (s.n.). Carevasăzică, notarul public are un rol activ în realizarea formalităților de publicitate, dar numai dacă legile speciale aplicabile după natura bunurilor îi întăresc această responsabilitate. Pentru moment, astfel stau lucrurile doar în zona cărții funciare, pe temeiul primelor două fraze ale art. 35 alin. (1) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată. Conform acestora, „notarul public care a întocmit un act prin care se transmite, se modifică, se constituie sau se stinge un drept real imobiliar este obligat să ceară, din oficiu, înscrierea în cartea funciară. În acest scop va trimite cererea de înscriere a actului respectiv, în ziua întocmirii lui sau cel mai târziu în următoarea zi lucrătoare, la biroul teritorial în a cărui rază de activitate se află imobilul”^[9] (s.n.). Totuși, chestiunea nu a fost dintotdeauna tranșată în această manieră imperativă. Stă mărturie în acest sens evoluția textelor.

§4. Formularea inițială. Voința părților. În concret, merită constatat că primele formulări ale reglementărilor amintite lăsau mai mult loc pentru voința părților implicate. Bunăoară, dispoziția menționată din Legea nr. 36/1995 era inclusă inițial în art. 45 alin. (3) din acest act normativ. Conform acestei prevederi, „actele din care rezultă drepturi ce urmează a fi supuse publicității mobiliare sau imobiliare se vor comunica de îndată, la locul unde se ține această evidență, de notarul public, care va face și demersurile necesare în numele titularilor pentru aducerea la îndeplinire a tuturor lucrărilor de publicitate. Se exceptează cazul în care părțile interesate vor cere în scris să îndeplinească ele însele formalitățile de mai sus”^[10] (s.n.). Practic, ultima parte confirmă că realizarea formalităților de publicitate poate fi lăsată la discreția părților, cu singura condiție să existe solicitarea lor în acest sens. Tot astfel, art. 56 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 era redactat mai flexibil la început, când a fost publicat conținutul său. Dispoziția din primele sale două fraze stabilea că „notarul public care a întocmit un act prin care se transmite, se modifică, se constituie sau se stinge un drept real imobiliar este obligat să ceară, din oficiu, înscrierea în cartea funciară. În acest scop, va trimite cererea de înscriere a acestui act, în ziua întocmirii lui sau cel mai târziu a doua zi, la biroul de carte funciară al judecătoriei în a cărei rază de activitate se află imobilul, în afară de cazul în care partea interesată și-a rezervat dreptul de a face diligențele necesare pentru înscriere”^[11] (s.n.). Rezultă de aici că mai demult era permis părților operațiunii să pretindă ca formalitățile de publicitate să fie lăsate la latitudinea lor^[12].

§5. Schimbări de perspectivă. Renunțarea la derogare. În textele notariale, modificarea de perspectivă din Legea nr. 36/1995 s-a realizat prin adoptarea Legii nr. 77/2012. A fost vorba practic de suprimarea ultimei fraze din prevederea citată, care inițial permitea derogări pe temeiul voinței părților. Reformulările au fost operate la momentul respectiv în cuprinsul art. 46 din Legea nr. 36/1995. Totuși, originea schimbărilor de optică trebuie căutată în altă parte decât în reglementările specifice profesiei. Într-adevăr, mult mai devreme s-au realizat adaptările similare de conținut în Legea nr. 7/1996. Mai precis, referirea la posibilitatea părților să-și asume singure finalizarea demersurilor de publicitate a fost eliminată de acolo încă de la începutul anilor 2000. Schimbarea de atunci s-a produs prin textul O.U.G. nr. 41/2004 pentru modificarea și completarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996. Este vorba, prin urmare, de prima dată când s-a manifestat această nouă tendință normativă. Conform expunerii sale de motive, textul a fost adoptat „având în vedere necesitatea realizării la termenele stabilite a angajamentelor asumate de România în perspectiva aderării la Uniunea Europeană […] ținând cont de recomandarea Băncii Mondiale […] conform căreia informațiile din cadastru trebuie să fie disponibile pentru toți cetățenii, pentru toate instituțiile publice și private”^[13] (s.n.). A fost deci la mijloc un deziderat al accentuării transparenței registrelor și a informațiilor aferente. Pe cale de consecință, pct. 14 din acest act normativ a intervenit în cuprinsul actualului art. 56 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, prin suprimarea părții sale de final. De atunci, nu mai există trimiteri la posibilitatea părților interesate să realizeze pe cont propriu demersurile de publicitate imobiliară cerute pe temeiul unui act notarial.

§6. Potențial de conflict. Rostul acțiunilor în prestație tabulară. Schimbările menționate creează însă vizibil premisele unui conflict cu mecanismul acțiunilor în prestație tabulară. La nivel de principiu, regimul acestora este reglementat în conținutul art. 896 alin. (1) teza I C. civ. Conform textului menționat, „în cazurile în care cel obligat să transmită, să constituie ori să modifice în folosul altuia un drept real asupra unui imobil nu își execută obligațiile necesare pentru înscrierea în cartea funciară, se va putea cere instanței judecătorești să dispună înscrierea”. Or, este vizibil că tendințele cu privire la rolul activ al notarului public în această materie repun practic în discuție și rațiunile de a fi ale acțiunilor în prestație tabulară, încât aproape le condamnă la desuetudine^[14]. Fie și numai la nivel intuitiv, pare de la sine înțeles că dacă realizarea formalităților de publicitate imobiliară nu mai este lăsată în seama părților, își pierde din sens și posibilitatea constrângerii lor în acest sens pe cale judiciară^[15]. La fel de adevărat este însă și faptul că raționamentul atârnă vizibil de obiectul concret al acțiunii în prestație tabulară. Într-adevăr, numai odată clarificat conținutul prerogativelor aferente poate fi verificată precis măsura în care le fac sau nu concurență sarcinile tot mai accentuate încredințate notarilor publici pe acest plan. Această clarificare va face obiectul primei părți a materialului (I). Va fi apoi cu siguranță necesară inclusiv inventarierea situațiilor care încă scapă imperativului realizării demersurilor de publicitate prin diligențele notarului public instrumentator (II). În prealabil însă, trebuie delimitată importanța diferitelor problematici aferente acțiunilor în prestație tabulară pe planul riscurilor de conflict cu rolul activ al notarului public.

§7. Acțiunea „specială”. Efecte identice. Bunăoară, trebuie precizat că, pentru subiectul avut în vedere, acțiunile „speciale” în prestație tabulară sunt la fel de relevante precum echivalentele lor de drept comun. Diferă numai premisele când sunt valorificabile. Mai precis, deosebirea constă practic în identitatea adversarului procesual. Astfel, acțiunea în prestație tabulară „specială” nu se îndreaptă împotriva transmițătorului originar, acuzat că-și va fi neglijat îndatoririle pretinse de realizarea publicității operațiunii. Ea trebuie introdusă în contra unui eventual terț de rea-credință, înscris mai din timp în cartea funciară. Evident, problema se ridică numai când acesta din urmă i-a luat locul pe această cale reclamantului, care dobândise același drept, dar nu apucase în timp util să îndeplinească formalitățile de publicitate imobiliară. Practic, terțul a profitat de pasivitatea primului dobânditor ca să realizeze înscrierea pe numele său mai devreme. Regimul aplicabil este dat de prevederile din art. 897 alin. (1) C. civ. Conform textului menționat, „acțiunea în prestație tabulară se va putea îndrepta și împotriva terțului dobânditor înscris anterior în cartea funciară, dacă actul juridic invocat de reclamant este anterior celui în temeiul căruia a fost înscris dreptul terțului dobânditor, iar acesta a fost de rea-credință la data încheierii actului”. Reglementări românești pe acest subiect existau deja în art. 25 din Decretul-lege nr. 115/1938^[16]. Mai aproape de zilele noastre, texte similare au fost cuprinse în art. 29 alin. (5) din Legea nr. 7/1996, după reformele realizate prin Legea nr. 247/2005^[17].

§8. Acțiunea „specială”. Interferențe cu rolul notarului. În acest context, contează mai cu seamă că aceste două proceduri sunt echivalente pe planul consecințelor antrenate. Reglementările aplicabile nici măcar nu mai precizează textual efectele acțiunii „speciale” în prestație tabulară. Ele se deduc practic din trimiterea la regimul de drept comun al acțiunilor obișnuite cu același nume. În esență, dacă obține câștig de cauză, finalul ostilităților îl va găsi pe reclamant înscris în cartea funciară ca titular al dreptului real aferent în locul terțului de rea-credință, care a fost adversarul său procesual^[18]. Din acest motiv, este la fel de clar că din rolul activ al notarului public în relația cu registrele de carte funciară poate ajunge să lipsească și această procedură de „obiectul muncii”. Practic, dacă sarcinile date în seama lui sunt duse la bun sfârșit, nu mai au cum să se manifeste nici premisele acțiunilor obișnuite în prestație tabulară, nici ipotezele celor „speciale”. Într-adevăr, nu ar mai fi posibil ca dobânditorii nemijlociți să neglijeze intabularea lor în răstimpul necesar pentru ca un terț să profite de situație, căci oricum formalitățile aferente nu mai sunt lăsate la discreția lor. De aici rezultă că oficializarea înscrierilor prin imperativul realizării lor de către notarul public instrumentator șubrezește la prima vedere utilitatea și rostul acțiunilor în prestație tabulară, indiferent că sunt în cauză cele clasice, de drept comun, sau cele „speciale”, contra terților de rea-credință.

§9. Probleme dogmatice. Amalgam franco-german. În schimb, trebuie precizat că nu sunt prea relevante în acest cadru chestiunile privitoare la natura juridică profundă pe care se întemeiază regimul acțiunilor în prestație tabulară. Într-adevăr, cercetările mai ample și mai documentate realizate de-a lungul timpului pe acest subiect au explorat deja până la saturație problemele dogmatice ale procedurilor analizate^[19]. Fără îndoială că reflexul intuitiv, când apar dificultăți practice, îl reprezintă deducerea soluțiilor incidente direct din fundamentul teoretic al instrumentului. În această materie însă, coerența perspectivelor este șubrezită nu doar de apetitul universal înspre polemică, cât mai cu seamă de starea lucrurilor în zona cărților funciare. În concret, la nivelul dreptului românesc funcționează practic un amalgam de soluții specifice atât sistemelor franceze, cât și celor germane de publicitate imobiliară sau, în orice caz, desprinse din tipologiile pe care le-au reprezentat fiecare dintre acestea în raționamentele comparative^[20].

§10. Probleme dogmatice. Efect constitutiv sau de opozabilitate. Merită însă luate în calcul aici numai unele dintre aspectele specifice de drept comparat. Mai precis, în acest context nu are nicio importanță bunăoară deosebirea dintre regimul constitutiv și cel declarativ de carte funciară^[21]. Este adevărat că, în funcție de reglementările aplicabile sistemului de publicitate dintr-o țară dată, înscrierea poate induce numai opozabilitatea drepturilor înregistrate, precum în Franța, sau poate antrena nemijlocit efectul achizitiv de care depinde dobândirea lor, potrivit dreptului german^[22]. Soluția tranzitorie actuală în ceea ce privește regimul de carte funciară la noi face să fie aplicabil sistemul constitutiv pe măsura finalizării lucrărilor topografice și cadastrale în fiecare unitate administrativ-teritorială. Până la momentul respectiv, realizarea formelor de publicitate atrage numai opozabilitatea dobândirii față de terții achizitori. În acest sens dispun explicit prevederile art. 56 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil^[23]. La fel de puțin contează dacă sistemul de carte funciară pornește direct de la imobil, cu fișe specifice pentru fiecare bun în parte, sau are un caracter personal mai pronunțat, prin înscrierea transferurilor pe numele proprietarilor succesivi^[24]. Aceste particularități mai mult sau mai puțin pronunțate ale regimului de publicitate trebuie lăsate deoparte pentru simplul motiv că, de fapt, nu influențează cu nimic rațiunea de a fi și rostul acțiunilor în prestație tabulară. Evident că soluțiile cu privire la cadrul aplicabil acestor proceduri sunt puternic influențate de chestiunea dacă pe această cale sunt valorificate drepturi reale deja născute, care trebuie să devină opozabile și terților, sau numai perspectiva dobândirii lor în urma înscrierii, prin sistemul constitutiv. Astfel stau lucrurile bunăoară pentru clarificarea incidenței prescripției extinctive în acest cadru^[25]. Este clar însă și că problema utilității acțiunilor în prestație tabulară, prin ea însăși, scapă dilemelor în ceea ce privește fundamentul sau natura conceptului.

§11. Probleme dogmatice. Obligația „de a da”. În aceiași termeni se ridică problema și față de controversele teoretice din jurul pretinsei obligații de „a da”. În tipologia raporturilor juridice, aceasta din urmă este chemată să completeze categoriile mai coerente ale obligațiilor de a face și de a nu face. Cu rădăcini consistente la scara istoriei, ea vizează, în mare, datoria înstrăinătorului să facă toate cele necesare pentru ca dobânditorul să devină propriu-zis titularul dreptului de proprietate asupra bunului transmis^[26]. Identitatea sa rațională este însă frecvent contestată, bunăoară în dreptul francez nu figurează printre obligațiile date de lege nemijlocit în sarcina vânzătorului^[27]. Manifestările sale cele mai vizibile intervin, oricum, când transferul proprietății este amânat față de momentul semnării. Astfel stau lucrurile mai cu seamă la cumpărarea cu rezerva proprietății, dar și la vânzarea bunului altuia^[28] sau la înstrăinarea pe gustate ori dacă sunt în cauză bunuri de gen, care trebuie individualizate prealabil transferului^[29]. În plus, art. 2.524 alin. (1) C. civ. vizează textual conceptul unei asemenea obligații când abordează momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă^[30]. Pe cale de consecință, prin trimitere la fizionomia obligațiilor „de a da”, s-au tranșat destul de coerent probleme precum suportarea riscului pieirii fortuite în contractele translative de proprietate^[31].

• Continuare în numărul viitor –

BIBLIOGRAFIE:

1. Lucrări publicate în volum
2. Atanasiu, A.-G., Dimitriu, A.-P., Dobre, A.-F., Dumitru, D.-N., Georgescu-Banc, A., Ionescu, R.-A., Paraschiv, M., Pădurariu, I., Piperea, M., Piperea, P., Rățoi, A.-Ș., Slujitoru, A.-I., Sorescu, I., Șerban, M., Uluitu, G.-A., Văduva, C.-M., 2012, Noul Cod civil. Note. Corelații. Explicații, C.H. Beck.
3. Bénabent, A., 2013, Droit des contrats spéciaux civils et commerciaux, ediția a 10-a, Paris, LGDJ.
4. Bîrsan, C., 2017, Drept civil. Drepturile reale principale, ediția a III-a revizuită și actualizată, București, Hamangiu.
5. Brădeanu, S., Ionașcu, Tr., 1978, Drepturile reale principale, Editura Academiei RSR.
6. Cantacuzino, M., 1998, Elementele dreptului civil, București, All.
7. Chelaru, E., 2013, Drept civil. Drepturile reale principale. Vol. 1, ediția a 4-a, C.H. Beck.
8. Chirică, D., 2017, Tratat de drept civil. Contracte speciale. Vol. I. Vânzarea și schimbul, ediția a 2-a revizuită, București, C.H. Beck.
9. Chiș, A.-A., 2012, Publicitatea imobiliară în concepția noului Cod civil, București, Hamangiu.
10. Corjescu, I., 1921, Codul Civil General Austriac cuprinzând Textul oficial, Legile, Novelele și Ordonanțele publicate pentru completarea și modificarea acestuia sau privitoare la materiile cuprinse în el, aplicabile unele în Bucovina, altele în Transilvania, București, Imprimeria Statului.
11. David, M., 2017, Eseu asupra cunoașterii în dreptul civil. Aparență. Opozabilitate. Formalism. Publicitate, București, Universul Juridic.
12. Dârjan, T., 2013, Cartea funciară – cartea de identitate a imobilului, București, Hamangiu.
13. Deak, Fr., Mihai, L., Popescu, R., 2017, Tratat de drept civil. Contracte speciale. Vol. I. Vânzarea. Schimbul, ediția a V-a, actualizată și completată, București, Universul Juridic.
14. Demény, P., 1995, Legea cărților funciare nr. 115/1938 comentată și adnotată, Cluj-Napoca, Cordial Lex.
15. Dumitrescu-Pasecinic, D.-A., 2021, „Publicizarea dreptului bancar: o analiză a statutului juridic al Băncii Naționale a României”, teză de doctorat, UVT.
16. Ghestin, J., Loiseau, G., Serinet, Y.M., 2013, Traité de droit civil. La formation du contrat. Le consentement, ediția a 4-a, Paris, LGDJ.
17. Goicovici, J., 2009, Formarea progresivă a contractului, București, Wolters Kluwer.
18. Hamangiu, C., Rosetti-Bălănescu, I., Băicoianu, Al., 1929, Tratat de drept civil român, vol. II, București, Editura Națională S. Ciornei.
19. Ilie, G.-Al., 2012, Riscurile în contracte. De la vechiul la noul Cod civil, București, Universul Juridic.
20. Laday, Șt., 1927, Cărțile funduare, ediția a 2-a, Cluj, Institutul de Arte Grafice „Cultura”.
21. Lequette, Y., Terré, Fr., Simler, Ph., Chénedé, Fr., Droit civil. Les obligations, ediția a 13-a, Précis, Dalloz, 2022.
22. Malaurie, Ph., Aynès, L., Gautier, P.-Y., 2007, Les contrats spéciaux, ediția a 3-a, Paris, Defrénois.
23. Mircioiu, Ș., 2014, Transferul dreptului de proprietate prin vânzare. Studiu de drept comparat, București, Universul Juridic.
24. Mîneran, M., 2012, Comentariile Codului civil. Publicitatea drepturilor, a actelor și a faptelor juridice (art. 18-24). Cartea funciară (art. 876-915), București, Hamangiu.
25. Muraru, I., Tănăsescu, E.S., 2016, Drept constituțional și instituții politice, vol. I, ediția a 15-a, București, C.H. Beck.
26. Nicolae, M., 2011, Tratat de publicitate imobiliară. Vol. I. Introducere în publicitatea imobiliară, ediția a II-a, revăzută și adăugită, București, Universul Juridic.
27. Nicolae, M., 2011, Tratat de publicitate imobiliară. Vol. I. Introducere în publicitatea imobiliară, ediția a II-a, revăzută și adăugită, București, Universul Juridic.
28. Palade, I., 1907, Codul Caragea, București, Editura Librăriei Leon Alcalay.
29. Rădulescu, A. (coord.), 1955, Legiuirea Caragea. Ediție critică, București, Editura Academiei R.P.R.
30. Papp, I., Bălășiu, P., 1922, Cartea funduară. Colecție de legi, regulamente, ordonanțe și formulare referitoare la cărțile funduare din Ardeal, Cluj, Tipografia Carmen.
31. Pătulea, V., 1995, Regimul juridic al circulației terenurilor situate în intravilanul localităților, București, Editura Calistrat Hogaș.
32. Pop, L., Harosa, L.-M., 2006, Drept civil. Drepturile reale principale, București, Universul Juridic.
33. Pop, L., Popa, I.F., Vidu, S.I., 2012, Tratat elementar de drept civil. Obligațiile, București, Universul Juridic.
34. Puie, O., 2017, Tratat de contracte civile. Potrivit Codului civil, Codului de procedură civilă, Codului fiscal, Codului de procedură fiscală, Codului penal și Codului de procedură penală, vol. I, București, Universul Juridic.
35. Rădulescu, A. (coord.), 1955, Legiuirea Caragea. Ediție critică, București, Editura Academiei R.P.R.
36. Rădulescu, A. (coord.), 1958, Codul Calimah. Ediție critică, București, Editura Academiei R.P.R.
37. Romoșan, I.-D., 2018, Drept civil. Obligații, București, Hamangiu.
38. Roșca, N., Băieș, S., 2004, Dreptul afacerilor, vol. I, Chișinău, Universitatea de Stat din Moldova.
39. Rotaru, D., Dunca, D. (coord.), 2020, Regimul juridic al proprietății imobiliare din 1990 până în prezent, București, Notarom.
40. Rusu, A., 2006, Publicitate imobiliară. Cărțile funciare. Practică judiciară, București, Hamangiu.
41. Rusu, A., 2008, Acțiunile de carte funciară. Studiu de doctrină și jurisprudență, București, Hamangiu.
42. Sferdian, I., 2021, Drept civil. Drepturile reale principale. Studiu aprofundat, București, Hamangiu.
43. Stanciu, R., 2016, Acțiunile de carte funciară. Practica judiciară, București, Hamangiu.
44. Stănilă, S.I., 2011, „Câteva comentarii pe marginea modificărilor survenite la regimul juridic al publicității imobiliare, ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod civil”, în Analele Universității de Vest din Timișoara – Seria Drept, nr. 1.
45. Stoica, V., 2021, Drept civil. Drepturile reale principale, ediția a 4-a, București, C.H. Beck.
46. Theohari, D.N., Ilie, C.M., Bîrlog, M.A., Cristea, B., 2012, Acțiunile civile și taxele judiciare de timbru. Legea nr. 146/1997 comentată, București, Hamangiu.
47. Țuluș, A.-A., 1999, „Acțiunile de carte funciară în lumina actualei reglementări”, în Dreptul, nr. 11.
48. UNNPR, 2017, Culegere de practică notarială în domeniul cadastrului și al publicității imobiliare, vol. I, București, Notarom.
49. UNNPR, 2017, Culegere de practică notarială în domeniul cadastrului și al publicității imobiliare, vol. II, București, Notarom.
50. UNNPR, 2020, Culegere de spețe notariale, vol. VII, București, Notarom.

1. Secțiuni din lucrări publicate în volum
2. Alexandru, I., 2015, „Public/privat. Un binom dihotomic?”,în Universul Juridic Premium, nr. 9, extras din Alexandru, I., 2012, Democrația constituțională, utopie și/sau realitate, București, Universul Juridic.
3. Chelaru, E., „Comentariu sub art. 19”, în Baias, Fl.A., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei I. (coord.), 2021, Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, București, C.H. Beck.
4. Chirică, D., 2001, „Condițiile de validitate și efectele promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare”, în Studia UBB Iurisprudentia, nr. 2.
5. Chirică, D., 2000, „Promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare, ca formă autonomă de contract”, în Studia UBB Iurisprudentia, nr. 2, republicat în Chirică, D., 2010, Studii de drept privat, București, Universul Juridic.
6. Comăniță, Gh., „Din nou, câteva aspecte privind vânzarea bunului altuia”, în Bodoașcă, T., Jugastru, C., Hurubă, E., Lozneanu, V. (coord.), 2017, Liber Amicorum Ioan Leș. Contribuții la studiul dreptului privat, București, Universul Juridic.
7. Doroș, Al., „Comentariu sub art. 79”, în Popa, I.-F., Moise, A.-A. (coord.), 2016, Legea notarilor publici. Comentariu pe articole, București, Solomon.
8. Săuleanu, L., „Executarea silită a contractelor de credit bancar”, în Bercea, L. (ed.), 2013, Contractul de credit bancar. Principiile, legea, uzanțele, București, Universul Juridic.
9. Stoica, V., Baias, Fl.A., 1992, „Executarea silită a antecontractelor de înstrăinare a imobilelor în condițiile abrogării art. 12 din Decretul nr. 144/1958”, în Dreptul, nr. 3.
10. Trăilescu, A., „Comentariu sub art. 896”, în Baias, Fl.A., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei, I. (coord.), 2021, Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, București, C.H. Beck.
11. Trăilescu, A., 2021, „Comentariu sub art. 897”, în Baias, Fl.A., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei, I. (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, București, C.H. Beck.
12. Vișinoiu, B., „Comentariu sub art. 2.386”, în Baias, Fl.A., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei, I. (coord.), 2021, Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, București, C.H. Beck.

1. Articole științifice
2. Alunaru, C., 2000, „Aplicabilitatea, în dreptul civil român, a principiului abstractizării din teoria germană a drepturilor reale”, în Dreptul, nr. 1.
3. Bauer, F., 2007, „Sistemul drepturilor reale în Germania”, în RRDP, nr. 3.
4. Baias, Fl.A., 1990, „Noul regim juridic al bunurilor imobile proprietate privată”, în Revista studii de drept românesc,nr. 1 (actualmente Studii și cercetări juridice – S.C.J.).
5. Bădin, C., 2013, „Forma antecontractului de vânzare a unui imobil și unele condiții de admisibilitate a acțiunii în pronunțarea unei hotărâri care ține loc de contract”, în Buletinul Notarilor Publici, nr. 6.
6. Bocșan, M.D., 1998, „Natura juridică a acțiunii în prestație tabulară”, în Dreptul, nr. 10.
7. Bodoașcă, T., 2012, „Opinii în legătură cu efectul constitutiv sau translativ de drepturi reale imobiliare al înscrierilor în cartea funciară”, în Dreptul, nr. 8.
8. D. Chirică, 2018, „Consecințele nerespectării normelor referitoare la publicitate și opozabilitate”, în RRDP, nr. 3.
9. David, M., 2018, „Acțiunile de carte funciară în interferență cu acțiunile de drept comun”, în RRDP, nr. 2.
10. Dârjan, T., 2000, „Antecontractul de vânzare-cumpărare”, în Dreptul, nr. 3.
11. Dârjan, T., 2002, „Distincția dintre acțiunea în executarea silită a antecontractului de vânzare-cumpărare și acțiunea în prestație tabulară în dinamica sistemelor de publicitate imobiliară”, în Dreptul, nr. 7.
12. Jamin, C., „Quelle nouvelle crise du contrat ?”, în Jamin, C., Mazeaud, D. (dir.), 2003, La nouvelle crise du contrat, Actes, Dalloz.
13. Lulă, I., 1998, „Natura juridică a promisiunii unilaterale de vânzare”, în Dreptul, nr. 6.
14. Lulă, I., Hantea, D., 2003, „Discuții cu privire la promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare a terenurilor”, în Dreptul, nr. 9, republicat în Lulă, I., 2011, Studii de drept privat, București, Universul Juridic.
15. Mircioiu, Ș., 2011, „Principiul abstracțiunii din dreptul privat german – rolul și locul său în cadrul mecanismelor care guvernează transferul derivat al dreptului de proprietate pe plan european”, în RRDP, nr. 2.
16. Mircioiu, Ș., 2011, „Reflecții asupra transferului dreptului de proprietate și a obligației de a da în contractul de vânzare-cumpărare”, în RRDP, nr. 4.
17. Moreanu, D., 2011, „Privire de ansamblu în legătură cu evoluția legislației cu referire la regimul juridic al circulației terenurilor proprietate privată (publicitate și condiții de formă) prin acte de vânzare-cumpărare”, în Dreptul, nr. 4.
18. Nicolae, M., 2021, „Principiile cardinale ale noului Cod civil în doctrină și jurisprudență”, în RRDP, nr. 3-4.
19. Oglindă, B., 2015, „Transferul riscului de la vânzător la cumpărător în reglementarea noului Cod civil român”, în Studia UBB Iurisprudentia, nr. 2.
20. Oprea, A.-G., 2021, „Particularitățile hotărârilor de expedient pronunțate în litigiile având ca obiect suplinirea consimțământului promitentului care refuză, nejustificat, să încheie contractul de vânzare promis”, în RRDP, nr. 4.
21. Popa, I., 2014, „Promisiunea de vânzare-cumpărare și executarea silită a acesteia în concepția Codului civil în vigoare”, în Dreptul, nr. 5.
22. Popa, I.F., 2012, „Promisiunile de contract – privire specială asupra promisiunilor de înstrăinare imobiliară”, în RRDP, nr. 5.
23. Popa, I.F., 2013, „Promisiunile unilaterale și bilaterale de contract. Promisiunile unilaterale și sinalagmatice de înstrăinare imobiliară”, în RRDP, nr. 5.
24. Puie, O., 2014, „Aspecte privitoare la implicațiile noului Cod de procedură civilă în materia soluționării de către instanțele judecătorești a litigiilor derivate din contractele civile”, în Dreptul, nr. 11.
25. Pușcariu, N.-Gh., 2015, „Efectul constitutiv de drepturi asociat înscrierilor în cartea funciară”, în Studia UBB Iurisprudentia, nr. 2.
26. Romoșan, I.-D., 2019, „Acțiunile de carte funciară. Corelația cu acțiunea în executarea unui antecontract de vânzare-cumpărare”, în Dreptul, nr. 1.
27. Sârghi, E., 2022, „Dați Cezarului ce-i al Cezarului, dacă nu s-a perimat! Acțiunea în prestație tabulară în practica judiciară”, în Universul Juridic Premium, nr. 1.
28. Sferdian, I., 2013, „Înscrierea în cartea funciară a dreptului de ipotecă legală. Regulă și excepții”, în PR, nr. 3.
29. Sferdian, I., 2018, „Despre (in)utilitatea acțiunii în prestație tabulară”, în RRDP, nr. 3.
30. Sferdian, I., Druță, M.A., 2018, „Obligația de a strămuta dreptul de proprietate imobiliară în sistemul constitutiv de drepturi al înscrierilor în cartea funciară”, în Dreptul, nr. 3.
31. Socol, S.D., 2015, „Executarea silită a antecontractelor – între tradiție și soluțiile dreptului privat european”, în Curierul Judiciar, nr. 10.
32. Terzea, V., 2021, „Neexecutarea obligațiilor contractuale”, în Universul Juridic Premium, nr. 3, publicat inițial în RRDP, nr. 3/2018.
33. Vurdea, I.C., 1990, „Evoluția legislației privind circulația imobilelor”, în Dreptul, nr. 6.

1. Jurisprudență
2. C. Ap. Brașov, s. civ., dec. nr. 32/R din 16 ianuarie 2002.
3. C. Ap. Brașov, s. civ., dec. nr. 982/R din 8 septembrie 2003.
4. C. Ap. Craiova, dec. civ. nr. 812/R din 12 mai 2010, consultată la data de 26 septembrie 2022 pe site-ul https://legeaz.net.
5. ICCJ, compl. RIL, dec. nr. 8/2013, consultată la data de 26 octombrie 2022 pe site-ul www.scj.ro.
6. ICCJ, compl. DCD, dec. nr. 21/2016, consultată la data de 13 octombrie 2022, pe site-ul www.scj.ro.
7. ICCJ compl. DCD mat. pen., dec. nr. 18/2017, consultată la data de 13 octombrie 2022 pe site-ul www.scj.ro.

ICCJ, s. a II-a civ., dec. nr. 281/2018, consultată la data de 13 octombrie 2022 pe site-ul www.scj.ro.

---

[1] A se vedea, de exemplu, cu privire la „publicizarea” dreptului bancar: L. Săuleanu, L. Smarandache, A. Dodocioiu, Drept bancar. Curs universitar, Universul Juridic, București, 2009, p. 11; L. Săuleanu, „Executarea silită a contractelor de credit bancar”, în L. Bercea (ed.) Contractul de credit bancar. Principiile, legea, uzanțele, Universul Juridic, București, 2013, p. 108; D.-A. Dumitrescu-Pasecinic, „Publicizarea dreptului bancar: o analiză a statutului juridic al Băncii Naționale a României”, teză de doctorat, UVT, 2021; ICCJ compl. DCD mat. pen., dec. nr. 18/2017, consultată la data de 13 octombrie 2022 pe site-ul www.scj.ro. În Republica Moldova, a se vedea: N. Roșca, S. Băieș, Dreptul afacerilor, vol. I, Universitatea de Stat din Moldova, Chișinău, 2004, p. 7. Cu privire la „constituționalizarea” dreptului, a se vedea bunăoară I. Muraru, E.S. Tănăsescu, Drept constituțional și instituții politice, vol. I, ediția a 15-a, C.H. Beck, București, 2016, §15, p. 6.

[2] I. Alexandru, „Public/privat. Un binom dihotomic?”,în Universul Juridic Premium, nr. 9/2015, extras din I. Alexandru, Democrația constituțională, utopie și/sau realitate, Universul Juridic, București, 2012, care arată că „publicizarea” dreptului a fost favorizată de influența doctrinelor socialiste, dar a fost primită critic de liberali. Aceasta deoarece fenomenul echivala cu acordarea întâietății politicului asupra libertății economice. Oricum, autorul constată pe același ton și tendința inversă, de „privatizare” a „publicului”, care prezintă ca rezultat previzibil atomizarea societății.

[3] În dreptul francez, a se vedea bunăoară: E. Gounot, „Le principe d’autonomie de la volonté en droit privé, contribution à l’étude critique de l’individualisme juridique”, Université de Bourgogne, thèse, 1912; L. Duguit, Les transformations générales du droit privé depuis le code Napoléon, LGDJ, Paris, 1920, p. 114 și urm.; G. Ripert, „L’ordre économique et la liberté contractuelle”, în Mélanges François Gény, Paris, Sirey, 1934, t. 2, p. 352; G. Farjat, L’ordre public économique, LGDJ, Paris, 1963; G. Rouhette, „Contribution à l’étude critique de la notion de contrat”, Université de Paris, thèse, 1965; V. Ranouil, L’autonomie de la volonté: naissance et évolution d’un concept, Travaux Université Paris 2 Panthéon-Assas, 1980; J. Ghestin, Le juste et l’utile dans les contrats, Archives de philosophie du droit, t. 26, 1981, p. 35 și urm.; V. Heuzé, „La règlementation française des contrats internationaux”, Université de Paris 1 Panthéon-Sorbonne, thèse; D. Terré-Fornacciari, „L’autonomie de la volonté”, în Revue de sciences morales et politiques, 1995, p. 255 și urm.; C. Jamin, „Quelle nouvelle crise du contrat?” – C. Jamin, D. Mazeaud (dir.), La nouvelle crise du contrat, Actes, Dalloz, 2003, p. 12; Y. Lequette, Fr. Terré, Ph. Simler, Fr. Chénedé, Droit civil. Les obligations, 13^e édition, Précis, Dalloz, 2022, §§19-55.

[4] I. Sferdian, „Înscrierea în cartea funciară a dreptului de ipotecă legală. Regulă și excepții”, în PR, nr. 3/2013, p. 12-24, pe temeiul actualului art. 37 alin. (6) teza I din Legea nr. 7/1996: „în toate cazurile când prin lege se acordă un privilegiu imobiliar sau o ipotecă legală pentru garantarea vreunui drept sau creanțe, acestea se vor înscrie din oficiu în cartea funciară, cu excepția situației în care părțile renunță în mod expres la acest beneficiu” (s.n.). A se vedea și C. Bădin, „Forma antecontractului de vânzare a unui imobil și unele condiții de admisibilitate a acțiunii în pronunțarea unei hotărâri care ține loc de contract”, în Buletinul Notarilor Publici, nr. 6/2013, p. 19-26; B. Vișinoiu, „Comentariu sub art. 2.386, §4”, în Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, C.H. Beck, București, 2021.

[5] D. Chirică, Tratat de drept civil. Contracte speciale. Vol. I. Vânzarea și schimbul, ediția a 2-a revizuită, C.H. Beck, București, 2017, §22; V. Terzea, „Neexecutarea obligațiilor contractuale”, în Universul Juridic Premium, nr. 3/2021, publicat inițial în RRDP, nr. 3/2018, p. 486.

[6] E. Chelaru, Comentariu sub art. 19, §1, în Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, C.H. Beck, București, 2021.

[7] Legea nu clarifică mai departe și temeiul intervenției notarului public pe seama părților interesate. Jurisprudența consideră uneori că este vorba despre ceva mai mult decât un simplu mandat legal: „notarul public nu este numai mandatarul legal al părților, ci are și propria calitate procesuală activă izvorând din obligația (proprie – n.n.) ce-i revine de a depune pentru înscriere în cartea funciară actul și de a urmări până la finalizare înscrierea drepturilor părților”. C. Ap. Craiova, dec. civ. nr. 812/R din 12 mai 2010, consultată la data de 26 septembrie 2022, pe site-ul https://legeaz.net. A se vedea însă și Al. Doroș, Comentariu sub art. 79, §11, în I.-F. Popa, A.-A. Moise (coord.), Legea notarilor publici. Comentariu pe articole, Solomon, București, 2016, p. 284, inclusiv n. 6. Conform acestui autor, notarul public nu acționează ca mandatar al părților, ci ca purtător de autoritate publică, căci obligația sa izvorăște din lege, nu din contractul încheiat cu părțile. În plus, se arată că obligația este una de rezultat, aspect contestabil în lipsa unei reglementări explicite în acest sens.

[8] A se vedea și art. 225 alin. (8) din acest Regulament: „În vederea îndeplinirii operațiunilor de publicitate a actului juridic încheiat în formă autentică, notarul public comunică fiecărui registru de publicitate câte un duplicat eliberat la autentificarea actului; duplicatele eliberate părților la autentificarea actului și cele comunicate registrelor de publicitate au numărul actului autentic încheiat într-un singur exemplar original” (s.n.). A se vedea și Al. Doroș, Comentariu sub art. 79, §11, în I.-F. Popa, A.-A. Moise (coord.), Legea notarilor publici. Comentariu pe articole, Solomon, București, 2016, p. 284, inclusiv n. 5. Acest autor confirmă că este posibilă delegarea unui angajat al biroului notarial sau al societății profesionale notariale pentru realizarea demersurilor aferente de publicitate.

[9] M. Nicolae, Tratat de publicitate imobiliară. Vol. II. Noile cărți funciare, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Universul Juridic, București, 2011, §382 și urm.; V. Terzea, art. cit., p. 486, n. 122.

[10] Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 16 mai 1995.

[11] Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 26 martie 1996.

[12] Actualmente însă, nici nu mai este luată în calcul o asemenea posibilitate la nivelul studiilor cu privire la textele aplicabile. A se vedea, de exemplu, Al. Doroș, Comentariu sub art. 79, §11, în I.-F. Popa, A.-A. Moise (coord.), Legea notarilor publici. Comentariu pe articole, Solomon, București, 2016, p. 284.

[13] O.U.G. nr. 41/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 7 iunie 2004.

[14] Acest subiect a mai fost abordat în I. Sferdian, „Despre (in)utilitatea acțiunii în prestație tabulară”, în RRDP, nr. 3/2018, p. 142-158, dar concluziile atinse au fost relativ diferite și structura prezentării, cu totul alta. A se vedea, bunăoară, și: E. Chelaru, Drept civil. Drepturile reale principale. Vol. 1, ediția a 4-a, C.H. Beck, 2013, p. 453-465; I.-D. Romoșan, „Acțiunile de carte funciară. Corelația cu acțiunea în executarea unui antecontract de vânzare-cumpărare”, în Dreptul, nr. 1/2019, p. 69-86; E. Sârghi, „Dați Cezarului ce-i al Cezarului, dacă nu s-a perimat! Acțiunea în prestație tabulară în practica judiciară”, în Universul Juridic Premium, nr. 1/2022.

[15] I. Sferdian, „Despre (in)utilitatea acțiunii în prestație tabulară”, în RRDP, nr. 3/2018, p. 154.

[16] Art. 25 din Decretul-lege nr. 115/1938: „Acțiunea […] se va putea îndrepta și împotriva terțului dobânditor înscris în cartea funciară, însă numai dacă sunt întrunite și următoarele cerințe: cel care cere prestațiunea tabulară să fi fost în posesiune la data când a contractat terțul dobânditor; actul juridic în temeiul căruia se cere prestația tabulară să fie anterior aceluia în temeiul căruia terțul dobânditor a fost înscris; terțul să fi dobândit cu titlul gratuit sau să fi fost de rea-credință.”

[17] Art. I pct. 38 al titlului XII („Modificarea și completarea Legii nr. 7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare, cu modificările și completările ulterioare”) din Legea nr. 247/2005: „[…]acțiunea în prestație tabulară se va îndrepta și împotriva terțului dobânditor înscris în cartea funciară, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: a) actul juridic în baza căruia se solicită prestația tabulară să fie încheiat anterior celui în baza căruia a fost înscris dreptul terțului în cartea funciară; b) terțul să fi dobândit imobilul cu titlu gratuit sau, dacă l-a dobândit cu titlu oneros, să fie de rea-credință.”

[18] A. Rusu, Acțiunile de carte funciară. Studiu de doctrină și jurisprudență, Hamangiu, București, 2008, p. 165 și urm.; M. Mîneran, Comentariile Codului civil. Publicitatea drepturilor, a actelor și a faptelor juridice (art. 18-24). Cartea funciară (art. 876-915), Hamangiu, București, 2012, §399 și urm.; A.-G. Atanasiu, A.-P. Dimitriu, A.-F. Dobre, D.-N. Dumitru, A. Georgescu-Banc, R.-A. Ionescu, M. Paraschiv, I. Pădurariu, M. Piperea, P. Piperea, A.-Ș. Rățoi, A.-I. Slujitoru, I. Sorescu, M. Șerban, G.-A. Uluitu, C.-M. Văduva, Noul Cod civil. Note. Corelații. Explicații, C.H. Beck, 2012, Notă sub art. 897; A. Trăilescu, Comentariu sub art. 897, §1, în Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, C.H. Beck, București, 2021.

[19] M.D. Bocșan, „Natura juridică a acțiunii în prestație tabulară”, în Dreptul, nr. 10/1998, p. 25-34; M. Mîneran, op. cit., §390 și urm.; A.-G. Atanasiu, A.-P. Dimitriu, A.-F. Dobre, D.-N. Dumitru, A. Georgescu-Banc, R.-A. Ionescu, M. Paraschiv, I. Pădurariu, M. Piperea, P. Piperea, A.-Ș. Rățoi, A.-I. Slujitoru, I. Sorescu, M. Șerban, G.-A. Uluitu, C.-M. Văduva, op. cit., Notă sub art. 896; E. Chelaru, op. cit., p. 323; A. Trăilescu, „Comentariu sub art. 896”, §1, în Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, C.H. Beck, București, 2021.

[20] M. Nicolae, Tratat de publicitate imobiliară. Vol. I. Introducere în publicitatea imobiliară, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Universul Juridic, București, 2011, §106 și urm.; M. Nicolae, Tratat de publicitate imobiliară. Vol. II…,ed. cit., §421 și urm.

[21] V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, ediția a 4-a, C.H. Beck, București, 2021, §337 și urm.; I. Sferdian, Drept civil. Drepturile reale principale. Studiu aprofundat, Hamangiu, București, 2021, §1118 și urm.; T. Bodoașcă, „Opinii în legătură cu efectul constitutiv sau translativ de drepturi reale imobiliare al înscrierilor în cartea funciară”, în Dreptul, nr. 8/2012, p. 132-140; N.-Gh. Pușcariu, „Efectul constitutiv de drepturi asociat înscrierilor în cartea funciară”, în Studia UBB Iurisprudentia, nr. 2/2015, p. 19-52; I. Sferdian, M.A. Druță, „Obligația de a strămuta dreptul de proprietate imobiliară în sistemul constitutiv de drepturi al înscrierilor în cartea funciară”, în Dreptul, nr. 3/2018, p. 56-73; V. Terzea, „Neexecutarea obligațiilor contractuale”, în Universul Juridic Premium, nr. 3/2021, publicat inițial în RRDP, nr. 3/2018, p. 484-490; M. Nicolae, „Principiile cardinale ale Noului Cod civil în doctrină și jurisprudență”, în RRDP, nr. 3-4/2021, §23 și urm., care citează Curtea Constituțională, Dec. nr. 641/2019 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 891 C. civ., publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 997 din 11 decembrie 2019, p. 14 și urm.

[22] Ș. Mircioiu, Transferul dreptului de proprietate prin vânzare. Studiu de drept comparat, Universul Juridic, București, 2014, §244.

[23] Art. 56 din Legea nr. 71/2011: „dispozițiile […] din Codul civil (cu privire la efectul constitutiv – n.n.) se aplică numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritorială și deschiderea, la cerere sau din oficiu, a cărților funciare pentru imobilele respective […]; până la data prevăzută […] înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate și a altor drepturi reale, pe baza actelor prin care s-au transmis, constituit ori modificat în mod valabil, se face numai în scop de opozabilitate față de terți” (s.n.).

[24] I. Sferdian, M.A. Druță, „Obligația de a strămuta dreptul de proprietate imobiliară în sistemul constitutiv de drepturi al înscrierilor în cartea funciară”, în Dreptul, nr. 3/2018, p. 60-61.

[25] M. Mîneran, Comentariile Codului civil…, ed. cit., §§395 și 408; M. David, „Acțiunile de carte funciară în interferență cu acțiunile de drept comun”, în RRDP, nr. 2/2018, p. 34-37.

[26] Fr. Deak, L. Mihai, R. Popescu, Tratat de drept civil. Contracte speciale. Vol. I. Vânzarea. Schimbul, ediția a V-a, actualizată și completată, Universul Juridic, București, 2017, p. 113 și urm.; O. Puie, Tratat de contracte civile. Potrivit Codului civil, Codului de procedură civilă, Codului fiscal, Codului de procedură fiscală, Codului penal și Codului de procedură penală, vol. I, Universul Juridic, București, 2017, p. 275 și urm.; R. Dincă, Contracte civile speciale în noul Cod civil. Note de curs, Universul Juridic, București, 2013, §24.

[27] Ș. Mircioiu, op. cit., p. 375-386; I. Popa, „Promisiunea de vânzare-cumpărare și executarea silită a acesteia în concepția Codului civil în vigoare”, în Dreptul, nr. 5/2014, p. 61-86, n. 61; N.G. Pușcariu, „Efectul constitutiv de drepturi asociat înscrierilor în cartea funciară”, în Studia UBB Iurisprudentia, nr. 2/2015, consultat pe site-ul http://arhiva-studia.law.ubbcluj.ro/articol/644 în data de 26 octombrie 2022; M. David, Eseu asupra cunoașterii în dreptul civil. Aparență. Opozabilitate. Formalism. Publicitate, Universul Juridic, București, 2017, p. 478-484; I.-D. Romoșan, Drept civil. Obligații, Hamangiu, București, 2018, p. 259-260; V. Terzea, „Neexecutarea obligațiilor contractuale”, în Universul Juridic Premium, nr. 3/2021, publicat inițial în RRDP, nr. 3/2018, p. 486, n. 122. În dreptul francez, a se vedea, de exemplu: M. Atias, „Le transfert conventionnel de la propriété immobilière”, thèse, Poitiers, 1974, p. 572-573; P. Bloch, „L’obligation de transférer la propriété dans la vente”, în Revue trimestrielle de droit civil, 1988, p. 685; M. Fabre-Magnan, „Le mythe de l’obligation de donner”, în Revue trimestrielle de droit civil, 1996, p. 85.

[28] Gh. Comăniță, „Din nou, câteva aspecte privind vânzarea bunului altuia”, în T. Bodoașcă, C. Jugastru, E. Hurubă, V. Lozneanu (coord.), Liber Amicorum Ioan Leș. Contribuții la studiul dreptului privat, Universul Juridic, București, 2017, p. 326; I. Sferdian, „Despre (in)utilitatea acțiunii în prestație tabulară”, în RRDP, nr. 3/2018, p. 150-151; I. Sferdian, M.A. Druță, „Obligația de a strămuta dreptul de proprietate imobiliară în sistemul constitutiv de drepturi al înscrierilor în cartea funciară”, în Dreptul, nr. 3/2018, p. 63 și urm.

[29] L. Pop în L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligațiile, Universul Juridic, București, 2012, §15.

[30] Art. 2.524 alin. (1) C. civ.: „Dacă prin lege nu se prevede altfel, în cazul obligațiilor contractuale de a da sau de a face prescripția începe să curgă de la data când obligația devine exigibilă și debitorul trebuia astfel s-o execute” (s.n.).

[31] D. Chirică, op. cit.,p. 344-347; R. Dincă, op. cit., p. 119-120; B. Oglindă, „Transferul riscului de la vânzător la cumpărător în reglementarea noului Cod civil român”, în Studia UBB Iurisprudentia, nr. 2/2015, p. 73-83; I. Sferdian, M.A. Druță, „Obligația de a strămuta dreptul de proprietate imobiliară în sistemul constitutiv de drepturi al înscrierilor în cartea funciară”, în Dreptul, nr. 3/2018, p. 60-61. Cu titlu mai general, pe acest subiect, a se vedea G.-Al. Ilie, Riscurile în contracte. De la vechiul la noul Cod civil, Universul Juridic, București, 2012, p. 341-343 și 399-400.